Decizia Curţii Constituţionale nr. 292/2004

M. Of. nr. 787 din 26 august 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 292

din 1 iulie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 569/2003, cu modificările şi completările ulterioare

 

Ion Predescu – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Aurelia Popa – procuror

Mihai Paul Cotta – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 569/2003, şi ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003, excepţie ridicată de Liliana-Adela Vaidner, Maria Colibă, Veronica Ghibirdic, Dumitru Ghibirdic, Liliana-Georgeta Tănase, Petru Marcel Mogoşan, Lucia-Angela Iovan, Nicolae-Remus Bodrean, Lenuţa Stoica, Mariana Dalog, Gheorghe Dubar, Eugenia Gheorghiţanu, Ileana Hodîrnău, Aurelia Paşca, Stelian Racheru, Remus Gherman, Rozalia Nagy, Ioan Andrica, Elena Căinanţ, Sidonia Crăciun, Mariana Cherecheş, Mariana-Elena Negru, Rodica Boacheş, Corina-Agafia Nemeş, Alexandrina-Mariana Anca, Ioan-Petru Certejan, Ioana Maier, Paul Vultur, Ana Vultur în Dosarul nr. 5.275/2003 al Tribunalului Hunedoara – Secţia civilă. 

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 iunie 2004, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispoziţiile art. 36⁹ alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a amânat pronunţarea la 1 iulie 2004. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 februarie 2004, Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 569/2003, excepţie ridicată de Liliana-Adela Vaidner, Maria Colibă, Veronica Ghibirdic, Dumitru Ghibirdic, Liliana-Georgeta Tănase, Petru Marcel Mogoşan, Lucia-Angela Iovan, Nicolae-Remus Bodrean, Lenuţa Stoica, Mariana Dalog, Gheorghe Dubar, Eugenia Gheorghiţanu, Ileana Hodîrnău, Aurelia Paşca, Stelian Racheru, Remus Gherman, Rozalia Nagy, Ioan Andrica, Elena Căinanţ, Sidonia Crăciun, Mariana Cherecheş, Mariana-Elena Negru, Rodica Boacheş, Corina Agafia Nemeş, Alexandrina-Mariana Anca, Ioan-Petru Certejan, Ioana Maier, Paul Vultur, Ana Vultur în Dosarul nr. 5.275/2003 al acelei instanţe, având ca obiect soluţionarea unui conflict de muncă. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 2 alin. (5) „partea a II-a“ din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 569/2003 de aprobare a acesteia, prin care „se reiterează art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/11.04.2003“, contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi celor ale art. 38 alin. (5), devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 41 alin. (5), în sensul că se încalcă principiul neretroactivităţii legii, respectiv principiul garantării caracterului obligatoriu al convenţiilor colective. 

Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că aceasta este neîntemeiată, „dispoziţiile invocate neaducând atingere drepturilor constituţionale cu privire la negocieri colective în materie de muncă şi nici caracterului obligatoriu al convenţiilor colective“. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, „care reiterează art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003“, instanţa apreciază că dispoziţiile respective sunt explicabile „prin existenţa unor situaţii diferite în care se aflau societăţile supuse privatizării prin perfectarea până la data apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 a unor contracte generatoare de obligaţii“. În concluzie, instanţa apreciază ca nefondate criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (5) din Constituţie, republicată. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al acestei instituţii. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 este inadmisibilă, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, în redactarea dată prin legea de aprobare a acesteia, critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 

Se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 a fost respinsă prin Legea nr. 565/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003, şi, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a art. II din această ordonanţă de urgenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este inadmisibilă. 

Se învederează, de asemenea, faptul că dispoziţiile susamintite au fost reluate în textul art. 2 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, ca urmare a aprobării acesteia cu modificări şi completări prin Legea nr. 569/2003. Guvernul consideră că „aceste prevederi reiau într-o formulare nouă, adecvată contextului redacţional, corespunzător normelor de tehnică legislativă, dispoziţiile cuprinse în art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003“. Guvernul, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arată că „exceptarea societăţilor pentru care Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului semnase deja contractul pentru vânzarea acţiunilor statului, în perioada indicată în text, are la bază un criteriu raţional şi obiectiv“. 

Guvernul consideră că prevederile art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 569/2003, nu au caracter retroactiv şi nu încalcă nici dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Constituţie, republicată. 

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 569/2003, este neîntemeiată, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), întrucât „textul de lege criticat reglementează o excepţie de la obligaţia acordării plăţilor compensatorii pentru acele societăţi ale căror acţiuni au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate ulterior intrării în vigoare Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003“. De asemenea, se mai arată că dispoziţia în cauză nu încalcă prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţie, republicată, invocându-se jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, care a statuat că „încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii“, aceste convenţii fiind „izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii, deoarece s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, şi anume primordialitatea legii în reglementarea relaţiilor sociale“. 

Avocatul Poporului învederează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 a fost respinsă prin Legea nr. 565/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003, anterior sesizării Curţii, ceea ce, conform dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, duce la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte dispoziţiile art. II din ordonanţa de urgenţă în cauză. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorii excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, text introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 569/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare. 

