Decizia Curţii Constituţionale nr. 298/2004

M. Of. nr. 760 din 19 august 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 298

din 6 iulie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVI alin. (5) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

 

Ioan Vida – preşedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Gabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. XVI alin. (5) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Excepţia a fost ridicată de Oreste Stamatiu din Oradea în Dosarul nr. 8.089/CA/2003 al Tribunalului Bihor – Secţia comercială şi contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând că prevederile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 8.089/CA/2003, Tribunalul Bihor – Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVI alin. (5) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Excepţia a fost ridicată de Oreste Stamatiu din Oradea, într-o cauză de contencios administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat aduce atingere principiului autonomiei unităţilor administrativ-teritoriale, consacrat de art. 119 din Constituţie, precum şi "angajamentelor internaţionale ale României“, prin aceea că "restrânge posibilitatea comunelor, oraşelor de a-şi stabili (prin conducerea lor aleasă sau prin referendum local) organigrama şi statul de funcţii“.

Tribunalul Bihor – Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază că art. XVI din Legea nr. 161/2003 este constituţională. În acest sens, în esenţă, arată că, potrivit Constituţiei şi Cartei europene a autonomiei locale, "competenţele autorităţilor publice locale sunt prevăzute de lege, adoptarea normelor legale unitare şi obligatorii pentru unităţile administrativ-teritoriale, cum sunt cele de la art. XVI alin. (5) din Legea nr. 161/2003, nu contravin principiului autonomiei locale astfel cum este reglementat de Constituţia României“.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, sens în care arată că "stabilirea prin lege a modului în care funcţionează şi se organizează autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a statutului funcţionarilor publici din cadrul acestora nu contravine nici unei dispoziţii constituţionale, ci, dimpotrivă, reprezintă o aplicare a acestora“.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. XVI alin. (5) din Legea nr. 161/2003 sunt constituţionale. Astfel, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 347/2001 şi nr. 395/2003), arată că: art. 120 din Constituţie "se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal“; autonomia locală se exercită conform legilor statului, potrivit principiului constituţional al obligativităţii respectării legilor prevăzut de art. 51; art. 3 pct. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, făcând trimitere la dreptul intern, defineşte conceptul de autonomie locală ca "dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice“.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. XVI alin. (5) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, al căror conţinut este următorul: „(5) La stabilirea numărului maxim al funcţiilor publice de execuţie din cadrul autorităţii sau instituţiei publice se vor avea în vedere următoarele:

a) numărul funcţiilor publice de execuţie din grad profesional superior este de maximum 20%;

b) numărul funcţiilor publice de execuţie din grad profesional principal este de maximum 40%;

c) numărul funcţiilor publice de execuţie din grad profesional asistent este de maximum 30%;

d) numărul funcţiilor publice de execuţie din grad profesional debutant este de maximum 10%.“

În opinia autorului excepţiei, acest text de lege contravine prevederilor art. 119 [devenit art. 120] din Constituţie, potrivit cărora: „(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.

(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică.“

De asemenea, se invocă şi încălcarea "angajamentelor internaţionale ale României“ referitoare la descentralizarea administrativă şi autonomia locală, însă fără precizarea acestora ori a motivelor de neconstituţionalitate.

Articolul XVI alin. (5) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este cuprins în cartea II – Modificarea unor reglementări în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei, titlul III – Reglementări privind funcţia publică şi funcţionarii publici din lege, care dispune cu privire la modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele din legea ce face obiectul prezentului control de constituţionalitate, a fost republicată, în temeiul art. XXVI din Legea nr. 161/2003, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004. În nota cuprinsă în capitolul X – Dispoziţii finale şi tranzitorii (după art. 94), se menţionează că art. XIV–XXV din titlul III al cărţii II din Legea nr. 161/2003 nu au fost cuprinse în forma republicată a Legii nr. 188/1999, dar sunt reproduse în continuarea notei.

În legătură cu textul de lege criticat, care prevede ca la stabilirea numărului maxim al funcţiilor publice de execuţie din cadrul autorităţii sau instituţiei publice să se aibă în vedere unele procente maxime pe grade profesionale, autorul excepţiei susţine că acesta este contrar prevederilor art. 120 din Constituţie, republicată, prin aceea că "restrânge posibilitatea comunelor, oraşelor de a-şi stabili (prin conducerea lor aleasă sau prin referendum local) organigrama şi statul de funcţii“.

În jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, Curtea Constituţională a reţinut că art. 119 din Constituţie, devenit art. 120 în Constituţia republicată, "se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu“. Aceasta întrucât, potrivit principiului obligativităţii respectării legilor prevăzut la art. 51 din Constituţie, devenit art. 1 alin. (5) în Constituţia republicată, "autonomia locală se exercită conform legilor statului“. Prin aceeaşi decizie Curtea a mai reţinut că însăşi Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, făcând referire, în art. 3 pct. 1, la cadrul legal intern, defineşte conceptul de autonomie locală ca "dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice“.

Aceeaşi definiţie a conceptului de autonomie locală este preluată în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, iar stabilirea prin lege a organizării şi funcţionării organelor administraţiei publice locale nu contravine, ci, dimpotrivă, este în sensul prevederilor constituţionale menţionate. Aşa fiind, susţinerile referitoare la contrarietatea dintre textul de lege criticat şi prevederile constituţionale ale art. 120 urmează a fi respinse.

Curtea constată că nici invocarea încălcării "angajamentelor internaţionale ale României“ nu poate fi reţinută, întrucât autorul excepţiei nu menţionează care sunt documentele internaţionale încălcate şi nici în ce constă aceasta.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVI alin. (5) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Oreste Stamatiu din Oradea în Dosarul nr. 8.089/CA/2003 al Tribunalului Bihor – Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2004.