Decizia Curţii Constituţionale nr. 266/2004

M. Of. nr. 717 din 9 august 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 266

din 22 iunie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Ion Predescu – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Aurelia Popa – procuror

Mihai Paul Cotta – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cofetăria Lemnu Verde“ – S.R.L. Dej în Dosarul nr. 636/2004 al Judecătoriei Dej.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, arătând că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 40/2004 dispoziţiile legale criticate au fost declarate neconstituţionale. Or, conform art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale nu pot face obiectul excepţiei.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 636/2004, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cofetăria Lemnu Verde“ – S.R.L. Dej.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul criticat este neconstituţional, întrucât limitează accesul liber la justiţie, prin instituirea unei cauţiuni de 20% din cuantumul sumei datorate, situaţie care, în majoritatea cauzelor, îl pune pe debitorul persoană juridică în imposibilitate de a formula contestaţie la executare, chiar în cazurile în care evident nu datorează suma urmărită.

Se consideră că, astfel, textul criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi pe cele ale art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie.

Judecătoria Dej apreciază că excepţia este întemeiată, aşa cum a constatat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea textului ce formează obiect al excepţiei în dosarul de faţă.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia este inadmisibilă. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 40/2004 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, iar potrivit art. 23 alin. (6) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, texte care au următorul cuprins:

„ (1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului.

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată.

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.“

Examinând prevederile criticate, Curtea constată că prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, republicată, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept“. În aplicarea acestui text constituţional, art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.“ Totodată, potrivit alin. (6) fraza întâi al aceluiaşi articol, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.“ Întrucât, în cauză, instanţa nu s-a conformat acestor prevederi legale, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate care formează obiectul dosarului de faţă este inadmisibilă.

De altfel, prin Legea nr. 174 din 17 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004, art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost abrogat.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cofetăria Lemnu Verde“ – S.R.L. Dej în Dosarul nr. 636/2004 al Judecătoriei Dej.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2004.