Decizia Curţii Constituţionale nr. 264/2004

M. Of. nr. 732 din 13 august 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 264

din 22 iunie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările ulterioare

 

Ion Predescu – preşedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Aurelia Popa – procuror

Mihai Paul Cotta – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 şi 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ZEFIR“ – S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 11.297/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca nefondată, arătând că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile criticate nu încalcă textele constituţionale invocate de autorul excepţiei. Totodată, se arată că dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), invocate de asemenea în susţinerea excepţiei, nu au legătură cu cauza.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 11.297/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 şi 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ZEFIR“ – S.A. Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că instituirea, prin dispoziţiile criticate, a scutirii de plata taxelor judiciare de timbru şi de timbru judiciar "a cererilor formulate de instituţia publică «implicată», în legătură cu calitatea de acţionar la societăţile comerciale aflate în portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligaţiile decurgând din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, cu obligaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotărârilor judecătoreşti şi orice alte acte procedurale efectuate de şi pentru aceasta [...]“, este discriminatorie şi încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind liberul acces la justiţie, ale art. 41 alin. (1) şi (2) privind protecţia proprietăţii private, precum şi pe cele ale art. 1 alin. (3) privind statul român. Autorul excepţiei consideră că "dreptatea presupune reglementarea unui tratament procesual egal al părţilor dintr-un proces“.

De asemenea, se mai arată în motivarea excepţiei, "prin scutirea de plata taxelor judiciare de timbru se face o discriminare în favoarea uneia din părţile procesului, care, în plus, este o entitate statală“.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială apreciază "că exceptarea, prin lege, de la plata unor impozite şi taxe a unor categorii de persoane fizice ori juridice sau a anumitor activităţi sau bunuri nu poate să fie considerată, prin ea însăşi, ca neconstituţională. Dimpotrivă, exceptarea de la impozite şi taxe ori stabilirea unor reduceri în această materie reprezintă o practică legislativă curentă, care corespunde fie necesităţii de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor raţiuni economice; în cazul de faţă reclamanta este o instituţie publică abilitată de stat să administreze participaţiile statului la diferite societăţi comerciale, iar în situaţia în care cererile acestei instituţii nu ar fi scutite de plata taxei de timbru, s-ar crea o obligaţie a statului de a plăti taxa de timbru, care este datorată tot statului“.

Conform opiniei instanţei de judecată, "în cauză nu poate fi vorba despre violarea, prin textul criticat, a egalităţii între titularii dreptului de proprietate privată, în sensul ocrotirii preferenţiale a unora dintre ei“. În acest sens, instanţa face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care "a stabilit că principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane aflate în situaţii deosebite, deoarece acest principiu nu înseamnă uniformitate“. În argumentarea sa, instanţa mai susţine că "asemenea reglementări, având aparenţa consacrării unor privilegii, sunt relativ numeroase în legislaţie. Este, de pildă, cazul scutirii de taxe a acţiunilor introduse în temeiul raporturilor de muncă de către salariaţi ori cel al acţiunilor judecătoreşti ce valorifică drepturi de creanţă corelative unor obligaţii de întreţinere. Iar reglementarea în chip diferenţiat a unor asemenea obligaţii corespunde, neîndoielnic, şi prevederilor constituţionale privind justa aşezare a sarcinilor fiscale“.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se susţine că, în realitate, prin memoriul depus de autorul excepţiei se invocă şi se motivează numai neconstituţionalitatea art. 40¹ din Legea nr. 137/2002, text introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2002, iar nu şi cea a dispoziţiilor art. 40 din lege, care nu au incidenţă în cauză, întrucât se referă la competenţa instanţelor şi celeritatea soluţionării cauzelor.

În legătură cu dispoziţiile art. 40¹ din lege, Guvernul apreciază că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie invocate nu au incidenţă în cauză, iar cu privire la susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, acestea "apar neîntemeiate“, întrucât "scutirea de plata taxelor de timbru şi a cauţiunilor stabilite de lege pentru sesizarea instanţelor judecătoreşti a Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, instituţie publică implicată în procesul de privatizare, plată ce constituie o obligaţie şi nu un drept, prin dispoziţiile legale criticate, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului pe care acesta îl exercită în considerarea anumitor situaţii determinate, cum sunt cele privind legătura strânsă cu bugetul statului şi realizarea unui interes public“ (În acest sens este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 179/2003).

