Decizia Curţii Constituţionale nr. 242/2004

M. Of. nr. 543 din 17 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 242

din 27 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, excepţie ridicată de apelanta Ana Drăgan în Dosarul nr. 504/RG/2004 al Curţii de Apel Cluj − Secţia civilă. 

La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, prin avocat Dan C. Stegăroiu, cu delegaţie la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosar au fost depuse note scrise de către Societatea Comercială „Legume−Fructe” − S.A. Cluj-Napoca, prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. 

Avocatul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată, arătând că dispoziţiile legale criticate conţin o eroare materială, prin necorelarea evidentă existentă între dispoziţiile alin. (3) şi, respectiv, (7) ale art. 24 din Legea nr. 10/2001. Arată că, în cazul în care nu poate fi reţinută eroarea materială, dispoziţiile legale criticate instituie o vădită discriminare între persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii, care nu mai poate ataca în justiţie refuzul de restituire în natură a imobilului, la expirarea termenului de 30 de zile, şi deţinătorul imobilului. Arată că se încalcă accesul liber la justiţie, prin respingerea ca tardivă a acţiunii. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că instituirea unui termen de decădere nu semnifică împiedicarea accesului liber la justiţie, ci, dimpotrivă, are menirea de a asigura un climat de ordine în exercitarea drepturilor procesuale, în deplină concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, republicată. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 504/RG/2004, Curtea de Apel Cluj − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945− 22 decembrie 1989. 

Excepţia a fost ridicată, în dosarul de mai sus, de către apelanta Ana Drăgan. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945− 22 decembrie 1989 încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, republicată. În esenţă, se susţine că prin neconcordanţa dintre dispoziţiile art. 24 alin. (3) şi cele ale art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte termenele stipulate, se îngrădeşte accesul la justiţie persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, în sensul că termenul prevăzut pentru dreptul la acţiune în justiţie este mai mic decât cel prevăzut pentru formularea răspunsului scris pentru acceptarea sau refuzarea ofertei. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate creează o categorie privilegiată, aceea a deţinătorilor de imobile preluate în mod abuziv, şi încalcă dreptul persoanelor la un proces echitabil. 

Curtea de Apel Cluj − Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată în acest sens că prevederile legale criticate nu încalcă principiul liberului acces la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil, ci constituie premisa realizării lor, atâta timp cât prin prevederile art. 24 alin. (7), respectiv alin. (3), persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii le este recunoscut dreptul la acţiune, în termene diferite, dat fiind specificul fiecărei situaţii reglementate. Mai mult, cele două termene diferite nu au caracter discriminatoriu, dat fiind că sunt prevăzute în favoarea aceleiaşi categorii, anume a persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii. 

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 21 din Constituţie, republicată, arată că textul criticat nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, reglementează posibilitatea persoanei de a ataca în justiţie decizia unităţii deţinătoare a imobilului prin care fusese făcută oferta de restituire prin echivalent. Apreciază că termenul de 60 de zile prevăzut în textul de lege criticat este un termen de recomandare. Nu este încălcat nici principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, câtă vreme este reglementată posibilitatea oricărei persoane care a refuzat oferta deţinătorului imobilului, de restituire prin echivalent, să se adreseze instanţelor judecătoreşti. Invocă în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu este de natură să creeze o inegalitate de tratament între persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii. Nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, republicată, dat fiind că textul de lege criticat reglementează chiar posibilitatea oricărei persoane îndreptăţite de a ataca în justiţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, decizia prin care se refuză măsura reparatorie. Mai mult, arată că textul de lege criticat limitează în timp sesizarea instanţei de judecată, limitare justificată de asigurarea unui climat de ordine în valorificarea de către titulari a drepturilor şi a intereselor lor legitime, în deplină concordanţă cu art. 53 din Constituţie, republicată. În ceea ce priveşte neconcordanţa dispoziţiilor art. 24 alin. (7) cu cele ale art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, arată că aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, invocând în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând Încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. 

Prevederile legale criticate au următorul conţinut:

− Art. 24 alin. (7): „Dacă oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, republicată, al căror conţinut este următorul:

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. 

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”

Autorul excepţiei îşi fundamentează critica de neconstituţionalitate, în principal, pe neconcordanţa dintre două texte legale, respectiv între prevederile art. 24 alin. (3) şi cele ale art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, arătând că termenul prevăzut pentru dreptul de acţiune în justiţie este mai mic decât cel prevăzut pentru formularea răspunsului scris pentru acceptarea sau refuzarea ofertei, aceasta reprezentând o îngrădire a accesului la justiţie al persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii. 

Examinând această critică, Curtea constată că ea nu poate fi reţinută. Astfel, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu stabilirea unei simple contrarietăţi între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare. Mai mult, dispoziţiile legale criticate reglementează chiar posibilitatea persoanei îndreptăţite de a ataca, în justiţie, decizia prin care se refuză măsura reparatorie, în termen de 30 de zile de la comunicare. Stabilirea acestui termen de către legiuitor este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, potrivit cărora legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. 

În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a statuat constant, în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor situaţii egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Or, persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii şi deţinătorul imobilului nu se află în situaţii identice, ceea ce justifică în mod obiectiv o diferenţiere a regimului juridic. Această jurisprudenţă a Curţii Constituţionale este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. E cuprins în Partea a V-a din Anexa la Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 74/1999, prevederi conform cărora „O diferenţă de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie.”

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3), care consacră dreptul la un proces echitabil, Curtea reţine că stabilirea unor termene imperative, în cadrul cărora trebuie exercitate drepturile procedurale, nu împiedică persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii de a se adresa instanţelor judecătoreşti, de a fi apărată şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil. De altfel, respingerea ca tardivă a acţiunii introduse după expirarea termenului imperativ prevăzut de lege este o sancţiune procedurală, şi nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, excepţie ridicată de apelanta Ana Drăgan în Dosarul nr. 504/RG/2004 al Curţii de Apel Cluj − Secţia civilă. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2004.