Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2004

M. Of. nr. 669 din 26 iulie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 235

27 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada de 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada de 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Şerban Alexandru Dimitriu, Zoe Irina Dombrowski, Rose-Marie Barbara Dumitrache şi Ioan Mavrocordato în Dosarul nr. 4.523/2003 al Curţii de Apel Suceava − Secţia civilă. 

La apelul nominal este prezent personal Şerban Alexandru Dimitriu şi în calitate de mandatar pentru Zoe Irina Dombrowski, Rose-Marie Barbara Dumitrache şi Georgeta Dombrowski. Este de asemenea prezent Ioan Mavrocordato, prin avocat Eugenia Crângariu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Avocatul părţii prezente solicită admiterea excepţiei, arătând că, deşi Legea nr. 10/2001 este o lege specială, care derogă de la dreptul comun, ea trebuie să fie în acord cu prevederile constituţionale, de aceea nu trebuie să cuprindă reglementări discriminatorii faţă „de unii beneficiari” ai dreptului la reparaţie prin echivalent. Determinarea contravalorii reparaţiilor ce se acordă prin echivalent, în situaţia imobilelor demolate, avându-se în vedere actele normative în vigoare la data demolării, contravine principiului tempus regit actum. În cazul în speţă, chiar şi în situaţia în care restituirea prin echivalent ar avea în vedere valoarea de circulaţie a imobilului, acest lucru nu ar putea acoperi valoarea imobilului care este înregistrat ca monument istoric. În susţinere depune note scrise. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. Limitarea întinderii despăgubirilor are în vedere posibilităţile economice şi financiare, în a căror evaluare legiuitorul este suveran. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.523/2003, Curtea de Apel Suceava − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Şerban Alexandru Dimitriu, Zoe Irina Dombrowski, Rose-Marie Barbara Dumitrache şi Ioan Mavrocordato. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că textele criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1)−(3) şi ale art. 53 din Constituţie, republicată. În opinia autorilor excepţiei, aceste texte, care reglementează modul de calcul al valorii măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru imobilele preluate abuziv şi demolate, au în vedere un „criteriu profund discriminatoriu”. Autorii excepţiei mai susţin că nici unul dintre cele două alineate criticate nu face vreo referire la valoarea de circulaţie a construcţiilor sau terenurilor, „ambele omiţând criteriul esenţial de echitate în stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent”. 

Instanţa de judecată arată că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, ele asigurând respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că textul criticat nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, republicată, întrucât situaţia imobilelor demolate este diferită de cea a imobilelor nedemolate. Se arată că este firesc ca stabilirea valorii imobilelor demolate să se facă avându-se în vedere actele normative în vigoare la momentul demolării, legea prevăzând, de altfel, actualizarea valorii stabilite cu indicele inflaţiei la data plăţii efective, tocmai pentru ca această măsură să fie eficientă. Şi, în fine, apreciază că nu sunt încălcate nici dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, deoarece persoanele care nu pot cere restituirea în natură se bucură de măsuri reparatorii prin echivalent, care acoperă prejudiciile patrimoniale suferite prin preluări abuzive. 

Guvernul arată că procedura instituită prin Legea nr. 10/2001 este una specială, derogatorie de la dreptul comun, şi prin urmare şi modul de reparare a prejudiciilor este unul care derogă de la regulile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală. Dacă actul normativ în temeiul căruia s-a făcut preluarea abuzivă a reglementat şi nivelul despăgubirii, valoarea imobilului se va stabili în funcţie de aceasta, iar dacă actul normativ nu a prevăzut o anumită despăgubire sau nu a existat un act de preluare, valoarea construcţiei se stabileşte în raport cu actul în vigoare la data demolării, realizându-se astfel o aplicare a principiului tempus regit actum. 

Avocatul Poporului arată că textul criticat nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, deoarece toate categoriile de cetăţeni care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 au dreptul de a beneficia de reglementările acestei legi. Se apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin art. 44 alin. (1) din Constituţie, republicată, deoarece ele reprezintă o aplicare a acestor prevederi constituţionale prin stabilirea modului concret de evaluare a imobilelor preluate în mod abuziv şi demolate, precum şi a terenurilor ocupate. 

Cu privire la critica de neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 53 din Constituţie, republicată, apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece textul nu cuprinde o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ci stabileşte limitele unor măsuri reparatorii prin echivalent. 

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege care are următorul conţinut:

− Art. 10 alin. (6) şi (7): „(6) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată cu indicele inflaţiei la data plăţii efective. 

