Decizia Curţii Constituţionale nr. 236/2004

M. Of. nr. 682 din 29 iulie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 236

din 27 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 al titlului I şi ale art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 al titlului I şi ale art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Ioana Marina Lucia Mott şi Ştefan Soare în Dosarul nr. 2.734/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ. 

La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei, prin avocat Adrian Vasiliu, lipsind Guvernul României, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Avocatul autorilor excepţiei susţine următoarele: 

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, arată că aceste dispoziţii au fost abrogate potrivit art. I pct. 1 din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea ordonanţei respective, or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în asemenea cazuri excepţia este inadmisibilă şi, în consecinţă, nu mai susţine excepţia privind aceste dispoziţii. 

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, arată că acestea contravin prevederilor art. 44 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că în cazul imobilelor preluate fără titlu statul nu a dobândit niciodată calitatea de proprietar, astfel că nerestituirea în natură a imobilului preluat şi oferirea unei compensări băneşti echivalează cu o expropriere. În ceea ce priveşte modul de calcul al acestor despăgubiri prin raportarea la cursul leu-dolar din anul preluării, urmată de o nouă raportare la acelaşi curs din anul plăţii despăgubirii, încalcă principiul justei şi prealabilei despăgubiri. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a stabilit că în cazurile de preluări de bunuri cu titlu sau fără titlu, despăgubirea trebuie să fie întotdeauna la valoarea de circulaţie a bunului pierdut în orice mod de adevăratul proprietar. În acest sens citează Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Brumărescu contra României. În susţinere depune note scrise. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, întrucât aceste dispoziţii au fost abrogate potrivit art. I pct. 1 din Legea nr. 48/2004. De asemenea, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, arătând că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, întrucât limitarea întinderii despăgubirilor are în vedere posibilităţile economice şi financiare, în a căror evaluare legiuitorul este suveran. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 

Prin Încheierea din 14 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.734/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 al titlului I şi ale art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Ioana Marina Lucia Mott şi Ştefan Soare. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că modificarea dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prin art. I pct. 2 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, care, în opinia autorilor excepţiei, admite că şi în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil de către stat se poate refuza restituirea în natură şi obligarea proprietarului adevărat la primirea de despăgubiri, reprezintă o expropriere, încălcându-se astfel dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate şi dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

De asemenea, se arată că prin modificarea acestui text persoanele care au revendicat imobile ce făceau parte din categoria celor prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi aveau câştigat dreptul la restituirea în natură, au pierdut acest drept în cazul în care nu au primit dispoziţie de restituire înainte de adoptarea acestei ordonanţe, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. 

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I alin. (1) al titlului II din aceeaşi ordonanţă, autorul excepţiei arată că acest text încalcă prevederile art. 41 din Constituţie şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu există o dreaptă şi prealabilă despăgubire. 

Instanţa de judecată apreciază că textele legate criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Modificarea adusă art. 16 din Legea nr. 10/2001 a urmărit o mai bună corelare a conţinutului acestui articol cu alte prevederi din lege, avându-se în vedere şi unele interese generale care sunt prioritare în raport cu cele personale. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile legale încalcă principiul neretroactivităţii legii, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, modificările având aplicabilitate numai din momentul intrării în vigoare a ordonanţei. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că textele de lege criticate nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, deoarece dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 se aplică numai după intrarea în vigoare a acesteia. De asemenea, arată că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 44 şi art. 135 din Constituţie, republicată, deoarece înlocuirea restituirii în natură cu măsuri reparatorii prin echivalent nu vatămă drepturile patrimoniale ale persoanelor interesate, fiind de competenţa legiuitorului stabilirea modului concret de restituire. 

Guvernul arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. 

Avocatul Poporului apreciază că art. I pct. 2 şi 3 din titlul I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 nu vine în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) al titlului II din aceeaşi ordonanţă, arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul criticat instituie limitele exercitării dreptului de proprietate, stabilind modalitatea concretă de actualizare a despăgubirilor acordate în perioada cuprinsă între 6 martie 1945−22 decembrie 1989, fără a se încălca principiul dreptei şi prealabilei despăgubiri prevăzut de Constituţie şi aplicabil în cazul exproprierilor. 

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. I pct. 2 şi 3 al titlului I şi art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002. 

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: 

I. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. I pct. 2 şi 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004. 

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare [...].”

Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. 

II. Curtea va exercita controlul de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2004, a căror redactare este următoarea: „(1) Pentru actualizarea despăgubirilor acordate în perioada cuprinsă între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 se va utiliza un coeficient de actualizare aferent fiecărui an prin raportarea cursului leu/dolar S.U.A. din anul preluării, la cursul leu/dolar S.U.A. din anul emiterii deciziei/dispoziţiei prin care se soluţionează notificarea. Acest coeficient de actualizare se va utiliza şi pentru calculul valorii estimative a construcţiilor şi terenurilor preluate în mod abuziv în intervalul de referinţă al legii.”

Autorul excepţiei susţine că acest text, care reglementează modalitatea de actualizare a despăgubirilor acordate pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, contravine prevederilor constituţionale ale art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privată, precum şi art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că procedura instituită prin Legea nr. 10/2001, inclusiv cu privire la valoarea imobilelor restituite prin echivalent, este una specială, derogatorie de la dreptul comun, prin care statul înţelege să repare prejudiciile suferite ca urmare a preluării unor imobile în mod abuziv cu titlu sau fără titlu. Prin urmare, inclusiv modul de reparare a prejudiciilor derogă de la regulile dreptului comun. 

Limitarea întinderii reparaţiilor are în vedere posibilităţile economice şi financiare existente, în raport cu alte necesităţi şi priorităţi economice şi sociale, în ale căror evaluare şi satisfacere legiuitorul este suveran. Aşa fiind, este de competenţa legiuitorului să stabilească valoarea acestor despăgubiri în acord cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi creanţele asupra statului sunt stabilite de lege. 

Curtea Constituţională a statuat, de asemenea, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 2 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, că dispoziţiile referitoare la modul în care se asigură plata despăgubirilor foştilor proprietari în cazul în care imobilele nu pot fi restituite în natură, precum şi actualizarea acestor despăgubiri sunt consecinţe ale dreptului la despăgubire, având semnificaţia unor garanţii pentru realizarea efectivă a acestui drept, astfel încât nu pot fi considerate ca încălcând garanţia constituţională a dreptului de proprietate şi caracterul inviolabil al acestui drept. 

Curtea observă că soluţiile adoptate de legiuitor cu privire la modul de stabilire a despăgubirilor şi a întinderii acestora sunt în concordanţă cu exigenţele reglementărilor internaţionale. Referitor la reparaţia în ipoteza privării de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, pe de o parte, că dreptul la indemnizare trebuie să aibă un cuantum rezonabil, iar pe de altă parte că metoda de evaluare a bunului trebuie să fie, la rândul ei, în mod manifest rezonabilă. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2 şi 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E: 

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 al titlului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, excepţie ridicată de Ioana Marina Lucia Mott şi Ştefan Soare în Dosarul nr. 2.734/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ. 

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2004.