Decizia Curţii Constituţionale nr. 280/2004

M. Of. nr. 851 din 16 septembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 280

din 29 iunie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Vasile Lupu în Dosarul nr. 8.336/2003 al Judecătoriei Focşani.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile legale criticate nu vin în contradicţie cu prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, ci, din contră, sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. De asemenea, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, prin deciziile nr. 72/2004, nr. 167/2004 şi nr. 168/2004, a statuat că aceste dispoziţii legale sunt constituţionale.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 8.336/2003, Judecătoria Focşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003.

Excepţia a fost ridicată de Vasile Lupu în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect obligarea Societăţii Comerciale "Electrica“ – S.A. la ridicarea unor stâlpi de înaltă tensiune de pe un teren.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate reglementează un drept abuziv al statului de a institui o proprietate publică în detrimentul celei private, încălcându-se astfel dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietate. Pe de altă parte, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 nu mai este în vigoare şi, pe cale de consecinţă, instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea fundamentală, este datoare să constate abrogarea dispoziţiilor criticate.

Judecătoria Focşani opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul legal criticat fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate confirmă în mod expres ceea ce este prevăzut în alte acte normative privind proprietatea publică, cum ar fi pct. 14 din anexa nr. 1 a Legii nr. 213/1998 sau Legea nr. 18/1991, republicată. Astfel, apare evident faptul că regimul juridic al terenului respectiv a fost doar reconfirmat prin dispoziţiile alin. (4) al art. 37 din Legea nr. 318/2003. Reglementarea criticată se încadrează în măsurile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor statului referitoare la "protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară“, prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, statuând prin Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, că aceste dispoziţii sunt constituţionale.

Avocatul Poporului consideră că textul criticat nu vine în contradicţie cu principiul garantării şi ocrotirii proprietăţii private, deoarece nu creează un regim preferenţial de ocrotire a proprietăţii private, ci, din contră, este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege“, precum şi cu cele ale art. 136 alin. (2) şi (4) din Legea fundamentală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iulie 2003, care au următorul conţinut:

– Art. 37 alin. (4): "Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.“

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi şi ale art. 154 alin. (1) din Constituţie, republicată, al căror conţinut este următorul:

– Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.“;

– Art. 154 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.“

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul legal criticat nu dispune exproprierea şi nici transferul dreptului de proprietate în vreun alt mod, ci doar constată că "terenurile pe care se situează reţelele electrice existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului“. Această prevedere se justifică prin dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Constituţie, republicată, potrivit cărora fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice î[…] şi alte bunuri stabilite de legea organică“. Dispoziţiile atacate dau expresie şi prevederilor constituţionale cuprinse în alin. (2) şi (4) ale aceluiaşi articol, potrivit cărora proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi este inalienabilă.

De altfel, prin Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, se lasă statului o marjă mare de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii de privare de proprietate. Astfel, în cauza "James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei“, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei "utilităţi publice“, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenţie, aparţinând chiar şi unei categorii mai restrânse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care este necesar să fie accesibilă, publică şi previzibilă, şi să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, legea română respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În sensul celor expuse mai sus Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 167 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 17 mai 2004, şi Decizia nr. 168 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 3 mai 2004. Soluţiile adoptate în deciziile susmenţionate, ca şi considerentele pe care acestea s-au întemeiat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Vasile Lupu în Dosarul nr. 8.336/2003 al Judecătoriei Focşani.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 iunie 2004.