(7) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit actelor normative în vigoare.”

Textele constituţionale invocate ca fiind înfrânte sunt cele ale art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1)−(3) şi ale art. 53, texte ce au următoarea redactare:

− Art. 1 alin. (5): „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”;

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 44 alin. (1)−(3): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. 

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăbugire.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează. 

Principala critică de neconstituţionalitate priveşte faptul că cele două texte nu fac decât „o mică referire la valoarea actuală de circulaţie a construcţiilor sau terenurilor”. În opinia autorilor excepţiei ambele texte criticate „omit criteriul esenţial, de echitate în stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent”. Altfel spus, autorul excepţiei propune aplicarea legii civile la raporturi care nu au nimic comun cu aceasta, raporturi în care statul nu apare nicidecum ca un simplu debitor al unor obligaţii civile în cadrul cărora foştii proprietari ar avea calitatea de creditori, ceea ce ar însemna aplicarea normelor dreptului privat într-un domeniu aparţinând, fără nici o îndoială, în întregime, dreptului public. 

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, „În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului [...]”. În acest sens, Curtea a statuat în mod constant că nu se poate substitui legiuitorului pentru completarea sau modificarea reglementărilor adoptate, întrucât, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, republicată, Parlamentul este „[...] unica autoritate legiuitoare a ţării”. 

Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, procedura instituită prin Legea nr. 10/2001, inclusiv cu privire la valoarea imobilelor restituite prin echivalent, este una specială, derogatorie de la dreptul comun, prin care statul înţelege să repare prejudiciile suferite ca urmare a preluării unor imobile în mod abuziv cu titlu sau fără titlu. Prin urmare, inclusiv modul de reparare a prejudiciilor derogă de la regulile dreptului comun. 

Aşa fiind, este de competenţa legiuitorului să stabilească valoarea acestor despăgubiri în acord cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi creanţele asupra statului sunt stabilite de lege. 

Curtea constată că textele legale criticate nu contravin nici prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16, care consacră la alin. (1) principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, toate categoriile de cetăţeni care îndeplinesc condiţiile prevăzute de această lege au dreptul la reparaţii pentru prejudiciile suferite ca urmare a preluării abuzive a unor imobile. În ceea ce priveşte aplicarea principiului egalităţii şi nediscriminării, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, ca de exemplu prin Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, a statuat că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci „când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”. 

Şi, în fine, cu privire la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, republicată, text care are în vedere cazurile în care, prin lege, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi, Curtea observă că textul constituţional nu se referă la restrângerea exerciţiului sau la suprimarea unor drepturi − cum susţin autorii excepţiei, cu referire la consecinţe decurgând din dreptul de proprietate. Dar, întrucât nu poate fi vorba despre drepturi a căror existenţă este incontestabilă, aşadar despre drepturi al căror exerciţiu ar putea fi, eventual, restrâns în considerarea motivelor avute în vedere de art. 53 din Constituţie, republicată, revine, ca atribut suveran, legiuitorului să aprecieze asupra modalităţilor şi condiţiilor de realizare a măsurilor reparatorii, ca şi asupra unor eventuale limite ale acestora. Evident că, nefiind vorba despre restrângerea exerciţiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparaţii, nu se poate vorbi despre incidenţa prevederilor art. 53 din Constituţie, republicată. 

Limitarea cuantumului reparaţiilor are în vedere posibilităţile economice şi financiare existente, în raport cu alte necesităţi şi priorităţi economice şi sociale, în a căror evaluare şi satisfacere legiuitorul este suveran. Această opţiune a legiuitorului îşi găseşte reazemul constituţional în dispoziţiile textului din Legea fundamentală care proclamă statul român ca „stat social”, cu toate obligaţiile care revin acestuia privind asigurarea unui trai decent pentru toate categoriile sociale. 

Curtea observă că soluţiile adoptate de legiuitor cu privire la modul de stabilire a despăgubirilor şi a întinderii acestora sunt în concordanţă cu exigenţele reglementărilor internaţionale. Referitor la reparaţia în ipoteza privării de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, pe de o parte, că dreptul la indemnizare trebuie să aibă un cuantum rezonabil, iar pe de altă parte, că metoda de evaluare a bunului trebuie să fie, la rândul ei, în mod manifest rezonabilă. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Şerban Alexandru Dimitriu, Zoe Irina Dombrowski, Rose-Marie Barbara Dumitrache şi Ioan Mavrocordato în Dosarul nr. 4.523/2003 al Curţii de Apel Suceava − Secţia civilă. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 mai 2004.