Decizia Curții Constituționale nr. 332/2004
M. Of. nr.
1034 din 9 noiembrie 2004
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 332
din 16 septembrie 2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29
alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a
falimentului
Ioan
Vida − președinte
Aspazia
Cojocaru − judecător
Constantin
Doldur − judecător
Acsinte
Gaspar − judecător
Kozsokár
Gábor − judecător
Petre
Ninosu − judecător
Ion
Predescu − judecător
Șerban
Viorel Stănoiu − judecător
Aurelia
Popa − procuror
Cristina Cătălina
Turcu − magistrat-asistent
Pe
rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării
judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Gheorghe Holoștencu
în Dosarul nr. 4.075/2003 al Tribunalului Tulcea.
La
apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Președintele
constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de
neconstituționalitate, făcând referire la jurisprudența constantă a Curții
Constituționale în materie.
C U R T E A,
având în vedere actele și
lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin
Încheierea din 26 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 4.075/2003, Tribunalul
Tulcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura
reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Gheorghe Holoștencu în dosarul menționat, având ca obiect cererea de
deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului privind
debitoarea Societatea Comercială Viamar −
S.R.L. din Tulcea.
În
motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul
susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile art. 16 alin.
(1), ale art. 21 alin. (1), (2) și (3), ale art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza
întâi și ale art. 53 alin. (1) și (2) din Constituție, republicată, precum și
ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, deoarece restrâng implicit și discriminatoriu
dreptul de a cere executarea silită, împiedicându-i accesul la justiție.
Totodată, consideră că îi este încălcat dreptul la un proces echitabil și la
soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Tribunalul Tulcea opinează în sensul că excepția de
neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul atacat instituie un
criteriu valoric în funcție de care se apreciază insolvența
debitorului, iar existența sa nu exclude posibilitatea valorificării creanței
prin modalitățile dreptului comun în materie.
Potrivit
dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile
de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale
Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra
excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu
dispozițiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările
ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază că excepția de
neconstituționalitate este neîntemeiată. Prevederile legale criticate stabilesc
condițiile în care creditorii pot solicita deschiderea procedurii falimentului
față de debitorul lor, ele trebuind coroborate cu prevederile introductive ale
Legii nr. 64/1995, și anume cu dispozițiile art. 1 care consfințesc condițiile
necesare, privitoare la debitor, pentru a putea fi deschisă procedura prevăzută
de lege. Dreptul creditorilor de a formula cereri introductive pentru
declanșarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului a fost
condiționat de caracterul creanțelor și de cuantumul minim al acestora, pentru
a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri pentru orice creanță și
în orice valoare nesemnificativă, creditorii având acces și la alte mijloace de
constrângere a debitorului pentru realizarea creanțelor lor.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 16
alin. (1) din Constituție, republicată, nu sunt încălcate, deoarece procedura
specială de executare silită a întregului patrimoniu al unui comerciant,
prevăzută de Legea nr. 64/1995, este aplicabilă tuturor comercianților,
persoane fizice ori persoane juridice. În cazul persoanelor juridice critica nu
poate fi reținută, deoarece, așa cum a statuat Curtea prin Decizia nr.
201/2000, textul constituțional invocat ca fiind încălcat se referă la
egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu la
egalitatea în drepturi a persoanelor juridice.
Textul
de lege criticat nu îngrădește dreptul persoanelor interesate de a se adresa
justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor
legitime, întrucât orice creditor care are o creanță certă, lichidă și
exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care,
timp de cel puțin 30 de zile, a încetat plățile, atât creditorul, cât și debitorul
putând formula pretenții și apărări. Liberul acces la justiție este însă
compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, iar conceptul de proces
echitabil nu implică imperios existența mai multor grade de jurisdicție, a unor
căi de atac ale hotărârilor judecătorești, nici, pe cale de consecință,
posibilitatea exercitării acestor căi de atac de către toate părțile din
proces, în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin Deciziile nr.
60/2003 și nr. 369/2003.
Textul
criticat nu aduce atingere art. 44 alin. (1) și (2) și art. 53 alin. (1) și (2)
din Constituție, republicată, deoarece, procedura prevăzută de Legea nr.
64/1995 a fost instituită de legiuitor ca un mijloc de constrângere a
debitorului care nu și-a îndeplinit obligațiile de plată de bunăvoie, iar
dreptul de proprietate și prerogativele sale, în special dreptul de dispoziție,
trebuie exercitate în condițiile legii, cu respectarea drepturilor
creditorilor.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate
ridicate.
C U R T E A,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii
nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:
Curtea
Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit
dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor
ale art. 1 alin. (1) și (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992,
republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul
excepției îl constituie dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind
procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, modificată și
completată prin art. I pct. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002,
aprobată prin Legea nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003.
