Decizia Curţii Constituţionale nr. 33/2004

M. Of. nr. 115 din 9 februarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 33

din 29 ianuarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1¹) teza a doua şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 506/2001

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1¹) teza a doua şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Automobile Dacia” − S.A. în Dosarul nr. 1.728/2003 al Tribunalului Argeş − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa Guvernului nr. 13/2001 a fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar noua reglementare nu a preluat soluţia legislativă anterioară supusă prezentului control de contencios constituţional.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.728/2003, Tribunalul Argeş − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a pre vederilor art. 10 alin. (1¹) teza a doua şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 506/2001.

Excepţia a fost ridicată, în dosarul de mai sus, de Societatea Comercială „Automobile Dacia” − S.A.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât procurorii români sunt de fapt agenţi ai puterii executive şi nu magistraţi, iar susţinerea potrivit căreia aceştia intervin în proces cu scopul de a veghea la respectarea legii este fără eficienţă, deoarece, potrivit art. 125 din Constituţie, doar instanţele de judecată sunt chemate să realizeze justiţia. Într-o atare situaţie, autorul consideră că, dacă procurorul, de pe poziţia de apărător al interesului general, este cel care spune dreptul, atunci judecătorul va fi înclinat să-i dea crezare, situaţie ce va genera în mintea justiţiabilului dubii cu privire la echitabilitatea procesului.

Tribunalul Argeş − Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată întrucât, potrivit art. 130 din Constituţie, „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”. Or, în exercitarea acestor atribuţii şi procurorul este obligat să respecte formele procedurale şi termenele în care trebuie îndeplinite anumite acte, iar instanţa de judecată este unicul suveran abilitat să aprecieze temeinicia pretenţiilor şi apărărilor invocate.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul excepţiei nu a motivat în scris susţinerile şi nu a indicat vreun temei constituţional în raport cu care consideră că dispoziţiile legale criticate sunt în contradicţie cu Legea fundamentală.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece soluţionarea litigiilor la care se referă dispoziţiile legale criticate se face de către instanţele judecătoreşti, în cadrul unui proces public, contradictoriu şi echitabil, în care procurorul nu are mai multe drepturi decât au părţile în proces şi nici nu participă la deliberări pentru a influenţa în vreun fel hotărârea judecătorului. Ca atare, rolul instanţei de a soluţiona procesul cu care este sesizată, precum şi independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii nu sunt afectate de participarea procurorului la procesul civil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1¹) teza a doua şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 506/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001, care au următorul conţinut:

− Art. 10 alin. (1¹) teza a doua: „[...] Judecata se face în regim de urgenţă, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Soluţia instanţei este definitivă şi irevocabilă.”;

− Art. 12 alin. (1) teza a doua: „[...] Judecata se face în regim de urgenţă, cu participarea reprezentantului Ministerului Public.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 125, art. 11, art. 20 şi principiul separaţiei puterilor în stat din Constituţia României, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. După aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României, Constituţia a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile constituţionale invocate fiind cuprinse în art. 126, art. 11, art. 20 şi art. 1 alin. (4), cu următorul conţinut:

− Art. 1 alin. (4) din Constituţie: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor − legislativă, executivă şi judecătorească − în cadrul democraţiei constituţionale.”;

− Art. 11 din Constituţie: „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.”;

− Art. 20 din Constituţie: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”;

− Art. 126 din Constituţie: „(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.

(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.

(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.”;

− Art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 a fost în întregime abrogată prin art. 200 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, care, potrivit art. 198, a intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004.

Noul act normativ nu a preluat în reglementarea sa soluţia legislativă anterioară privitoare la participarea obligatorie a procurorului la judecata cauzelor de contencios administrativ. Astfel, potrivit art. 182 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ”.

Prin urmare dispoziţia legală criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu mai este în vigoare. Pe cale de consecinţă, nu mai poate fi supusă controlului de constituţionalitate, deoarece, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe [...] în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4) şi al art. 1 alin. (4), art. 11, 20 şi 126 din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1¹) teza a doua şi art. 12 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Automobile Dacia” − S.A. în Dosarul nr. 1.728/2003 al Tribunalului Argeş − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2004.