Decizia Curţii Constituţionale nr. 316/2004

M. Of. nr. 1126 din 30 noiembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 316

din 14 septembrie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe

 

Ioan Vida − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Aspazia Cojocaru − judecător

Constantin Doldur − judecător

Acsinte Gaspar − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ion Predescu − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Ovidiu Drăgan în Dosarul nr. 16.494/2003 al Judecătoriei Iaşi. 

La apelul nominal este prezent Vladimir Şuparschi, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Partea prezentă solicită respingerea excepţiei. 

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 1 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 16.494/2003, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Ovidiu Drăgan. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 încalcă dispoziţiile art. 24, 44, art. 73 alin. (3) lit. m) şi ale art. 115 alin. (1) din Constituţie, republicată. În esenţă, se susţine că textul criticat acordă unei persoane posibilitatea de a formula cerere de evacuare pe cale de ordonanţă preşedinţială în mod necondiţionat, încălcându-se astfel dreptul de apărare al chiriaşului. Arată că prin aceasta se aduce atingere şi dreptului de proprietate al chiriaşului asupra îmbunătăţirilor aduse imobilului. Mai susţine că textul de lege criticat reglementează regimul proprietăţii private, încălcându-se astfel prevederile constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) şi art. 115, deoarece regimul proprietăţii private nu poate fi reglementat decât prin legi organice, nu şi prin ordonanţe de urgenţă. 

Judecătoria Iaşi consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate instituie o procedură specială derogatorie de la dreptul comun în materie de ordonanţă preşedinţială, în scopul soluţionării acestor cauze, cu urgenţă şi precădere, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul constituţional al garantării proprietăţii. Se arată că nu sunt încălcate nici dispoziţiile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legilor organice priveşte numai ordonanţele Guvernului emise în baza unei legi speciale de abilitare, nu şi ordonanţele de urgenţă. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare, precizează că procedura ordonanţei preşedinţiale nu aduce atingere acestui drept, pârâtul având posibilitatea de a uza de toate regulile procedurale pentru a dovedi netemeinicia pretenţiilor reclamantului. 

Şi, în fine, se subliniază că textul de lege criticat nu contravine art. 44 din Constituţie, republicată, ci, dimpotrivă, este o expresie a ocrotirii dreptului de proprietate privată, dat fiind faptul că recurgerea la ordonanţa preşedinţială este o „modalitate eficientă de ocrotire a dreptului de proprietate a reclamantului”. 

Avocatul Poporului apreciază excepţia ca neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la apărare al chiriaşului, dat fiind că acesta are la dispoziţie căile de atac împotriva executării ordonanţei preşedinţiale. Mai mult, măsura evacuării, instituită prin textul de lege criticat, face parte din ansamblul procedurilor de judecată, instituite prin lege, modalitate de reglementare conformă cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată. Încălcarea art. 44 din Constituţie, republicată, nu poate fi reţinută, dat fiind că textul legal criticat reglementează exercitarea de către proprietar a prerogativelor dreptului său de proprietate asupra locuinţei, şi nu dreptul chiriaşului de a obţine despăgubiri pentru sporul de valoare adus locuinţei. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de către autorul excepţiei, îl constituie prevederile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001. 

Prevederile legale criticate au următorul conţinut:

− Art. 11 alin. (2): „Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriaşului sau al fostului chiriaş de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale.”

Textele constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 24, 44, art. 73 alin. (3) lit. m) şi ale art. 115 alin. (1) din Constituţie, republicată, prevederi care au următorul conţinut:

− Art. 24: „(1) Dreptul la apărare este garantat. 

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”;

− Art. 44: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. 

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. 

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de orice altă natură discriminatorie a titularilor. 

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. 

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. 

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. 

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. 

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”;

− Art. 73 alin. (3) lit. m): „Prin lege organică se reglementează:

(...) m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;”;

− Art. 115 alin. (1): „Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte dispoziţii, şi la dispoziţiile art. 24 şi 44 din Constituţie, republicată. Astfel, în Decizia nr. 42 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, Curtea a reţinut că textul legal criticat recunoaşte proprietarului dreptul de a cere în justiţie evacuarea necondiţionată, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a locatarilor, cu plata de daune-interese, dacă aceştia din urmă nu răspund sau refuză nejustificat solicitarea ce le este adresată de a încheia un nou contract de închiriere. Întrucât, prin ipoteză, este vorba despre exercitarea de către proprietar a dreptului său de proprietate asupra locuinţei − drept atestat printr-o hotărâre judecătorească definitivă −, dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 reprezintă, neîndoielnic, o formă de protecţie a proprietăţii private, iar nu o violare a acestei proprietăţi. 

De asemenea, asupra constituţionalităţii prevederilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, prin raportare la prevederile art. 73 alin. (3) lit. m) şi ale art. 115 alin. (1) din Constituţie, republicată, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 125 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, şi Decizia nr. 220 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iulie 2003. 

În considerentele acestor decizii, Curtea a reţinut, făcând referire la jurisprudenţa anterioară, că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legilor organice priveşte numai ordonanţele Guvernului emise în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând nemijlocit din textul art. 115 alin. (1) din Constituţie, republicată. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 115 din Constituţie, republicată, referitor la ordonanţele de urgenţă, deoarece cazul excepţional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvarea unui interes public ar putea reclama instituirea unei reglementări de domeniul legii organice, care, dacă ar fi interzisă, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalităţii constituţionale a instituţiei delegării legislative. 

Din cuprinsul prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituţie, republicată, şi al celorlalte dispoziţii constituţionale nu rezultă că reglementările relative la procedura civilă, în ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice; fără îndoială, în conţinutul unor asemenea reglementări pot exista şi norme de domeniul legii organice care atrag deci adoptarea lor cu majoritatea prevăzută de Constituţie pentru astfel de legi. Aceasta nu înseamnă transformarea tuturor dispoziţiilor Codului de procedură civilă în prevederi de natura legii organice. S-ar ajunge astfel la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, între care nu figurează dispoziţii legale privind procedura civilă. 

Soluţiile şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina modificarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. 

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Ovidiu Drăgan în Dosarul nr. 16.494/2003 al Judecătoriei Iaşi. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2004.