Decizia Curţii Constituţionale nr. 239/2004

M. Of. nr. 682 din 29 iulie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 239

din 27 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Construcţii Feroviare” − S.A. Craiova în Dosarul nr. 6.805/civ/2003 al Tribunalului Dolj − Secţia civilă. 

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 

Prin Încheierea din 3 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 6.805/civ/2003, Tribunalul Dolj − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Construcţii Feroviare” − S.A. Craiova. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţia legală criticată încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate şi pe cele referitoare la economie, deoarece într-o economie de piaţă preţul se stabileşte prin acordul comun al părţilor din contractul de vânzare-cumpărare, iar nu de instanţa de judecată, fiind prejudiciaţi acţionarii societăţii, aceştia neputând exercita în continuare atributele aferente calităţii de acţionar. 

De asemenea, arată că obligarea unei societăţi cu capital integral privat să-şi vândă activul la un preţ stabilit de instanţa de judecată reprezintă o îngrădire a dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de acţionari. 

Tribunalul Dolj − Secţia civilă apreciază că textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. 

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul, în punctul său de vedere, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, prin deciziile nr. 10/1994, nr. 46/1999, nr. 184/1999, nr. 40/2000, a statuat că dispoziţiile art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992, republicată, sunt constituţionale. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, dispoziţii care au următorul conţinut: 

− Art. 7 alin. 1 şi 4: „− Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi (...) 

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), art. 53, 135 şi 136, care au următorul conţinut: 

− Art. 44 alin. (1) şi (2): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. 

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

− Art. 135: „(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. 

(2) Statul trebuie să asigure: 

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.”;

− Art. 136: „(1) Proprietatea este publică sau privată. 

(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. 

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. 

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. 

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile internaţionale cuprinse în art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 40 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000, Decizia nr. 164 din 22 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 23 august 2001, precum şi Decizia nr. 278 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale. 

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, reprezintă o normă de justiţie socială, întrucât dau posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispoziţiile art. 7 din actul normativ criticat sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 44 şi 136 din Constituţie, republicată, ci şi legitimate din punct de vedere economic, social şi moral. 

Curtea constată că, pentru aceleaşi motive, prevederile legale criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

Şi, în fine, cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, republicată, Curtea constată că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză. 

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E: 

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Construcţii Feroviare” − S.A. Craiova în Dosarul nr. 6.805/civ/2003 al Tribunalului Dolj − Secţia civilă. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2004.