Textul
criticat avea următorul conținut:
−
Art. 29 alin. (1): Orice creditor care are o creanță certă, lichidă și
exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care,
timp de cel puțin 30 de zile a încetat plățile, în următoarele condiții:
a)
dacă creanța izovăște din raporturi de muncă sau
raporturi obligaționale civile, creanța trebuie să
aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie,
stabilite în condițiile legii și calculate la data formulării cererii
introductive;
b)
în celelalte cazuri creanța trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului
în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data
formulării cererii introductive;
c)
în cazul unui creditor care deține creanțe din ambele categorii menționate la
lit. a) și b), cuantumul total al creanțelor trebuie să fie superior valorii
însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condițiile legii și
calculate la data formulării cererii introductive.
Ulterior sesizării Curții
Constituționale, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura
reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, a fost modificat prin
art. I pct. 43 din Legea nr. 149 din 11 mai 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, dispozițiile criticate
fiind preluate, în esență, cu următorul conținut:
−
Art. 29 alin. (1): Orice creditor care are una sau mai multe creanțe
certe, lichide și exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui
debitor care este prezumat în insolvență
din cauza încetării plăților față de acesta timp de cel puțin 30 de zile, în
următoarele condiții:
a)
dacă creanțele izvorăsc din raporturi de muncă sau raporturi obligaționale civile, acestea trebuie să aibă un cuantum
superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în
condițiile legii și calculate la data formulării cererii introductive;
b)
în celelalte cazuri, creanțele trebuie să aibă un cuantum superior
echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro,
calculat la data formulării cererii introductive;
c)
în cazul unui creditor care deține creanțe din ambele categorii menționate la
lit. a) și b), cuantumul total al creanțelor trebuie să fie superior valorii
însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condițiile legii și
calculate la data formulării cererii introductive.
Autorul
excepției consideră că aceste dispoziții legale încalcă prevederile
constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art.
21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție, ale art. 44 alin.
(1) și alin. (2) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate
privată, ale art. 53 alin. (1) și (2) privind restrângerea exercițiului unor
drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 6 paragraful 1 privind
dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale.
Examinând
excepția, Curtea observă că legiuitorul a urmărit, prin normele cuprinse în
Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe
de o parte, protecția și garantarea drepturilor de creanță ale creditorilor,
iar pe de altă parte, limitarea situațiilor care să conducă la dizolvarea
debitorilor aflați în insolvență. În acest scop legea
oferă debitorilor menționați posibilitatea de a prezenta un plan de
reorganizare, în care să indice perspectivele de redresare, intrarea în
faliment dispunându-se numai în cazurile reglementate de art. 77 din lege.
Concepția legiuitorului se întemeiază pe faptul că persoanele cărora li se
aplică legea sunt actori ai vieții economice, iar, potrivit art. 135 alin. (2)
lit. a) din Constituție, republicată, Statul trebuie să asigure: a)
libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil
pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
Legiuitorul stabilește așadar
condiția pe care trebuie să o îndeplinească cererea unui creditor în vederea
deschiderii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului privind
debitorul prezumat în insolvență,
din cauza încetării plăților față de creditorul respectiv, timp de cel puțin 30
de zile, și anume un cuantum minim obligatoriu al creanței certe, lichide și
exigibile, diferențiat în funcție de raporturile obligaționale
din care izvorăște. Această condiție nu este de natură să aducă atingere
prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în
drepturi, deoarece situațiile diferite în care se află creditorii impun soluții
diferite.
Curtea
reține că textul criticat nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21
alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție, deoarece cererea de
deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului nu constituie
modalitatea specifică de valorificare a drepturilor de creanță.
Creditorul
are deschisă calea dreptului comun, respectiv formularea unei acțiuni în
pretenții împotriva debitorului, ori, în măsura în care sunt îndeplinite
condițiile pentru introducerea unei somații de plată, poate beneficia de
această procedură accelerată în vederea valorificării drepturilor sale.
Pentru
considerentele expuse nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art.
44 alin. (1) și (2) teza întâi din Constituție, republicată, privind garantarea
dreptului de proprietate privată, ale art. 53 alin. (1) și (2) privind
restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 6
paragraful 1, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea
s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate invocate prin mai
multe decizii, dintre care menționăm: Decizia nr. 341 din 5 decembrie 2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 13 ianuarie
2003, Decizia nr. 245 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 548 din 30 iulie 2003, și Decizia nr. 73 din 26
februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262
din 25 martie 2004.
Pentru
considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin.
(4) din Constituție, republicată, al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,
C U R T E A C O N S T I T U Ț I O N A L Ă
În numele legii
D E C I D E:
Respinge
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea
nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,
excepție ridicată de Gheorghe Holoștencu în Dosarul
nr. 4.075/2003 al Tribunalului Tulcea.
Definitivă
și general obligatorie.
Pronunțată
în ședința publică din data de 16 septembrie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA |
|
|
Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
|