Decizia Curţii Constituţionale nr. 245/2004

M. Of. nr. 716 din 9 august 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 245

din 27 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa – preşedinte

Costică Bulai – judecător

Nicolae Cochinescu – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Lucian Stângu – judecător

Ioan Vida – judecător

Florentina Baltă – procuror

Daniela Ramona Chiţulescu – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Marius Sorin Marin, Emil Ionuţ Slavu şi Ilie Cristea în Dosarul nr. 692/2004 al Tribunalului Teleorman – Secţia civilă.

La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei, personal şi asistaţi de avocat Alexandru Pantea, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorilor excepţiei solicită admiterea excepţiei, arătând că, prin dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, este restrâns exerciţiul unor drepturi şi libertăţi în lipsa situaţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie, republicată. Textul legal criticat prevede suspendarea din funcţie fără a arăta ce se întâmplă cu contractul de muncă al persoanelor aflate în această situaţie, fiindu-le afectat şi dreptul la sănătate, deoarece cei suspendaţi din funcţie nu mai contribuie la asigurările sociale. Dispoziţiile art. 65 alin. (3) contravin şi art. 23 alin. (11) din Constituţie, republicată, deoarece înlătură prezumţia de nevinovăţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece suspendarea din funcţie nu înlătură prezumţia de nevinovăţie şi nici nu îngrădeşte dreptul la muncă al autorilor excepţiei. Aceasta nu se constituie într-o sancţiune, ci, din contră, reprezintă o măsură de protejare a instituţiei în care este încadrat cel suspendat din funcţie.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 692/2004, Tribunalul Teleorman – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

Excepţia a fost ridicată de Marius Sorin Marin, Emil Ionuţ Slavu şi Ilie Cristea în dosarul sus-menţionat, având drept obiect o contestaţie la decizia de suspendare din funcţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 23 alin. (8), precum şi cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură penală. De asemenea, dispoziţiile legale criticate înfrâng şi prevederile art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi pe cele ale art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Prevederile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 încalcă şi dispoziţiile art. 38 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece dreptul la muncă al autorilor excepţiei este restrâns prin intermediul măsurii de suspendare din funcţie. Suspendarea din funcţie are drept consecinţă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, fără existenţa condiţiilor şi a motivelor prevăzute de art. 49 din Constituţie, republicată.

Tribunalul Teleorman – Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi nici existenţei dreptului la muncă, garantat de art. 41 din Constituţie, republicată, ori dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, republicată, deoarece măsura suspendării din funcţie este justificată de interesul prezervării încrederii populaţiei în organele statului, proporţionalitatea acestei măsuri decurgând atât din natura şi gravitatea faptelor care fac obiectul învinuirii sau determină luarea măsurii preventive, cât şi din caracterul său esenţialmente provizoriu.

Avocatul Poporului arată că din actul de sesizare a Curţii Constituţionale nu rezultă textele constituţionale presupus încălcate de art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, numai Curtea Constituţională poate decide cadrul constituţional în care urmează să fie examinată excepţia de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin nici unui text din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicată, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 14 octombrie 2003.

Acest text de lege are următorul conţinut:

 – Art. 65 alin. (3): „În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni contra păcii sau omenirii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a oricărei alte infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei de poliţist, precum şi pe timpul arestării preventive, poliţistul este suspendat din funcţie. În perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în prezenta lege şi este obligat să predea armamentul, legitimaţia şi insigna.“

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului a fost modificat prin art. I pct. 37 din Legea nr. 101 din 7 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 aprilie 2004, dispoziţiile criticate fiind preluate, în esenţă, cu următorul conţinut:

– Art. 65 alin. (3): „Pe timpul urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a oricărei alte infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei de poliţist, acesta este pus la dispoziţie conform alin. (2). În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi pe durata judecării până la pronunţarea unei hotărâri definitive, precum şi pe durata arestării poliţistul este suspendat din funcţie. În perioada suspendării poliţistul nu beneficiază de nici un drept dintre cele prevăzute în prezenta lege şi este obligat să predea armamentul, legitimaţia şi insigna.“

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 23 alin. (8), art. 38 şi art. 49 din Constituţia României, precum şi prevederile art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 11 pct. 1 şi ale art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. După aprobarea Legii de revizuire şi republicarea Constituţiei României, dispoziţiile constituţionale invocate sunt cuprinse în art. 23 alin. (11), art. 41 alin. (1) şi art. 53 alin. (1), ce au următorul conţinut:

– Art. 23 alin. (11): „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.“

– Art. 41 alin. (1): „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.“

– Art. 53 alin. (1): „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.“

– Art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.“

– Art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces public în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.“

– Art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului.“

Curtea constată că, deşi prin adresa nr. 1.781 din 5 aprilie 2004 s-a cerut completarea încheierii de sesizare cu opinia instanţei, aceasta nu a trimis opinia instanţei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Prin Decizia nr. 47 din 5 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, Curtea a statuat că lipsa opiniei instanţei judecătoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanţă a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către Curtea Constituţională.

