Decizia Curţii Constituţionale nr. 331/2004

M. Of. nr. 1039 din 10 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 331

din 16 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii)

 

Ioan Vida − preşedinte

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ion Predescu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), excepţie ridicată de Dumitru Costea în Dosarul nr. 40/M/2004 al Tribunalului Braşov − Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepţiei, Dumitru Costea, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, republicată, referitoare la egalitatea în drepturi. Stabilirea concediului legal de odihnă pentru salariaţii cu contract individual de muncă cu timp limitat, proporţional cu timpul efectiv lucrat, le îngrădeşte acestora posibilitatea de a beneficia de concediu integral, aşa cum beneficiază şi salariaţii cu normă întreagă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 16 din Legea fundamentală. De altfel, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea. Salariaţii cu timp parţial nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu salariaţii angajaţi cu timp integral de muncă.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 40/M/2004, Tribunalul Braşov − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii).

Excepţia a fost ridicată de Dumitru Costea în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui litigiu de muncă intervenit între autor şi Societatea Comercială „Sere Codlea” − S.A.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prin textul legal criticat se creează o situaţie discriminatorie între anumite categorii de cetăţeni salariaţi, în funcţie de timpul de lucru lucrat pe zi la o unitate. Astfel, un salariat care are 2−4 contracte individuale de muncă cu timp parţial, deşi lucrează 8 ore pe zi, nu poate beneficia decât de 5−15 zile concediu la fiecare unitate (luate concomitent), plătite la nivelul de 2−4 ore pe zi, iar un salariat care lucrează cu normă întreagă poate să beneficieze de un concediu de 20−30 de zile cu indemnizaţia echivalentă. Această situaţie este de natură a înfrânge principiul constituţional al egalităţii în drepturi, cu consecinţa lezării dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi a dreptului la ocrotirea sănătăţii.

Tribunalul Braşov − Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât în cazul unui salariat cu două sau mai multe fracţiuni de norme îi sunt aplicabile dispoziţiile contractelor colective de muncă din unităţile angajatoare. Timpul de odihnă este proporţional cu perioada lucrată pentru fiecare unitate şi nimic nu împiedică salariatul să beneficieze de concediu de odihnă de la fiecare dintre unităţile angajatoare. Acesta se poate efectua, cu acordul angajatorilor, unul în continuarea celuilalt şi se poate realiza cu atât mai mult cu cât planificarea concediilor de odihnă se face la începutul fiecărui an calendaristic.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că textul atacat nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece timpul de odihnă se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în fiecare unitate, iar salariatul cu contract individual de muncă cu timp parţial poate să beneficieze de concediu de odihnă anual prevăzut de lege de la fiecare dintre unităţile angajatoare şi, cu acordul acestora, să continue un concediu de odihnă de la una dintre unităţi cu acela de la o altă unitate.

Nu pot fi acceptate nici criticile autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 22 şi 34 din Constituţie, republicată, din moment ce respectarea de către salariat a obligaţiei de a realiza norma de muncă, ce-i revine potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003, conduce la acordarea, în mod legal, a concediului de odihnă anual proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic, iar în speţă, proporţional cu timpul efectiv lucrat la fiecare unitate angajatoare de către salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţial.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat nu creează discriminări, având în vedere faptul că acesta se aplică tuturor salariaţilor care sunt angajaţi cu timp parţial de muncă. Susţinerea reclamantului că în situaţia în care lucrează 8 ore pe zi, fiind angajat cu timp parţial de muncă la mai mulţi angajatori, ar beneficia de un concediu redus la fiecare angajator, nu este de natură să constituie o discriminare, ci o problemă de aplicare a legii. În acest sens, Guvernul arată că art. 143 din Codul muncii stabileşte că efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări, or, în cazul exemplificat de reclamant, acesta ar trebui să-şi programeze efectuarea consecutivă a perioadelor de concediu la care are dreptul la fiecare unitate, astfel încât să beneficieze de integralitatea lui proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Dispoziţiile art. 22 şi 34 din Constituţie, republicată, nu au nici o legătură cu textul criticat.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece acordarea concediului anual de odihnă plătit proporţional cu timpul de lucru în cadrul fiecărei unităţi, pentru salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţial, se aplică tuturor celor aflaţi în această situaţie, fără nici o discriminare, situaţie care nu aduce atingere principiului egalităţii de tratament juridic între cetăţeni.

Nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate a prevederilor legale contestate, faţă de dispoziţiile art. 22 şi 34 din Constituţie, republicată, deoarece art. 140 alin. (4) din Codul muncii nu conţine norme contrare prevederilor referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi la dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, şi are următorul conţinut:

− Art. 140 alin. (4): „Durata concediului de odihnă anual pentru salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţial se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la „egalitatea în drepturi”, ale art. 22 referitoare la „dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică” şi ale art. 34 referitoare la „dreptul la ocrotirea sănătăţii”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege atacat nu instituie discriminări sub aspectul duratei concediului de odihnă între salariaţii cu timp parţial de muncă şi cei cu timp integral de muncă, ci stabileşte regimul concediului de odihnă în mod diferit faţă de salariaţii aflaţi în situaţii juridice diferite. Astfel, este rezonabil şi echitabil ca salariaţilor cu contract de muncă cu timp parţial să li se acorde concediu de odihnă proporţional cu timpul efectiv lucrat, în caz contrar, prin acordarea unui concediu de odihnă ca şi salariaţilor cu timp integral, s-ar ajunge la o egalizare nejustificată şi inechitabilă a duratei de concediu.

Cu toate acestea, Curtea reţine că problemele pe care le ridică cumularea duratei concediului în astfel de situaţii nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii.

Pe cale de consecinţă, nu poate fi primită susţinerea privind încălcarea art. 16 din Constituţie, republicată.

Textul de lege atacat nu încalcă nici prevederile art. 22 şi 34 din Constituţie, republicată, invocate de autor în motivarea excepţiei, neavând legătură cu criteriile pe baza cărora se stabileşte concediul de odihnă al salariaţilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), excepţie ridicată de Dumitru Costea în Dosarul nr. 40/M/2004 al Tribunalului Braşov − Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2004.