Decizia Curţii Constituţionale nr. 25/2004

M. Of. nr. 202 din 8 martie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 25

din 27 ianuarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi art. 126 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi art. 126 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Victor Dan Moisă în Dosarul nr. 5.438/2003 al Tribunalului Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.438/2003, Tribunalul Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi art. 126 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Victor Dan Moisă, administratorul Societăţii Comerciale „Sinbet” − S.A. din Oneşti, într-o cauză comercială având ca obiect cererea de angajare a răspunderii acestuia, cerere formulată de lichidatorul societăţii, Costică Bordeianu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi ale art. 126 din Legea nr. 64/1995 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin aceea că se creează o serie de privilegii de care beneficiază unii creditori „în defavoarea proprietăţii debitorului”. De asemenea, apreciază că textele criticate îl plasează pe judecătorul-sindic într-o situaţie privilegiată faţă de administratorul a cărui răspundere se solicită a fi angajată, făcând posibilă interpretarea în sensul că cererea poate fi soluţionată chiar de către autorul sesizării. Totodată apreciază că, prin instituirea unor măsuri asigurătorii, administratorului îi este îngrădit dreptul la proprietate privată. În continuare, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi art. 135 alin. (6) din Constituţie, dar prin alte măsuri decât cele reglementate de textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate.

Tribunalul Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor constituţionale, deoarece cererea de angajare a răspunderii administratorului se soluţionează de o instanţă de judecată, în urma administrării unui probatoriu. Aceste reglementări legale nu instituie o prezumţie de culpă a administratorului, faptele care antrenează răspunderea acestuia trebuind dovedite.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepţia ridicată este nefondată, întrucât art. 16 alin. (1) din Constituţie prevede egalitatea între cetăţeni, or, autorul excepţiei pretinde egalitate de tratament juridic între judecătorul-sindic (care reprezintă instanţa judecătorească) şi părţile din litigiu, dar acestea au caracter şi roluri diferite. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, apreciază că această susţinere nu poate fi primită, întrucât dreptul de proprietate şi prerogativele sale, în special dreptul de dispoziţie, trebuie exercitate în condiţiile legii, adică respectând corelativ drepturile creditorilor. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Constituţie, apreciază că susţinerile nu sunt pertinente, iar referitor la pretinsa încălcare a libertăţii comerţului, că aceasta este nefondată.

Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât textul constituţional „se referă exclusiv la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, iar nu la raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile publice ori reprezentanţii lor”, aşa cum a constatat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 286/2001. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) şi a art. 136 alin. (5) din Constituţia republicată, apreciază că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar titularul unui drept este liber să-l exercite în anumite limite statornicite prin lege, în aşa fel încât să nu stânjenească drepturile altor titulari, în egală măsură ocrotite. De asemenea, textele legale criticate nu contravin nici obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi art. 126 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, dispoziţii care au fost modificate prin art. I pct. 106, respectiv prin art. I pct. 108 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003), dispoziţii care, în prezent, au următorul conţinut:

− Art. 124 alin. (1): „Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului societăţii pe acţiuni, al societăţii cu răspundere limitată sau, după caz, al organizaţiei cooperatiste ori a asociaţiei cooperatiste teritoriale, ajunsă în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de conducere − administratori, directori, cenzori − care au contribuit la ajungerea debitorului în această situaţie, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele societăţii în folosul propriu sau în cel al unei alte societăţi;

b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea societăţii;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit societatea la încetarea de plăţi;

d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul societăţii sau au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societăţii fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g) în luna precedentă încetării plăţilor au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.”;

− Art. 126: „În vederea luării măsurilor prevăzute la art. 124 judecătorul-sindic poate fi sesizat de către administrator/lichidator, de către oricare dintre creditori sau asociaţi/acţionari, de camera de comerţ şi industrie teritorială sau, după caz, asociaţia cooperatistă teritorială, respectiv naţională, sau se poate sesiza din oficiu, pe baza datelor din dosarul cauzei, şi va dispune măsuri asigurătorii.”

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi art. 135 alin. (6), dispoziţii care, în urma revizuirii şi republicării Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5), având următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi: (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. […]”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 135 alin. (2) lit. a): „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;”;

− Art. 136 alin. (5): „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, administratorul sau lichidatorul, oricare dintre creditori, oricare dintre asociaţi sau acţionari, camera de comerţ şi industrie teritorială pot introduce, în faţa judecătorului-sindic, o cerere pentru suportarea unei părţi din pasivul debitorului, cerere îndreptată împotriva unor persoane fizice, membri ai conducerii persoanei juridice insolvente. În cadrul acestui tip de litigiu, judecătorul-sindic apare ca reprezentant al autorităţii publice cu atribuţia de înfăptuire a justiţiei, iar administratorul sau lichidatorul, persoană fizică ori persoană juridică, acţionează în numele debitorului pentru reîntregirea patrimoniului acestuia în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor. Ca atare, susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora dispoziţiile legale criticate ar institui o inegalitate între judecătorul-sindic şi părţile din proces, nu pot fi primite, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia republicată, nu este aplicabil în speţa de faţă, instanţa de judecată nefiind în situaţie similară cu părţile din proces.

Curtea reţine că, în principiu, potrivit dispoziţiilor legale criticate, stabilirea răspunderii persoanelor din conducerea societăţii comerciale debitoare are loc la sesizarea administratorului ori a lichidatorului, a oricărui creditor, a asociaţilor sau acţionarilor la societatea comercială ajunsă în stare de insolvenţă, a camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau a asociaţiei cooperatiste teritoriale ori naţionale, după caz. În cazul în care judecătorul-sindic se sesizează din oficiu, acesta o face pe baza datelor rezultate din documentele aflate la dosarul cauzei şi în cadrul îndeplinirii obligaţiei sale legale de a lămuri şi soluţiona cauza sub toate aspectele sale, asigurând realizarea deopotrivă a drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor, fără să urmărească vreun interes personal.

Astfel, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, aşa cum susţine fără temei autorul excepţiei. Art. 124 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă şi care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac.

În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la interpretarea dispoziţiilor legale criticate, Curtea constată că acestea nu pot fi primite, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, „[…] Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei”.

Curtea constată că celelalte prevederi constituţionale invocate de autorul excepţiei nu sunt incidente în cauză, întrucât sunt invocate pentru critica unor măsuri procedurale ce nu intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi nici a art. 126 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Cu privire la dispoziţiile legale criticate, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 286 din 30 octombrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2002, statuând că acestea sunt constituţionale. Neexistând elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi art. 126 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Victor Dan Moisă în Dosarul nr. 5.438/2003 al Tribunalului Bacău − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2004.