Dispoziţiile art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, criticate pentru neconstituţionalitate în cauza de faţă, introduse prin art. I pct. 2 din Legea nr. 569/2003, au următorul cuprins:

„Prevederile prezentului alineat nu se aplică societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acţiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului între data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi data publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat.“

Prevederile la care face referire textul criticat, cuprinse în acelaşi alineat, teza întâi, au următorul cuprins:

„În situaţia în care societăţile care efectuează concedieri colective potrivit art. 1 nu pot achita plăţile compensatorii prevăzute prin contractele colective de muncă, până la sfârşitul anului 2003, acestea pot fi acordate lunar, după caz, şi ulterior acestei date, aceste plăţi având acelaşi regim de impozitare ca şi indemnizaţia de şomaj.“

Curtea reţine că, anterior sesizării Curţii Constituţionale de către instanţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, la care face referire textul de lege criticat, fusese respinsă prin Legea nr. 565/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003. 

Dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 aveau următorul cuprins: „Prevederile art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 nu se aplică societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acţiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului între data intrării în vigoare a actului normativ sus-menţionat şi data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 41 alin. (5), acestea având următorul cuprins: 

– Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.“; 

– Art. 41 alin. (5): „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.“

În esenţă, critica de neconstituţionalitate constă în susţinerea că prevederea legală criticată, prin care se exceptează de la obligaţia achitării plăţilor compensatorii societăţile comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acţiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului între data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 şi data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003, încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, precum şi prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţie privind garantarea caracterului obligatoriu al convenţiilor colective. 

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul criticat prevede exceptarea de la beneficiul prevederilor art. 2 alin. (5) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, astfel cum a fost modificată şi completată prin legea sa de aprobare, a societăţilor cu capital majoritar de stat ale căror acţiuni au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate între data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 şi data publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003. În cauză deci nu este vorba de exceptarea de la beneficiul unor dispoziţii acordate anterior de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, în forma sa iniţială, ci de la beneficiul unor dispoziţii noi, introduse prin Legea nr. 569/2003. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea textului constituţional al art. 15 alin. (2) din moment ce textul criticat de autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu se referă la exceptarea de la beneficiul unor drepturi acordate în baza unui alt act normativ anterior, ci face referire la dispoziţiile legale prin care acestea sunt acordate, cuprinse în acelaşi act normativ. 

De altfel, şi referirile făcute în motivarea excepţiei, la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 şi la art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, se bazau pe crearea aceleiaşi confuzii. Potrivit motivării excepţiei, se considera că textul art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003 era retroactiv, întrucât prevedea exceptarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acţiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului între data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 şi data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003, fără să se arate însă că textul la care se referea exceptarea [alin. (4) al art. 2] nu era textul iniţial al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, care în forma iniţială nu avea decât trei alineate, ci un text care, introdus prin aceeaşi Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003, care prevedea şi exceptarea respectivă. 

Referitor la critica formulată cu privire la încălcarea art. 41 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate prin excepţia de neconstituţionalitate – teza a doua a alin. (5) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 569/2003, nu au nici o referire directă la convenţiile colective în materie de muncă. Aceste prevederi, ca şi cele cuprinse în teza întâi a alin. (5) a articolului respectiv, nu au incidenţă în cauză. Contractul colectiv de muncă cu privire la care s-a creat conflictul pe care îl soluţionează instanţa a fost încheiat la 10 martie 2003, deci sub regimul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, în forma sa iniţială, în care art. 2 avea numai trei alineate, care reglementau în mod diferit problema drepturilor de care beneficiau persoanele disponibilizate ca urmare a restructurării sau reorganizării societăţilor vizate (cu capital majoritar de stat). Nu se putea pretinde deci ca prin contractul respectiv să se anticipeze drepturi care au fost prevăzute ulterior (prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2003, publicată la data de 11 aprilie 2003, iar apoi, după respingerea acesteia de Legea nr. 565/2003, prin Legea nr. 569/2003, de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003, publicată la data de 23 decembrie 2003). 

Curtea reţine că problema verificării situaţiilor de fapt, a condiţiilor în care a fost încheiat noul contract colectiv de muncă, din 10 martie 2003, la care se referă autorii excepţiei de neconstituţionalitate, în cuprinsul memoriului depus la instanţă, prin care au invocat excepţia, a conformităţii acestui contract cu legile în vigoare la data încheierii sale, nu este de resortul instanţei de contencios constituţional, ci al instanţei învestite cu soluţionarea conflictului de muncă. Pe de altă parte, este de principiu că încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenţii sunt izvor de drept, dar forţa lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecinţă, convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 65/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995. 

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 569/2003, excepţie ridicată de Liliana-Adela Vaidner, Maria Colibă, Veronica Ghibirdic, Dumitru Ghibirdic, Liliana Georgeta Tănase, Petru Marcel Mogoşan, Lucia-Angela Iovan, Nicolae-Remus Bodrean, Lenuţa Stoica, Mariana Dalog, Gheorghe Dubar, Eugenia Gheorghiţanu, Ileana Hodîrnău, Aurelia Paşca, Stelian Racheru, Remus Gherman, Rozalia Nagy, Ioan Andrica, Elena Căinanţ, Sidonia Crăciun, Mariana Cherecheş, Mariana-Elena Negru, Rodica Boacheş, Corina Agafia Nemeş, Alexandrina-Mariana Anca, Ioan-Petru Certejan, Ioana Maier, Paul Vultur, Ana Vultur în Dosarul nr. 5.275/2003 al Tribunalului Hunedoara – Secţia civilă. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iulie 2004.