Decizia Curţii Constituţionale nr. 27/2004

M. Of. nr. 153 din 20 februarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 27

din 27 ianuarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 − Codul silvic

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Iuliana Nedelcu − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 − Codul silvic, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 6.654/2003 al Judecătoriei Bacău.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, arătând că susţinerile autorului excepţiei privind abrogarea implicită a dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 26/1996 ridică o problemă de interpretare şi aplicare a legii care nu aparţine competenţei Curţii Constituţionale. În realitate, art. 98 alin. 4 este o normă de trimitere, încorporând art. 97 alin. 4 din Codul silvic.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 6.654/2003, Judecătoria Bacău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 − Codul silvic, excepţie ridicată din oficiu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arată că inculpaţii din dosar au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu „pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. 1 şi 4 lit. a) din Legea nr. 141/1999 şi art. 98 alin. 1−4 lit. a) din Legea nr. 26/1996, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal”.

Se susţine că „textul articolului 97 din Legea nr. 26/1996 este abrogat implicit prin intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 (ultima republicată în data de 26.02.2003, în Monitorul Oficial nr. 122). Astfel, în art. 32, acest act normativ incriminează practic infracţiunea reglementată anterior de art. 97 din Legea nr. 26/1996, şi anume tăierea fără drept de arbori. Agravantele acestei fapte, precum şi pedepsele stabilite sunt identice, ducând la concluzia de netăgăduit că suntem în prezenţa unei singure infracţiuni reglementate de două texte de lege”. În continuare, potrivit argumentării instanţei, „cum prin art. 45 din O.G. nr. 96/1998 se precizează că pe data intrării în vigoare a ordonanţei se abrogă orice dispoziţii contrare, rezultă, faţă de precizările de mai sus, că art. 97 din Legea nr. 26/1996 este abrogat implicit”. De altfel, susţine instanţa, „în practica judiciară acest text nu mai are aplicabilitate încă din anul 1998”. În ceea ce priveşte „articolul 98 din Legea nr. 26/1996, care incriminează o faptă distinctă, este în vigoare, dacă avem în vedere textul art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998”. În acelaşi timp, arată instanţa, „alineatul 4 al acestui articol face însă trimitere la un text abrogat implicit (art. 97 din Legea nr. 26/1996), astfel că fapta incriminată, agravantă a infracţiunii de bază, ca şi sancţiunea stabilită, nu are aplicabilitate datorită incidenţei dispoziţiilor art. 23 alineatul ultim din Constituţia României, potrivit căruia nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi temeiul legii. Articolul 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 stabileşte o pedeapsă în temeiul unui text de lege abrogat implicit, potrivit argumentaţiei prezentate”. În continuare, se arată că, „totuşi, acest aspect este neglijat în practică, plecându-se de la considerentul că textul art. 97, deşi abrogat implicit, există în reglementările Codului silvic, iar trimiterea de la art. 98 alin. 4 este legală”. Instanţa apreciază că „un text abrogat echivalează cu lipsa lui, astfel că orice referire la acesta este lipsită de temei legal”. Conform argumentării instanţei, „nici măcar nu se poate interpreta că prevederile art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 se referă, de fapt, la textul ce înlocuieşte art. 97 alin. 4, şi anume art. 32 alin. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998”, iar Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 „abrogă implicit dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 26/1996”. Concluzia instanţei este în sensul că „textul art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 este neconstituţional, stabilind o pedeapsă în temeiul unei dispoziţii legale abrogate, cu încălcarea prevederilor art. 23 alin. ultim din Constituţie”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră excepţia neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se arată că „Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, republicată, reglementează la art. 32 al capitolului «Răspunderi şi sancţiuni» infracţiunea de «tăiere sau scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate», prin reluarea dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 26/1996. Astfel, prevederile art. 97 din Legea nr. 26/1996, nefiind contrare dispoziţiilor instituite prin Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 (sunt chiar identice), nu se poate susţine că sunt abrogate implicit”. De asemenea, Guvernul precizează că „Instituţia abrogării implicite operează asupra prevederilor cuprinse într-un act normativ, dacă acestea sunt contrare noilor reglementări”. În această situaţie, arată Guvernul, „trimiterea cuprinsă la art. 98 alin. (4) din Legea nr. 26/1996 nu se face la un text abrogat, cum susţine autorul excepţiei, ci la un text care este reluat întocmai şi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998”. În concluzie, Guvernul arată că, în opinia sa, „dispoziţiile art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 fac trimitere la dispoziţiile în vigoare, care se regăsesc întocmai şi la art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, şi nu se poate susţine că dispoziţiile criticate încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (9) din Legea fundamentală, potrivit cărora «nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii»”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 − Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, text care are următorul cuprins: „În cazul în care furtul a fost săvârşit în împrejurările menţionate la art. 97 alin. 4, maximul pedepselor prevăzute în alineatele pre cedente se majorează cu 3 ani”.

Textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei este art. 23 alin. (9) din Constituţie, devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 23 alin. (12), text care are următorul cuprins: „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”.

Critica de neconstituţionalitate se bazează, în esenţă, pe susţinerea că „textul articolului 97 din Legea nr. 26/1996 este abrogat implicit prin intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 96 (ultima republicare în data de 26.02.2003 din Monitorul Oficial nr. 122)”. Totodată, se arată că art. 32 al ordonanţei „incriminează practic infracţiunea reglementată anterior de art. 97 din Legea nr. 26/1996, şi anume tăierea fără drept de arbori. Agravantele acestei fapte, precum şi pedepsele stabilite sunt identice, ducând la concluzia de netăgăduit că suntem în prezenţa unei singure infracţiuni reglementate de două texte de lege”. Pe de altă parte, instanţa, autor al excepţiei, arată că „prin art. 45 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 se precizează că pe data intrării în vigoare a ordonanţei se abrogă orice dispoziţii contrare”, astfel că „art. 97 din Legea nr. 26/1996 este abrogat implicit”. Mai mult, se afirmă că „în practica judiciară acest text nu mai are aplicabilitate încă din anul 1998”. Potrivit opiniei instanţei, „articolul 98 din Legea nr. 26/1996, care incriminează o faptă distinctă, este încă în vigoare, dacă avem în vedere textul art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998: „prevederile referitoare la infracţiunile din prezenta ordonanţă se completează cu cele cuprinse în titlul VI din Codul silvic”. De asemenea, „alineatul 4 al acestui articol [98] face însă trimitere la un text abrogat implicit (art. 97 din Legea nr. 26/1996), astfel că fapta incriminată, agravantă a infracţiunii de bază, ca şi sancţiunea stabilită, nu are aplicabilitate datorită incidenţei dispoziţiilor art. 23 alin. ultim din Constituţie”. În acelaşi timp, instanţa afirmă că „acest aspect este neglijat de practică, plecându-se de la considerentul că textul art. 97, deşi abrogat implicit, există în reglementările Codului silvic, iar trimiterea de la art. 98 alin. 4 este legală”.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că din întreaga argumentare a autorului excepţiei rezultă că acesta se referă la interpretarea art. 97 din Legea nr. 26/1996, text la care fac trimitere prevederile criticate, susţinându-se de instanţă că acesta ar fi „abrogat implicit”. Numai în strânsă legătură cu faptul dacă acest text este în vigoare sau nu se pune problema constituţionalităţii prevederilor art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 − Codul silvic. Aceste aspecte nu vizează însă o problemă de neconstituţionalitate a textului criticat (art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 − Codul silvic), raportat la art. 23 alin. (12) din Constituţie, republicată, ci de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale pe care instanţa trebuie să le aplice în cauză, inclusiv stabilirea faptului dacă acestea sunt în vigoare sau nu. Curtea Constituţională, în conformitate cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căruia „[...] nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei”.

Instanţa de judecată este cea care urmează să facă interpretarea textelor legale incidente în cauză şi să stabilească, ca urmare, dacă acestea sunt sau nu în vigoare pentru a aplica corect legea.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. 4 din Legea nr. 26/1996 − Codul silvic, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 6.654/2003 al Judecătoriei Bacău.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2003.