Decizia Curţii Constituţionale nr. 288/2004

M. Of. nr. 724 din 11 august 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 288

din 1 iulie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 516 şi art. 578–580¹ din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Mihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 516 şi art. 578–580¹ din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Luiza Iancu şi Alexandru Iancu în Dosarul nr. 984/2004 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, susţinând că textele de lege criticate nu contravin principiilor constituţionale, ci reprezintă expresia dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, care prevăd că procedura de judecată este stabilită numai prin lege.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 10 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 984/2004, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 516 şi art. 578–580¹ din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Luiza Iancu şi Alexandru Iancu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la actul de adjudecare a imobilului scos la vânzare prin licitaţie publică şi cele privind predarea silită a bunurilor imobile, obiect al obligaţiei debitorului prevăzute în titlul executoriu, contravin dreptului fundamental de proprietate privată garantat de Constituţie şi de primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, chiar dacă proprietarul imobilului, persoană fizică, a garantat obligaţia unei persoane juridice, urmărirea silită ar trebui să aibă ca obiect proprietatea persoanei juridice ca debitor al obligaţiei pe care şi-a asumat-o. Or, prin scoaterea la licitaţie publică a imobilului, proprietate a persoanei fizice, se nesocoteşte dreptul de proprietate al acesteia, pe de o parte, şi se creează o inegalitate între persoanele fizice şi cele juridice, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte emiterea somaţiei de evacuare, potrivit prevederilor art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc se substituie în competenţele judecătorului, care este singurul abilitat de Constituţie să judece cauzele care au ca obiect evacuarea persoanelor minore. Se arată că somaţia de evacuare nu ocroteşte drepturile copiilor minori, care nu sunt debitori, fiind ignorate dispoziţiile art. 108 din Codul familiei, care prevăd în mod obligatoriu în cauzele cu minori prezenţa Autorităţii Tutelare.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 516 şi art. 578–580¹ din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, arătând că acestea conţin numai norme privind menţiunile obligatorii ale actului de adjudecare sau dispoziţii ce au în vedere predarea silită a bunurilor imobile, fără a aduce atingere prevederilor constituţionale invocate. De asemenea, nici art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000 nu contravine normelor Legii fundamentale, prin emiterea somaţiei de executare, executorul judecătoresc conformându-se încuviinţării date de instanţa judecătorească în vederea executării obligaţiei stabilite în titlul executoriu.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind nefondată, reţinând că procedura de judecată în ansamblul ei, incluzând în sens larg şi faza executării silite, se întemeiază pe dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţia României, republicată, care prevăd în mod expres că reglementarea procedurii de judecată se face "prin lege“, dând astfel libertate legiuitorului să statueze în aceste domenii.

Executarea silită se înfăţişează ca o activitate complexă cu caracter mixt, în care se distinge o latură jurisdicţională, reprezentată prin activitatea instanţei de executare, şi o latură administrativă, constând în activitatea execuţională a executorului judecătoresc. Aşa fiind, este evident că prin atribuţiile sale executorul judecătoresc nu se substituie activităţii instanţei de judecată, al cărei rol este, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, republicată, acela de înfăptuire a justiţiei.

Se apreciază că susţinerile autorilor excepţiei vizează apărări de fond ce pot fi avute în vedere la soluţionarea contestaţiei la executare, fără temei în argumentarea neconstituţionalităţii textelor criticate. Astfel, nu se creează discriminări de tratament juridic pe diverse criterii între persoanele supuse executării silite, ceea ce ar fi de natură să contravină dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi art. 136 din Constituţie, republicată.

Avocatul Poporului arată că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale consacrate de art. 1 alin. (5), art. 16, art. 44 alin. (2), art. 126 alin. (1) şi art. 136 alin. (5), invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 56/2004.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate formulată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 516 şi art. 578–580¹ din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

– Art. 516: "După plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut de art. 515, dacă imobilul a fost vândut cu plata în rate, executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele menţiuni:

1. denumirea şi sediul organului de executare;

2. numele şi calitatea executorului;

3. numărul şi data procesului-verbal de licitaţie;

4. numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi adjudecătorului;

5. preţul la care s-a vândut şi modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;

6. menţiunea, dacă este cazul, că imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, ori, după caz, liber de aceste drepturi, în condiţiile prevăzute de art. 509 alin. 3 şi 4;

7. datele de identificare a imobilului;

8. menţiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară;

9. menţiunea că, pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;

10. semnătura şi ştampila executorului, precum şi semnătura adjudecatarului.“;

– Art. 578: "Dacă partea obligată să părăsească ori să predea un imobil nu-şi îndeplineşte această obligaţie în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui îndreptăţit.“;

– Art. 579: "În vederea executării silite a obligaţiei prevăzute la art. 578, executorul judecătoresc va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, va elibera imobilul cu ajutorul forţei publice, punând pe creditor în drepturile sale.“;

– Art. 580: "Dacă executarea priveşte un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării şi pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va încredinţa aceste bunuri în păstrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului.“;

– Art. 580¹: "Despre îndeplinirea executării potrivit prevederilor prezentei secţiuni executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal, dispoziţiile art. 577 fiind aplicabile.“

De asemenea, autorii excepţiei critică dispoziţiile art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, potrivit cărora: "Executorul judecătoresc are următoarele atribuţii: [...]

i) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui.“

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi din Constituţia României, republicată:

– Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.“;

– Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.“;

– Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.“;

– Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.“

Se apreciază că se încalcă şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.“

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că, potrivit art. 516 din Codul de procedură civilă, după finalizarea adjudecării, executorul judecătoresc este obligat să întocmească actul de adjudecare prin care se realizează transferul dreptului de proprietate sau al altui drept real ce a făcut obiectul urmăririi silite asupra imobilului în favoarea adjudecatarului. Aşa fiind, acest act constituie titlu de proprietate şi titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesia acestuia din urmă.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 578–580¹, cuprinse în secţiunea Codului de procedură civilă referitoare la predarea silită a bunurilor imobile, şi prevederile art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000, Curtea observă că acestea instituie norme de procedură ce trebuie respectate de către debitorul obligaţiei de predare a imobilului, respectiv atribuţiile executorului judecătoresc căruia i-a fost încredinţată executarea silită.

Curtea nu poate reţine nesocotirea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, textele de lege reprezentând exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional. Or, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului satisface exigenţa impusă de norma constituţională, fiind în deplină concordanţă cu prevederile Legii fundamentale.

Nici critica de neconstituţionalitate a textelor de lege în raport cu art. 44 din Constituţie, republicată, referitor la garantarea dreptului de proprietate privată, nu este întemeiată, întrucât, prin executarea silită a unei obligaţii de a face, respectiv de a preda un bun imobil, rezultată dintr-un titlu executoriu emis conform legii, se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului. Stabilirea conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate – cărora li se subsumează reglementările în cauză – implică, în mod necesar, o restrângere a exerciţiului său în considerarea drepturilor şi intereselor altor persoane. Departe de a constitui o atingere a dreptului subiectiv în sine, asemenea reglementări creează condiţiile indispensabile valorificării acestuia. În consecinţă, art. 516 şi art. 578–580¹ din Codul de procedură civilă şi art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000 nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, le dau expresie într-o manieră specifică, dar indubitabilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1–3, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 516 şi art. 578–580¹ din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie ridicată de Luiza Iancu şi Alexandru Iancu în Dosarul nr. 984/2004 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iulie 2004.