Decizia Curţii Constituţionale nr. 238/2004

M. Of. nr. 674 din 27 iulie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 238

din 27 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia Ecoforum − Clubul Tinerilor Eroi în Dosarul nr. 3.789/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a V-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 26 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.789/2003, Tribunalul Bucureşti − Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia Ecoforum − Clubul Tinerilor Eroi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul criticat contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, întrucât „îngrădeşte dreptul persoanei juridice, care nu este societate comercială, de a putea să-şi recupereze investiţia efectuată la un imobil retrocedat, prin tratamentul diferenţiat, discriminatoriu aplicat între persoanele juridice, ce nu sunt societăţi comerciale”. Autorul excepţiei mai susţine că, „în timp ce chiriaşilor persoane fizice le este recunoscut dreptul la recuperarea investiţiei şi li se oferă inclusiv facilităţi fiscale (scutirea de plata taxei de timbru) pentru recuperarea investiţiei efectuate, chiriaşilor persoane juridice, care nu sunt societăţi comerciale, nu le este recunoscut acest drept”.

Instanţa de judecată consideră că textul legal criticat nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, republicată, întrucât, arată aceasta, egalitatea în drepturi nu împiedică statul să legifereze măsuri de protecţie asupra unor categorii de persoane.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că textul criticat nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, deoarece legea foloseşte termenul generic de chiriaş fără a face vreo distincţie. În opinia sa referirea din lege la „imobile cu destinaţia de locuinţă” are scopul de a exclude de la aplicarea prevederilor art. 49 din Legea nr. 10/2001 imobilele cu destinaţie industrială, comercială, iar nu chiriaşi persoane juridice.

Guvernul consideră că textul criticat are în vedere imobilele cu destinaţia de locuinţă, legiuitorul optând pentru soluţia protejării numai a chiriaşilor din imobilele cu destinaţia de locuinţă, de regulă persoane fizice cu venituri relativ modeste. În ceea ce priveşte sarcina suportării acestor despăgubiri, aceasta depinde de situaţia juridică a imobilului supus restituirii. Astfel, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, obligaţia de restituire revine persoanei îndreptăţite, deoarece cheltuielile respective profită acesteia, în timp ce pentru imobilele preluate fără titlu valabil obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare, ca o compensare a lipsei de folosinţă a bunurilor de către cei cărora le aparţineau de drept. Aşadar, consideră Guvernul, legiuitorul a făcut aplicarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, întrucât egalitatea în drepturi nu împiedică statul să legifereze măsuri de protecţie a unor categorii de persoane. Şi, în fine, conchide că, fără a îngrădi drepturi ocrotite constituţional, textul condiţionează dreptul la despăgubiri de calificarea „imobil cu destinaţia de locuinţă”.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 49 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege care are următorul conţinut:

− Art. 49: „(1) Chiriaşii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile.

(2) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligaţia de despăgubire prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite.

(3) În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare.

(4) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte pe bază de expertiză.

(5) Prin îmbunătăţiri, în sensul prezentei legi, se înţelege cheltuielile necesare şi utile. Cuantumul despăgubirilor se stabileşte la valoarea actualizată a cheltuielilor, scăzându-se gradul de uzură al îmbunătăţirilor, în raport cu durata de viaţă normală a acestora, care se suportă de chiriaşi.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, text ce prevede următoarele:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul art. 49 din Legea nr. 10/2001 conţine dispoziţii în legătură cu dreptul la despăgubire al chiriaşilor pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă restituite în natură, precum şi cu privire la sarcina suportării acestor despăgubiri, având în vedere situaţia juridică a imobilului restituit. Astfel, potrivit alin. (2) al art. 49, în cazul în care imobilul ce se restituie a fost preluat cu titlu, obligaţia de despăgubire revine persoanei îndreptăţite, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, pentru imobilele preluate fără titlu valabil obligaţia de despăgubire revine statului sau unităţii deţinătoare.

Curtea constată, de asemenea, că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a pronunţat prin Decizia nr. 93 din 4 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 19 martie 2004, statuând că acest text este constituţional.

În considerentele acestei decizii, Curtea a reţinut că împrejurarea potrivit căreia norma dedusă controlului nu prevede un drept la despăgubire similar şi pentru chiriaşii imobilelor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, limitându-se a reitera doar norma de drept comun privind dreptul la despăgubire pentru o anumită categorie de chiriaşi, nu este susceptibilă de interpretarea pe care înţelege să i-o dea autorul excepţiei, în susţinerea criticii sale. În absenţa unei interdicţii exprese, aceşti chiriaşi au posibilitatea de a solicita şi obţine despăgubiri, potrivit dreptului comun, pentru sporul de valoare al imobilului rezultat din îmbunătăţirile necesare şi utile pe care i le-au adus. Chiar dacă temeiul unei asemenea pretenţii rezidă în instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, fiind deci extrinsec reglementării legale în discuţie, o asemenea împrejurare lipseşte de îndreptăţire critica de neconstituţionalitate ce i-a fost adusă. Pentru aceleaşi raţiuni, este lipsită de temei calificarea respectivei reglementări ca fiind discriminatorie şi, prin aceasta, în contradicţie cu prevederile art. 16 din Constituţie, republicată.

Cu aceeaşi ocazie, Curtea a reţinut că neconstituţionalitatea textului de lege criticat este dedusă nu din conţinutul acestuia, ci din modul de interpretare şi de aplicare a lui, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, excede competenţei jurisdicţionale a instanţei constituţionale. Sub acest aspect, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu se poate pronunţa asupra interpretării date de o instanţă judecătorească unui text legal, aceasta fiind făcută în procesul de aplicare a legii, atribut exclusiv al instanţei de judecată. De altfel, nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale cenzurarea aplicării dispoziţiilor legale de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. O asemenea ingerinţă a Curţii în activitatea de judecată ar fi neconstituţională, contravenind prevederilor art. 126 din Constituţia republicată, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Atât considerentele, cât şi soluţia din această decizie sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia Ecoforum − Clubul Tinerilor Eroi în Dosarul nr. 3.789/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2004.