Decizia Curţii Constituţionale nr. 329/2004

M. Of. nr. 988 din 27 octombrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 329

din 16 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18¹ alin. 3 din Codul penal

 

Ioan Vida – preşedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Iuliana Nedelcu – procuror

Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18¹ alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Butoiu în Dosarul nr. 872/2004 al Judecătoriei Câmpulung.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece actele de netrimitere în judecată emise de procuror în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, prevăzută de art. 18¹ alin. 3 din Codul penal, pot fi atacate, potrivit art. 278¹ din Codul de procedură penală, la instanţa de judecată, după epuizarea căilor prevăzute la art. 278 din acelaşi cod.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 872/2004, Judecătoria Câmpulung a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18¹ alin. 3 din Codul penal.

Excepţia a fost ridicată de Constantin Butoiu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de acesta împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că procurorul nu este magistrat, în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi, pe cale de consecinţă, nu se poate substitui instanţei de judecată în aprecierea gradului de pericol social al unei infracţiuni. Pronunţarea unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală este şi trebuie să fie doar atributul judecătorului, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, republicată, este singurul abilitat să înfăptuiască acte de justiţie. De altfel, textul atacat face trimitere la sancţiunile cu caracter administrativ care, în conformitate cu art. 91 din Codul penal, pot fi aplicate doar de instanţa de judecată.

Judecătoria Câmpulung opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale atacate nu contravin principiului înscris în art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât soluţiile procurorului nu se bucură de puterea lucrului judecat şi, potrivit art. 275–278¹ din Codul de procedură penală, pot fi contestate în faţa instanţei de judecată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit Codului de procedură penală, procurorul poate dispune scoaterea de sub urmărire penală în cazurile prevăzute de art. 10 lit. a)–e). În condiţiile în care lipsa pericolului social concret al unei infracţiuni, apreciată potrivit criteriilor stabilite de art. 18¹ din Codul penal, constituie o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale de către procuror sau împiedică exercitarea acesteia în continuare de către acelaşi organ, soluţia impusă de textul criticat este firească.

Dispoziţiile art. 18¹ alin. 3 din Codul penal nu încalcă prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, republicată, întrucât soluţia de netrimitere în judecată pronunţată de reprezentantul Ministerului Public nu se bucură de autoritatea lucrului judecat ca şi hotărârile judecătoreşti. Scoaterea de sub urmărire penală dispusă de procuror poate fi contestată, în condiţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. În acest mod, accesul liber la justiţie, precum şi pronunţarea unui act jurisdicţional care se bucură de autoritate de lucru judecat sunt pe deplin asigurate.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la calitatea de magistrat a procurorului, consideră că procurorii, în calitate de alţi magistraţi împuterniciţi prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare (art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), îndeplinesc o importantă funcţie judiciară în procesul penal, întrucât întreaga fază a urmăririi penale se desfăşoară prin activitatea sau sub supravegherea lor, fără a înfăptui însă un act de justiţie.

Aplicarea de către procuror a uneia dintre sancţiunile cu caracter administrativ se face potrivit voinţei legiuitorului exprimate chiar în dispoziţiile art. 18¹ alin. 3 din Codul penal. Pe cale de consecinţă, procurorul acţionează în cadrul strict stabilit de lege, fiind respectat astfel principiul legalităţii, prevăzut de art. 132 alin. (1) din Constituţie, republicată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18¹ alin. 3 din Codul penal, care au următorul conţinut: 

– Art. 18¹ alin. 3: „În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91.“

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 18¹ din Codul penal se referă la fapte antisociale care, prin conţinutul lor concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Legea a atribuit procurorului competenţa de a stabili în concret, în faza de urmărire penală, gradul de pericol social al faptei cercetate, ţinând seama de rolul acestuia de apărător al ordinii de drept şi de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, definit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie, republicată. În exercitarea acestui rol procurorul poate să dispună, în condiţiile prevăzute de art. 249 alin. 3 coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b¹) din Codul de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a persoanei cercetate pentru comiterea unei fapte penale care intră sub incidenţa prevederilor art. 18¹ din Codul penal şi aplicarea faţă de făptuitor a unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Soluţiile pronunţate de procuror în cursul urmăririi penale (încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală şi clasarea), fie că sunt rezoluţii sau ordonanţe, nu constituie însă acte de jurisdicţie, ci acte supuse cenzurii instanţei de judecată, la plângerea persoanei interesate, potrivit art. 278¹ din Codul de procedură penală.

În consecinţă, nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei în sensul că, în aplicarea textului de lege atacat, procurorul se substituie instanţelor judecătoreşti, încălcându-se în felul acesta prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, republicată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18¹ alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Butoiu în Dosarul nr. 872/2004 al Judecătoriei Câmpulung.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2004.