Decizia Curţii Constituţionale nr. 244/2004

M. Of. nr. 730 din 12 august 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 244

din 27 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa – preşedinte

Costică Bulai – judecător

Nicolae Cochinescu – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Lucian Stângu – judecător

Ioan Vida – judecător

Florentina Baltă – procuror

Daniela Ramona Chiţulescu – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Erredi Distribution“ – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.085/2003 al Tribunalului Tulcea.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 364 din 2 martie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.085/2003, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Erredi Distribution“ – S.R.L. din Bucureşti în dosarul sus-menţionat ce are ca obiect procedura falimentului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece "aplicarea acestora ar însemna o încălcare a drepturilor creditorilor care au o creanţă sub minimul stabilit de 5.000 euro de a-şi recupera datoriile“. Debitorii de rea-credinţă pot contracta pentru sume sub limita legală, refuzând ulterior plata creanţei fără ca dispoziţiile criticate să permită creditorilor să solicite declanşarea procedurii falimentului împotriva lor. De asemenea, dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, republicată, "care se referă la obligativitatea statului de asigurare şi protejare a intereselor tuturor agenţilor economici“.

Tribunalul Tulcea (judecător-sindic) opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât limitarea accesului creditorilor la realizarea creanţelor prin intermediul procedurii falimentului, în funcţie de valoarea acestora, nu creează un regim preferenţial şi nici nu încalcă interesele agenţilor economici atâta timp cât cei a căror creanţă se situează sub valoarea de 5.000 de euro au acces la alte mijloace de constrângere a debitorului, ceea ce corespunde pe deplin obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prevederile legale atacate stabilesc condiţiile în care creditorii pot solicita deschiderea procedurii falimentului faţă de debitorul lor, ele trebuind coroborate cu prevederile introductive ale Legii privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, şi anume cu dispoziţiile art. 1 care consfinţesc condiţiile necesare, privitoare la debitor, pentru a putea fi deschisă procedura prevăzută de lege. Dreptul creditorilor de a formula cereri introductive pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului a fost condiţionat de caracterul creanţelor şi de cuantumul minim al acestora, pentru a împiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri pentru orice creanţă şi în orice valoare nesemnificativă. De altfel, creditorii au acces şi la alte mijloace de constrângere a debitorului pentru realizarea creanţelor lor, deschiderea unei proceduri de insolvenţă neputând fi permisă decât în anumite situaţii, şi anume când debitorul se află într-o stare de insolvenţă pe care legea o prezumă, iar creanţa creditorului are un anumit cuantum.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003.

Acest text de lege are următorul conţinut:

– Art. 29 alin. (1) lit. b): „(1) Orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile, în următoarele condiţii: [...]

b) în celelalte cazuri creanţa trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive.“

Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, a fost modificat prin art. I pct. 43 din Legea nr. 149 din 11 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, dispoziţiile criticate fiind preluate, în esenţă, cu următorul conţinut:

– Art. 29 alin. (1) lit. b): „(1) Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţilor faţă de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în următoarele condiţii: [...]

b) în celelalte cazuri, creanţele trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive.“

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţia României, care are următorul conţinut:

– Art. 135 alin. (2) lit a) şi b): „(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.“

Curtea observă că, potrivit art. 2 din Legea privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, scopul acestei legi este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă fie prin reorganizarea activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment.

În acest context dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, nu contravin prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţia republicată, ci, dimpotrivă, cererea creditorilor de deschidere a procedurii prevăzute de lege dă posibilitatea de a se acţiona în mod eficient în scopul evitării unor situaţii care ar produce consecinţe mai grave şi pe o zonă mai largă a raporturilor comerciale, dacă ar fi lăsate să dureze peste termenul prevăzut, realizându-se astfel respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Curtea constată că reglementările criticate sunt norme de procedură, or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege“, legiuitorul fiind în drept să stabilească o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru situaţii speciale. Astfel, spre deosebire de procedura de drept comun, cea instituită de Legea nr. 64/1995 urmăreşte executarea unor creanţe certe, lichide şi exigibile faţă de debitorul care nu numai că nu-şi îndeplineşte de bunăvoie obligaţia de plată, ci se află de cel puţin 30 de zile în încetare de plată şi din această cauză este prezumat a fi în insolvenţă, iar dispoziţiile legale criticate reglementează, exclusiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească creanţa creditorului pentru ca acesta să poată formula cerere la tribunal pentru declanşarea procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului.

Condiţionarea dreptului de a formula cererea introductivă pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, prin stabilirea de către legiuitor a caracterului creanţelor şi a cuantumului minim al acestora, vine în întâmpinarea unui eventual abuz de drept care s-ar realiza prin formularea unor cereri, în cadrul acestei proceduri speciale, pentru orice creanţă şi în orice valoare nesemnificativă.

Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) ar însemna "o încălcare a drepturilor creditorilor care au o creanţă sub minimul stabilit de 5.000 de euro de a-şi recupera datoriile“. Dispoziţiile criticate nu instituie privilegii şi nici discriminări în cadrul categoriei de creditori care se află într-o situaţie identică sub aspectul caracterului creanţelor lor şi al cuantumului minim al acestora.

Curtea observă că acei creditori care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea formula cerere introductivă pot interveni în procedura deja declanşată la cererea altor creditori, iar creanţele lor vor fi luate în considerare pe tot cursul procedurii şi vor fi satisfăcute proporţional cu celelalte creanţe.

De altfel, Curtea observă că legiuitorul, prin Legea nr. 149/2004, a operat o reducere a cuantumului minim pe care creanţa creditorului trebuie să îl aibă pentru ca acesta să poată formula cererea introductivă pentru declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, acest cuantum fiind redus de la echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro la echivalentul în lei al sumei de 3.000 euro.

În sensul celor expuse mai sus, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 341 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 13 ianuarie 2003, Decizia nr. 201 din 26 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 26 septembrie 2001, Decizia nr. 245 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 30 iulie 2003, Decizia nr. 73 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Erredi Distribution“ – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.085/2003 al Tribunalului Tulcea.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2004.