Decizia Curţii Constituţionale nr. 277/2006

M. Of. nr. 348 din 18 aprilie 2006

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 277

din 21 martie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Maria Bratu – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, excepţie ridicată de Victor Tatoiu, în calitate de reprezentant legal al minorului Victor Alexandru Tatoiu, în Dosarul nr. 1.987/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 9 martie 2006, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronunţarea la data de 16 martie 2006 şi apoi la data de 21 martie 2006. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.987/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, excepţie ridicată de Victor Tatoiu, în calitate de reprezentant legal al minorului Victor Alexandru Tatoiu. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 32 alin. (1) şi ale art. 49 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În argumentarea criticii sale acesta arată că art. 49 alin. (2) din Constituţie garantează copiilor dreptul la alocaţie, indiferent de înscrierea lor într-o formă de învăţământ. Textele de lege criticate contravin acestor prevederi constituţionale, deoarece exclud de la plata alocaţiei de stat copiii care nu urmează o formă de învăţământ obligatoriu. În speţă, minorul Victor Alexandru Tatoiu urmează cursurile şcolii „The American International School of Bucharest“, iar la solicitarea adresată Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a i se recunoaşte dreptul la plata alocaţiei de stat pentru copii, această autoritate i-a comunicat că minorul Victor Alexandru Tatoiu nu beneficiază de aceasta, întrucât unitatea şcolară ale cărei cursuri le frecventează nu este inclusă în evidenţa Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar. Prevederile de lege criticate contravin şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât, potrivit acestora, numai o anumită categorie de copii beneficiază de plata alocaţiei de stat pentru copii. Dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 32 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la învăţătură, prin condiţionarea recunoaşterii dreptului copiilor la plata alocaţiei de stat de urmarea unei forme de învăţământ general obligatoriu. 

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia este întemeiată. În opinia sa textele legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 49 alin. (2) din Constituţie, deoarece condiţionează dreptul copilului de a beneficia de alocaţia de stat de şcolarizarea în cadrul învăţământului general obligatoriu. În acest sens arată că alocaţia de stat pentru copii reprezintă o măsură de protecţie de care trebuie să beneficieze toţi copiii. 

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi comunica punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 sunt constituţionale. Arată că aceste prevederi nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât ele se aplică în mod egal tuturor copiilor care urmează una dintre formele de învăţământ prevăzute de lege. De asemenea, consideră că aceste prevederi nu contravin nici art. 49 alin. (2) din Constituţie, întrucât acestea reprezintă consacrarea la nivelul legii a regulii constituţionale potrivit căreia statul acordă alocaţii de stat pentru copii, ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap, precum şi alte forme de protecţie socială. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999. 

Textele de lege criticate au următorul conţinut: 

– Art. 1 alin. (2): „Copiii care urmează una dintre formele de învăţământ prevăzute de lege beneficiază de alocaţie de stat pentru copii până la împlinirea vârstei de 18 ani.“; 

– Art. 5 alin. (1): „Copiii în vârstă de peste 7 ani care nu urmează, potrivit regulamentelor şcolare, învăţământul general obligatoriu nu beneficiază de plata alocaţiei de stat pentru copii, cu excepţia celor care nu sunt şcolarizaţi din motive de sănătate, dovedite prin certificat medical.“

Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 32 alin. (1) privind dreptul la învăţătură şi ale art. 49 alin. (1) şi (2) privind protecţia tinerilor şi a copiilor. 

Prevederile legale criticate condiţionează acordarea alocaţiei de stat pentru copii de frecventarea uneia dintre formele de învăţământ prevăzute de lege. 

În speţă, minorul frecventează cursurile unei şcoli particulare, iar Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu i-a aprobat plata alocaţiei de stat, întrucât unitatea de învăţământ respectivă nu este inclusă în evidenţa Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar. 

Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în sensul celor ce se vor arăta în continuare. 

Dreptul la alocaţia de stat pentru copii a fost reglementat prin Legea nr. 61/1993, în aplicarea dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Constituţia României, conform cărora „statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap“. 

Norma constituţională înscrisă în cap. II privind drepturile şi libertăţile fundamentale nu prevede şi nu permite, în definirea subiecţilor dreptului la alocaţiile acordate de stat, nici o altă condiţie în afara aceleia ca beneficiarii să fie copii. 

Această consacrare a dreptului copiilor la ocrotire specială, sub forma alocaţiilor acordate de stat fără nici o discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului român, prevăzute în art. 1 alin. (2) din Constituţia României, şi prevederilor privind ocrotirea copiilor, cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în alte pacte şi tratate la care România este parte. 

Este evident că, prin textele de lege analizate, legiuitorul a urmărit să descurajeze sustragerea copiilor de la pregătirea şcolară, iar pe de altă parte, să împiedice dezvoltarea unor forme de învăţământ neagreate de stat, dar aceste obiective sunt independente în raport cu scopul de ocrotire specială a copiilor avut în vedere de Constituţie prin consacrarea dreptului la alocaţii acordate de stat. Curtea Constituţională reţine în acest sens că atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general şi necesare, nu se poate face cu încălcarea Constituţiei, a cărei respectare este, potrivit art. 1 alin. (5), obligatorie. 

În consecinţă, Curtea Constituţională constată că prin textele de lege care formează obiectul excepţiei se condiţionează acordarea alocaţiei pentru copii de urmarea învăţământului general obligatoriu şi de încadrarea acestora în una dintre formele de învăţământ prevăzute de lege, limitări vădit contrare atât art. 49 alin. (2) din Constituţie, mai sus citat, cât şi prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, conform cărora „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

C U R T E A   C O N S T I T U Ţ I O N A L Ă

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, excepţie ridicată de Victor Tatoiu, în calitate de reprezentant legal al minorului Victor Alexandru Tatoiu, în Dosarul nr. 1.987/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că aceste prevederi sunt neconstituţionale în măsura în care condiţionează acordarea alocaţiei de stat pentru copii de urmarea învăţământului general obligatoriu şi de încadrarea în una dintre formele de învăţământ prevăzute de lege. 

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. 

Definitivă şi general obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2006.