Decizia Curţii Constituţionale nr. 279/2004

M. Of. nr. 858 din 20 septembrie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 279

din 29 iunie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi art. 40¹ din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Florentina Baltă – procuror

Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Lucian Bagia, mandatar al administratorului Societăţii Comerciale "Intelmed“ – S.R.L. în Dosarul nr. 7.612/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. d) şi art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Deşi art. 79 a fost abrogat, soluţia legislativă anterioară a fost conservată în noile dispoziţii prevăzute în art. 40¹. Prevederile legale atacate au mai fost supuse controlului de contencios constituţional, ocazie cu care Curtea a statuat că nu se aduce atingere dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 7.612/1999, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. d) şi art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Excepţia a fost ridicată de Lucian Bagia, mandatar al administratorului Societăţii Comerciale "Intelmed“ – S.R.L., în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele legale atacate, care atribuie judecătorului-sindic competenţa de a ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea, aduc atingere existenţei dreptului însuşi. Prin privarea debitorului de a-şi conduce activitatea aşa cum crede el de cuviinţă, cu respectarea legilor în vigoare, nu se mai asigură libertatea comerţului, care presupune, în opinia autorului, tocmai exercitarea acestui drept fără restrângeri stabilite de legiuitor în afara situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de Constituţia României în alin. (1) al art. 53.

În ceea ce priveşte temeiurile constituţionale invocate referitoare la principiul egalităţii în drepturi şi la inviolabilitatea proprietăţii private, prevăzute de art. 16 şi art. 136 alin. (5), autorul excepţiei s-a limitat doar la indicarea textelor, fără a arăta în mod concret în ce constă, din această perspectivă, veninul de neconstituţionalitate.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale atacate nu îngrădesc în nici un fel libertatea comerţului sau economia de piaţă, întrucât ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea se face justificat, în condiţiile legii, cu scopul de a se acoperi pasivul comerciantului aflat în insolvenţă.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 64/1995, republicată, au fost preluate, ca urmare a modificărilor subsecvente, de prevederile art. 40¹. În contextul raţiunii întregii proceduri a reorganizării judiciare şi falimentului, textele de lege criticate nu numai că nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, sunt conforme cu litera şi cu spiritul acestora, ele vizând ridicarea dreptului debitorului faţă de care s-a declanşat procedura de reorganizare şi faliment de a-şi mai conduce activitatea, deoarece suferă pierderi continue din averea sa ori se află în situaţia în care nu există probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 79 din Legea nr. 64/1995 este inadmisibilă, deoarece la data sesizării Curţii Constituţionale textul criticat era abrogat prin art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 lit. d) din acelaşi act normativ, Avocatul Poporului apreciază că susţinerile autorului sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-şi mai conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenţa loială şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, iar pe de altă parte, dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale. Dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, republicată, vizează, deopotrivă, pe toţi agenţii economici, atât pe debitori, ale căror datorii trebuie executate în condiţiile legii, cât şi pe creditori, faţă de care se impune crearea condiţiilor corespunzătoare pentru recuperarea creanţelor.

Criticile formulate prin prisma prevederilor art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală nu pot fi reţinute, deoarece prin textele legale atacate se operează numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esenţă dreptul de proprietate al debitorului. Inviolabilitatea proprietăţii trebuie înţeleasă în condiţiile legii organice, aşa cum de altfel se stabileşte prin Legea nr. 64/1995.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate – astfel cum a fost enunţat de autorul excepţiei – îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. d) şi art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, şi au următorul conţinut:

– Art. 10 lit. d): "Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...] d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea; “;

– Art. 79: „(1) În lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de judecătorul-sindic în condiţiile art. 68, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerţ şi industrie teritorială poate adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea.

(2) Judecătorul-sindic va examina, în termen de 10 zile, o astfel de cerere, într-o şedinţă la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi camera de comerţ şi industrie teritorială. Cererea va putea fi admisă numai motivat, printre motive figurând pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate.

(3) Dacă cererea este admisă, judecătorul-sindic va dispune şi aplicarea de îndată a dispoziţiilor prezentei secţiuni.“

Articolul 79 a fost abrogat prin art. I pct. 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002. Soluţia legislativă anterioară a fost însă conservată în noile dispoziţii prevăzute de art. 40¹ introduse prin punctul 42 din acelaşi act normativ. Ulterior, potrivit art. I pct. 52 din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, alineatele (5) şi (6) ale art. 40¹ din lege au fost modificate.

Curtea observă că această modificare nu este de natură a schimba perspectiva analizării textelor legale incriminate, deoarece criticile autorului excepţiei nu se fundamentează pe posibilitatea unuia sau altuia dintre subiecţii care dobândesc calitate procesuală activă în scopul de a solicita judecătorului-sindic ridicarea dreptului de administrare a debitorului, ci se întemeiază tocmai pe existenţa acestei posibilităţi de ridicare a dreptului de administrare a debitorului, atribuită, potrivit legii, judecătorului-sindic.

Dispoziţiile legale contestate au următorul conţinut:

– Art. 40¹: „(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea –, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 26 alin. (1) lit. f) sau, după caz, art. 32 alin. (1), intenţia de reorganizare.

(2) Cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii.

(3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o dată cu desemnarea unui administrator, indicând totodată şi condiţiile de exercitare a acestuia.

(4) Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului.

(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociaţilor/acţionarilor pot oricând adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate.

(6) Judecătorul-sindic va examina în termen de 15 zile cererea prevăzută la alin. (5), într-o şedinţă la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociaţilor/ acţionarilor.“

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16, art. 49, art. 134 alin (2) lit. a) şi art. 135 alin. (6) din Constituţia României. După revizuirea Legii fundamentale dispoziţiile invocate sunt cuprinse în art. 16, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5), al căror conţinut este următorul:

– Art. 16: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.“;

– Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.“;

– Art. 135 alin. (2) lit. a): „(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;“;

– Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.“

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează, pe calea unei proceduri speciale de executare silită, condiţiile în care creditorii vor putea fi plătiţi, iar prin aceasta sunt asigurate buna funcţionare a creditului şi respectarea obligaţiilor contractuale, esenţiale desfăşurării comerţului şi concurenţei loiale. Măsura ridicării dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, prin finalitatea ei, răspunde în realitate cerinţei asigurării unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie, vizând deci toţi agenţii economici, atât debitorul, cât şi creditorii. Prin urmare, textele legale criticate nu numai că nu încalcă dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, republicată, dar sunt conforme cu litera şi spiritul acestora, instituind un plan raţional de activitate a debitorului în vederea garantării posibilităţii de plată a creanţelor creditorilor.

Referitor la invocarea încălcării art. 53 din Constituţie, republicată, Curtea constată că textul nu are legătură cu cauza, deoarece dreptul comerciantului de a-şi mai conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute în titlul II din Legea fundamentală.

Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie, republicată, pe care autorul excepţiei îl invocă în susţinerea neconstituţionalităţii textelor de lege criticate, se referă exclusiv la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, iar nu şi la raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile publice ori reprezentanţii acestora (de exemplu: Decizia Curţii Constituţionale nr. 77 din 22 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 7 octombrie 1997, sau Decizia nr. 487 din 25 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 10 februarie 1998).

De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 10 lit. d) şi ale art. 40¹ din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu încalcă dispoziţiile art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicată, care declară "în condiţiile legii“ inviolabilitatea proprietăţii private, deoarece se operează numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esenţă dreptul de proprietate al debitorului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. d) şi art. 40¹ din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Lucian Bagia, mandatar al administratorului Societăţii Comerciale "Intelmed“ – S.R.L. în Dosarul nr. 7.612/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 iunie 2004.