Decizia Curţii Constituţionale nr. 307/2004

M. Of. nr. 804 din 31 august 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 307

din 8 iulie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (1) şi (2) lit. b), c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată

 

Ion Predescu – preşedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Doina Suliman – magistrat asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, excepţie ridicată de Ye Xiao, Xia Lifeng şi Shuai Guifung în dosarele nr. 200/2004, nr. 254/2004 şi nr. 471/2004 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ. 

La apelul nominal răspund Ye Xiao şi Ana Budura care, pentru autorii excepţiei, depune la dosare concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 147D/2004, 149D/2004 şi 194D/2004 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 

Partea prezentă nu se opune conexării cauzelor. 

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 36⁴ alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este de acord cu conexarea dosarelor. 

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 36⁴ alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune conexarea dosarelor nr. 149D/2004 şi nr. 194D/2004 la Dosarul nr. 147D/2004, care este primul înregistrat. 

Cauza se află în stare de judecată. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 

Prin Încheierea din 8 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 200/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, excepţie ridicată de Ye Xiao. 

Prin Încheierea din 18 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 254/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, excepţie ridicată de Xia Lifeng. 

Prin Încheierea din 26 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 471/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) lit. b) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, excepţie ridicată de Shuai Guifung. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile criticate prevăd că măsura returnării se aplică străinilor care nu au plecat din România în termenul prevăzut de dispoziţia de părăsire a teritoriului României, fără a face însă precizări cu privire la situaţia în care străinii, aparţinând acestei categorii, se află în proceduri judiciare vizând recunoaşterea de către Autoritatea pentru Străini chiar a dreptului lor de a rămâne pe teritoriul României. În acest sens, autorii excepţiei apreciază că, prin această omisiune, textul legal contravine prevederilor constituţionale ale art. 21, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 357/2003, prevede proceduri speciale de aplicare a principiilor accesului liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil prin posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executării actelor administrative atacate. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece lipsa din text a unei referiri exprese privind existenţa unei căi de atac în faţa unei instanţe judecătoreşti împotriva soluţiei pronunţate de autoritatea administrativă nu înseamnă, eo ipso, interzicerea exerciţiului dreptului fundamental al accesului la justiţie, consacrat la art. 21 din Constituţie, republicată. De asemenea, apreciază că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acestea reglementând, cu caracter general, dreptul la un proces echitabil. 

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 constituie cadrul prin care sunt reglementate intrarea, şederea şi ieşirea străinilor de pe teritoriul României, drepturile şi obligaţiile acestora, precum şi măsuri specifice de control al imigraţiei, în conformitate cu obligaţiile asumate de România prin documentele internaţionale la care este parte. Astfel, apreciază că textul criticat nu încalcă principiul accesului liber la justiţie, întrucât reglementarea cuprinsă de acesta, şi anume returnarea străinilor aflaţi ilegal pe teritoriul României, este o măsură administrativă dispusă de către Autoritatea pentru străini, în cazurile limitativ prevăzute de art. 86 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Dispoziţia de părăsire a teritoriului României poate fi însă atacată la curtea de apel competentă teritorial, în condiţiile art. 82 din acelaşi normativ, în termen de 5 zile de la data comunicării, sentinţa pronunţată fiind definitivă şi irevocabilă. Ca atare, returnarea, ca măsură administrativă de executare a dispoziţiilor definitive ale Autorităţii pentru străini, nu poate fi considerată o acţiune arbitrară, susceptibilă de a încălca principiul accesului liber la justiţie. În sfârşit, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin nici art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu limitează, sub nici un aspect, părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, notele scrise ale părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 86 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, dispoziţii care au următoarea redactare: 

– Art. 86 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), c) şi d): „(1) Returnarea este o măsură administrativă dispusă de către Autoritatea pentru străini în vederea îndepărtării unui străin de pe teritoriul României. 

(2) Măsura returnării se poate aplica străinilor care: […]

b) nu au solicitat prelungirea dreptului de şedere, iar perioada scursă de la încetarea acestuia este mai mare de 3 luni;

c) nu au plecat din România în termenul prevăzut în dispoziţia de părăsire a teritoriului României;

d) sunt foşti solicitanţi ai statutului de refugiat ale căror cereri au fost respinse printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi care nu au părăsit teritoriul României în condiţiile prevăzute de lege, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 99 alin. (1) lit. d).“

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21, prevederi care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei, au dobândit următoarea redactare: 

– Art. 21:  „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. 

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.“

Autorii excepţiei invocă, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, prevederi ce au următorul conţinut: 

– Art. 6: „1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. 

2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. 

3. Orice acuzat are, în special, dreptul: 

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;

b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el, şi dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere;“. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că între dispoziţiile legale criticate şi cele constituţionale sau convenţionale invocate nu există nici o contrarietate, cele două categorii de norme vizând situaţii diferite care nu pot fi contradictorii. Astfel, textele de lege criticate, privind luarea măsurii administrative a returnării străinilor după o perioadă de timp de şedere în România, în care nu şi-au clarificat situaţia juridică ori după ce cererea lor de şedere a fost respinsă, nu afectează dreptul acestora de a avea acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, desfăşurat într-un interval de timp rezonabil. 

Ca atare, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia prin dispoziţiile legale criticate este înfrânt liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, măsura returnării fiind pe deplin justificată, cu atât mai mult cu cât în cauză au fost pronunţate două hotărâri definitive şi irevocabile. 

De altfel, măsura administrativă a returnării străinilor, aşa cum este reglementată în ordonanţa criticată, este în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, republicată, şi ale art. 2 pct. 3 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în virtutea cărora exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, printre altele, pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E: 

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, excepţie ridicată de Ye Xiao, Xia Lifeng şi Shuai Guifung în dosarele nr. 200/2004, nr. 254/2004 şi nr. 471/2004 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2004.