Decizia Curţii Constituţionale nr. 273/2004

M. Of. nr. 717 din 9 august 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 273

din 24 iunie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

 

Ioan Vida – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Aurelia Popa – procuror

Doina Suliman – magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Media Pro“ – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.817/2002 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.817/2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Media Pro“ – S.R.L. din Bucureşti, pârâtă într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii formulate de reclamanta „Credidam“.

Din examinarea concluziilor depuse de autorul excepţiei se observă că acesta a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, precum şi a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. c), ale art. 131 şi ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, excepţie ce a fost însă respinsă de instanţa de judecată ca fiind inadmisibilă, deoarece a apreciat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, şi anume ca soluţionarea cauzei să depindă de prevederile legale atacate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 contravin prevederilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Astfel, în opinia sa, libertatea gândirii include şi libertatea de decizie a organelor de conducere ale unei persoane juridice, or, observă că textul de lege criticat obligă organele de conducere să îşi exprime acordul de voinţă în ceea ce priveşte încheierea unui contract. De asemenea, apreciază că „într-o societate caracterizată prin libertatea ideilor şi libertatea de asociere, libertatea comerţului vine ca o consecinţă firească [...]“.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 29 din Constituţie nu îşi găsesc aplicare în domeniul patrimonial, avut în vedere de reglementările criticate, ci în domeniul drepturilor personale nepatrimoniale. De asemenea, faţă de susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia legea obligă pe utilizatori la încheierea unui contract şi implicit la exprimarea unui acord de voinţă, arată că persoana juridică are libertatea de a-şi alege la momentul constituirii domeniul de activitate, dar, o dată ce l-a stabilit, trebuie să se supună legilor speciale care îl reglementează. În aceeaşi ordine de idei menţionează că libertatea comerţului poate fi influenţată prin pârghii specifice, precum impozitele, taxele, subvenţiile sau licenţele de export-import, cât şi printr-o politică legislativă adecvată. Totodată observă că, în considerarea specificului economiei de piaţă, statul nu mai este deţinătorul exclusiv al tuturor acestor pârghii economice, rolul său fiind limitat la crearea cadrului general – economic, social şi politic – necesar pentru derularea activităţii agenţilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. În condiţiile în care domeniul reglementat de Legea nr. 8/1996 apare ca un domeniu a cărui importanţă este evidentă, apreciază că intervenţia statului este necesară atât pentru asigurarea protecţiei creatorilor de opere şi a titularilor drepturilor conexe, cât şi pentru asigurarea ajungerii operelor la destinatarii acestora, cele două finalităţi neputând fi atinse în lipsa unui acord între reprezentanţii titularilor drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe şi reprezentanţii utilizatorilor. Temeiul constituţional al unei asemenea intervenţii îl identifică în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) şi f) din Constituţie, republicată. În final, apreciază că textul de lege criticat „dă expresie, într-un domeniu particular, dar de larg interes, principiului constituţional al garantării dreptului de proprietate, element esenţial în cadrul economiei de piaţă bazate pe libera iniţiativă şi concurenţă“.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, dispoziţii care au următoarea redactare:

– Art. 130 alin. (1) lit. a): „(1) Organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii:

a) să acorde utilizatorilor, prin contract, în schimbul unei remuneraţii, autorizaţii neexclusive de utilizare a operelor sau prestaţiilor titularilor drepturilor, sub formă de licenţă neexclusivă;“.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 29 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a), prevederi care, în urma republicării Constituţiei, au dobândit următoarea redactare şi numerotare:

– Art. 29 alin. (1): „(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.“

– Art. 135 alin. (2) lit. a): „(2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;“.

Examinând excepţia, Curtea observă că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 nu contravin prevederilor constituţionale care consacră libertatea conştiinţei şi obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului. În acest sens, Curtea a statuat că, în condiţiile specifice ale economiei de piaţă, statul nu mai poate fi considerat ca deţinând în exclusivitate toate pârghiile economice, rolul său fiind limitat la crearea cadrului general, economic, social şi politic, necesar pentru derularea activităţii agenţilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. Într-un asemenea context, domeniul reglementat de Legea nr. 8/1996 a fost apreciat ca prezentând o evidentă importanţă socială care justifică intervenţia statului atât pentru asigurarea protecţiei creatorilor de opere şi a titularilor de drepturi conexe, cât şi pentru asigurarea ajungerii operelor la destinatarul acestora – publicul consumator. Curtea a considerat că aceste două finalităţi nu pot fi atinse în lipsa unui acord între reprezentanţii titularilor drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe şi reprezentanţii utilizatorilor (de exemplu, reprezentanţii societăţilor comerciale de televiziune), iar, atunci când negocierile dintre cele două categorii de reprezentanţi se blochează, a apreciat ca firească posibilitatea statului de a interveni prin măsuri adecvate. S-a observat că temeiul constituţional al unei asemenea intervenţii se regăseşte în înseşi dispoziţiile art. 135 alin (2) lit. a) şi f) din Constituţie, republicată, referitoare la obligaţia statului de a asigura „protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie“ şi, respectiv, de a asigura „crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii“.

În concluzie, Curtea a reţinut că textele de lege criticate nu sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1), ci, dimpotrivă, dau expresie, într-un domeniu particular, dar de larg interes, principiului constituţional al garantării dreptului de proprietate, element esenţial în cadrul economiei de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

Cu acelaşi prilej, Curtea Constituţională a statuat că textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor constituţionale care consacră libertatea conştiinţei, arătând, în acest sens, că acestea îşi găsesc aplicarea într-un alt domeniu decât cel la care se referă art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

Curtea apreciază că în speţă nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei menţionate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.d), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Media Pro“ – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.817/2002 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2004.