Totodată, se arată că "dispoziţiile art. 40¹ din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu contravin art. 44 din Constituţia republicată, iar susţinerile pârâtei apar neîntemeiate, având în vedere şi faptul că în cazul de faţă legiuitorul stabileşte un regim juridic diferit pentru promovarea anumitor acţiuni de către «instituţiile publice implicate» şi nu numai de către APAPS, în considerarea interesului general al accelerării procesului privatizării şi în aplicarea art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţia republicată, care prevede că statul trebuie să asigure «protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară», principiu pe care statul, în politica sa economică, este ţinut să-l promoveze şi, ca urmare, are dreptul şi totodată îndatorirea de a crea un cadru juridic corespunzător“.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa Guvernului nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 191/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.

Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea reţine că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de judecată şi contestarea constituţionalităţii art. 40 din Legea nr. 137/2002, întrucât din finalul memoriului depus de autorul excepţiei, precum şi din motivarea acesteia, rezultă indubitabil că obiectul excepţiei îl constituie, în exclusivitate, dispoziţiile art. 40¹ din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Textul de lege criticat are următorul cuprins:

– Art. 40¹: "Cererile formulate de instituţia publică implicată, în legătură cu calitatea de acţionar la societăţile comerciale aflate în portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligaţiile decurgând din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, cu obligaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotărârilor judecătoreşti şi cu orice alte acte procedurale, efectuate de şi pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, cauţiuni şi orice alte taxe care se fac, potrivit legii, venit la bugetul de stat.“

Critica de neconstituţionalitate se bazează, în esenţă, pe susţinerea că textul criticat, care prevede scutirea de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar numai pentru acţiunile introduse de "instituţia publică implicată“, iar nu şi pentru celelalte părţi, instituie o discriminare, fiind încălcat astfel principiul constituţional al ocrotirii egale a proprietăţii private indiferent de titular, dreptul de acces liber la justiţie, precum şi principiul statului de drept.

Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei în motivarea excepţiei sunt: art. 1 alin. (3), art. 21 şi art. 44 alin. (1) şi (2), care au următorul cuprins:

– Art. 1 alin. (3): î(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.“;

– Art. 21: î(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.“;

– Art. 44 alin. (1) şi (2): î(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.“

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul criticat a mai format obiect al controlului de constituţionalitate.

Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 40¹ din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ca nefondate (de exemplu Decizia nr. 461 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2004 şi Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004).

În considerentele Deciziei nr. 461/2003 s-a reţinut între altele că, "în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că exonerarea de la obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru este un atribut exclusiv al legiuitorului, a cărui exercitare nu afectează nici dreptul de proprietate privată, nici egalitatea în faţa legii“.

De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 24/2004, Curtea a reţinut că "Scutirea instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru şi a celorlalte taxe în cazurile determinate de lege îşi are justificarea în strânsa legătură a acţiunilor în justiţie pentru care textul criticat prevede scutirea cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, şi prin încasarea taxelor judiciare), precum şi în interesul general pe care-l prezintă aceste instituţii publice“.

Aceste considerente sunt în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi cu cea a Curţii Constituţionale, care a stabilit că principiul egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, fiind, deci, posibilă instituirea unui tratament juridic diferit, atunci când situaţiile diferite justifică aceasta în mod raţional şi obiectiv.

În legătură cu critica referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, invocată în susţinerea excepţiei, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul respectiv consacră un principiu general care stă la baza statului român, iar nu un drept, astfel că acest principiu nu poate fi considerat a fi încălcat decât, eventual, în măsura încălcării unuia din drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţie, sau a vreunui alt text constituţional relevant sub aspectul conţinutului art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

În ceea ce priveşte susţinerea că textul criticat ar încălca dreptul de acces liber la justiţie, Curtea reţine că aceasta este nefondată. Dispoziţiile criticate prin care se prevede scutirea de plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar unor acţiuni sau acte de procedură pentru "instituţia publică implicată“ nu încalcă cu nimic accesul liber la justiţie. De altfel, dispoziţiile art. 21 din Constituţie nici nu prevăd că accesul liber la justiţie trebuie să fie în toate cazurile gratuit. Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudenţa sa că dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este un drept absolut, statele având posibilitatea de a stabili termene de prescripţie sau de decădere sau alte condiţii privind exercitarea acestui drept.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40¹ din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ZEFIR“ – S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 11.297/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 iunie 2004.