Astfel, Curtea Constituţională va proceda la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost ridicată de autor.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 vin în contradicţie cu prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, Curtea a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei, republicată.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate înlătură prezumţia de nevinovăţie. Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, se suspendă din funcţie poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care îl face incompatibil cu exercitarea funcţiei de poliţist. Suspendarea din funcţie intervine de la data în care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi operează pe durata arestării, în cazul săvârşirii unei infracţiuni cu un grad de pericol foarte ridicat, cum ar fi infracţiuni contra păcii şi omenirii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie. Între momentul începerii urmăririi penale şi momentul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, dacă acestea nu coincid, intervine măsura punerii la dispoziţie, iar nu cea a suspendării din funcţie.

Măsura suspendării se dispune ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, iar nu ca urmare a înlăturării prezumţiei de nevinovăţie, care operează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare sau până la scoaterea de sub urmărire penală, achitarea, încetarea urmăririi penale ori a procesului penal.

Mai mult, în această fază a procesului penal în care organul de urmărire penală dispune de suficiente date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, precum şi cu privire la identitatea făptuitorului, poate dispune şi alte măsuri ce au un caracter preventiv şi mult mai severe decât suspendarea din funcţie, cum ar fi, de exemplu, măsurile de siguranţă, reţinerea sau arestarea preventivă.

Curtea reţine că măsurile de siguranţă, reţinerea sau arestarea preventivă, precum şi suspendarea din funcţie, deşi restrâng exercitarea unor drepturi sau a unor libertăţi, nu pot fi considerate ca fiind contrare prezumţiei de nevinovăţie. Toate aceste măsuri, deci şi suspendarea din funcţie, sunt necesare pentru apărarea ordinii publice şi pentru desfăşurarea instrucţiei penale.

Suspendarea din funcţie a poliţistului se dispune atunci când săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni intenţionate l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei, aceasta fiind o măsură de protejare a intereselor instituţiei în care este încadrat faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale, prin prevenirea săvârşirii de noi fapte similare, şi, pe cale de consecinţă, pentru păstrarea prestigiului instituţiei.

În acest context nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia textul ar încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, întrucât, aşa cum s-a arătat, măsura suspendării din funcţie se impune, printre altele, pentru apărarea ordinii publice şi pentru desfăşurarea instrucţiei penale. Restrângerea unor drepturi constituţionale este admisă, ea răspunzând nevoii de a asigura securitatea juridică a drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, atât în perspectiva intereselor individuale, cât şi a celor naţionale sau de grup şi a binelui public, fiind şi o modalitate de salvgardare a unor drepturi în situaţiile în care exerciţiul lor are un caracter antisocial.

De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia suspendarea din funcţie, prevăzută de textul de lege criticat, ar aduce atingere dreptului la muncă garantat de art. 41 din Constituţie, republicată. Suspendarea se dispune numai în ceea ce priveşte exercitarea funcţiei de poliţist, cu care poliţistul a devenit incompatibil datorită săvârşirii infracţiunii reţinute în sarcina sa prin actul de punere în mişcare a acţiunii penale. El se poate încadra în altă muncă fără nici o îngrădire.

De altfel, Legea nr. 360/2002, în alin. (4) al art. 65, prevede şi garanţii în apărarea intereselor poliţistului împotriva unor erori judiciare, în sensul că "în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului de interne.“

Pe de altă parte, Curtea observă că dispoziţii similare cu cele criticate de autorul excepţiei se găsesc şi în alte acte normative, cum ar fi Codul muncii, la art. 52 alin. (1) lit. c), sau Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, la art. 74 alin. (2).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Marius Sorin Marin, Emil Ionuţ Slavu şi Ilie Cristea în Dosarul nr. 692/2004 al Tribunalului Teleorman – Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2004.