Decizia Curţii Constituţionale nr. 332/2004

M. Of. nr. 1034 din 9 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 332

din 16 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului

 

Ioan Vida − preşedinte

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Cristina Cătălina Turcu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Gheorghe Holoştencu în Dosarul nr. 4.075/2003 al Tribunalului Tulcea.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.075/2003, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Gheorghe Holoştencu în dosarul menţionat, având ca obiect cererea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului privind debitoarea Societatea Comercială „Viamar” − S.R.L. din Tulcea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi şi ale art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece restrâng implicit şi discriminatoriu dreptul de a cere executarea silită, împiedicându-i accesul la justiţie. Totodată, consideră că îi este încălcat dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Tribunalul Tulcea opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul atacat instituie un criteriu valoric în funcţie de care se apreciază insolvenţa debitorului, iar existenţa sa nu exclude posibilitatea valorificării creanţei prin modalităţile dreptului comun în materie.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prevederile legale criticate stabilesc condiţiile în care creditorii pot solicita deschiderea procedurii falimentului faţă de debitorul lor, ele trebuind coroborate cu prevederile introductive ale Legii nr. 64/1995, şi anume cu dispoziţiile art. 1 care consfinţesc condiţiile necesare, privitoare la debitor, pentru a putea fi deschisă procedura prevăzută de lege. Dreptul creditorilor de a formula cereri introductive pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului a fost condiţionat de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora, pentru a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri pentru orice creanţă şi în orice valoare nesemnificativă, creditorii având acces şi la alte mijloace de constrângere a debitorului pentru realizarea creanţelor lor.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, nu sunt încălcate, deoarece procedura specială de executare silită a întregului patrimoniu al unui comerciant, prevăzută de Legea nr. 64/1995, este aplicabilă tuturor comercianţilor, persoane fizice ori persoane juridice. În cazul persoanelor juridice critica nu poate fi reţinută, deoarece, aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 201/2000, textul constituţional invocat ca fiind încălcat se referă la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu la egalitatea în drepturi a persoanelor juridice.

Textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, întrucât orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile, atât creditorul, cât şi debitorul putând formula pretenţii şi apărări. Liberul acces la justiţie este însă compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, iar conceptul de proces echitabil nu implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac ale hotărârilor judecătoreşti, nici, pe cale de consecinţă, posibilitatea exercitării acestor căi de atac de către toate părţile din proces, în acest sens Curtea Constituţională pronunţându-se prin Deciziile nr. 60/2003 şi nr. 369/2003.

Textul criticat nu aduce atingere art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, deoarece, procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată de bunăvoie, iar dreptul de proprietate şi prerogativele sale, în special dreptul de dispoziţie, trebuie exercitate în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor creditorilor.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, modificată şi completată prin art. I pct. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, aprobată prin Legea nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003.

Textul criticat avea următorul conţinut:

− Art. 29 alin. (1): „Orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile a încetat plăţile, în următoarele condiţii:

a) dacă creanţa izovăşte din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile, creanţa trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive;

b) în celelalte cazuri creanţa trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive;

c) în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive.”

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, a fost modificat prin art. I pct. 43 din Legea nr. 149 din 11 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, dispoziţiile criticate fiind preluate, în esenţă, cu următorul conţinut:

− Art. 29 alin. (1): „Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţilor faţă de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în următoarele condiţii:

a) dacă creanţele izvorăsc din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive;

b) în celelalte cazuri, creanţele trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive;

c) în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive.”

Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată, ale art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia, Curtea observă că legiuitorul a urmărit, prin normele cuprinse în Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe de o parte, protecţia şi garantarea drepturilor de creanţă ale creditorilor, iar pe de altă parte, limitarea situaţiilor care să conducă la dizolvarea debitorilor aflaţi în insolvenţă. În acest scop legea oferă debitorilor menţionaţi posibilitatea de a prezenta un plan de reorganizare, în care să indice perspectivele de redresare, intrarea în faliment dispunându-se numai în cazurile reglementate de art. 77 din lege. Concepţia legiuitorului se întemeiază pe faptul că persoanele cărora li se aplică legea sunt actori ai vieţii economice, iar, potrivit art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, republicată, „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”.

Legiuitorul stabileşte aşadar condiţia pe care trebuie să o îndeplinească cererea unui creditor în vederea deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului privind debitorul prezumat în insolvenţă, din cauza încetării plăţilor faţă de creditorul respectiv, timp de cel puţin 30 de zile, şi anume un cuantum minim obligatoriu al creanţei certe, lichide şi exigibile, diferenţiat în funcţie de raporturile obligaţionale din care izvorăşte. Această condiţie nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, deoarece situaţiile diferite în care se află creditorii impun soluţii diferite.

Curtea reţine că textul criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie, deoarece cererea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului nu constituie modalitatea specifică de valorificare a drepturilor de creanţă.

Creditorul are deschisă calea dreptului comun, respectiv formularea unei acţiuni în pretenţii împotriva debitorului, ori, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile pentru introducerea unei somaţii de plată, poate beneficia de această procedură accelerată în vederea valorificării drepturilor sale.

Pentru considerentele expuse nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie, republicată, privind garantarea dreptului de proprietate privată, ale art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 6 paragraful 1, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate prin mai multe decizii, dintre care menţionăm: Decizia nr. 341 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 13 ianuarie 2003, Decizia nr. 245 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 30 iulie 2003, şi Decizia nr. 73 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, excepţie ridicată de Gheorghe Holoştencu în Dosarul nr. 4.075/2003 al Tribunalului Tulcea.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2004.