Decizia Curţii Constituţionale nr. 230/2004

M. Of. nr. 677 din 28 iulie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 230

din 25 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003

 

Nicolae Popa – preşedinte

Costică Bulai – judecător

Nicolae Cochinescu – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Şerban Viorel Stănoiu – judecător

Lucian Stângu – judecător

Ioan Vida – judecător

Florentina Baltă – procuror

Mihai Paul Cotta – magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în Dosarul nr. 4/P/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.

La apelul nominal răspund autorul excepţiei, prin reprezentant, Ion Antonescu, Ştefan Oprea şi Livia Dima. Lipsesc Elena Lupu şi Steluţa Safta Lambru, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează completului de judecată că Steluţa Safta Lambru a depus o cerere prin care solicită amânarea judecării cauzei, deoarece, pentru motive medicale, este în imposibilitate de a se prezenta.

Având cuvântul asupra cererii de amânare, formulată de Steluţa Safta Lambru, părţile prezente sunt de acord cu admiterea cererii. Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen, întrucât judecarea cauzei a mai fost amânată pentru aceleaşi motive, invocate de aceeaşi parte.

Curtea, deliberând asupra cererii de amânare, având în vedere art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare.

Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei, într-o formulare cu pronunţate accente propagandistice, cu ample referiri la conţinutul cererilor depuse la dosar, solicită, în esenţă, admiterea excepţiei, susţinând că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale invocate, în special pe cele referitoare la dreptul de asociere şi la dreptul la un nivel de trai decent, precum şi dispoziţii din pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale referitoare la drepturile omului şi libertăţile fundamentale, ratificate de România şi care, potrivit art. 20 din Constituţie, fac parte din dreptul intern.

Celelalte părţi prezente solicită, de asemenea, admiterea excepţiei, invocând încălcarea aceloraşi prevederi constituţionale arătate de reprezentantul autorului excepţiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, întrucât dispoziţiile criticate din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt constituţionale. De altfel, dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, iar aceasta, printr-o decizie recent pronunţată, a respins excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 august 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4/P/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reînregistare a acestui partid politic.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate ale art. 21 alin. (4) şi ale art. 26 alin. (4) din Legea nr. 14/2003 sunt neconstituţionale, întrucât contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 8 alin. (1), art. 11, 15, 16, 20, 21, 24, 35, 37, 51, 123, 125, 128 şi 144 din Constituţie.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, autorul excepţiei susţine că acestea, prevăzând „publicarea în Monitorul Oficial al României, în mod selectiv, numai a hotărârilor Tribunalului Bucureşti pentru partidele înregistrate, fără a publica şi hotărârile pentru partidele refuzate a fi înregistrate, în condiţiile în care acestea nu au acces nici la dosare şi se refuză chiar şi eliberarea unor copii legalizate de pe aceste hotărâri, reprezintă o discriminare care contravine flagrant cu dispoziţiile Constituţiei României, art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (1) şi (2), art. 11, 15, 16, 20, 24, art. 31 alin. (1) şi (2), art. 35, 37, art. 45 alin. (5), art. 47 alin. (1), (2) şi (4), art. 50, 51, 54, art. 123 alin. (2), art. 125 alin. (1), art. 130 alin. (1), art. 131 alin. (1), art. 128 ş.a“.

În acelaşi timp, referindu-se la dispoziţiile "art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992“, republicată, autorul excepţiei cere Curţii Constituţionale, în memoriul depus la instanţă, "de a analiza constituţionalitatea tuturor prevederilor Legii nr. 14 din 9 ianuarie 2003, în general“, şi în special a dispoziţiilor: art. 2, care, "faţă de Legea nr. 27/1996, renunţă la valori reale şi interzice sau prescrie dreptul partidelor politice de a «organiza iniţiativa legislativă a cetăţenilor», ceea ce ne situează sub standardele lumii civilizate“; art. 19 alin. (2), "prin care se încearcă intimidarea românilor cu drept de vot care doresc să se asocieze în partide politice – pe calea ameninţării cu Codul penal, art. 292 – ceea ce contravine grav Constituţiei României şi standardelor lumii civilizate […]“; art. 21 alin. (4) (menţionat şi prin excepţia formulată); art. 26 alin. (4) (menţionat şi prin excepţia formulată); art. 37, 38, 40, 41, 42 şi 43, "prin care se ameninţă grav pluralismul politic – ceea ce contravine Constituţiei României şi standardelor lumii civilizate“; art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (1) şi (2), art. 48 alin. (1) şi (2), art. 49, 50, art. 53 alin. (3), art. 54 alin. (2) şi (4) şi art. 55.

Cu privire la ansamblul legii şi la textele indicate "în special“, autorul excepţiei evocă "dispoziţiile Constituţiei României, art.: 21; 24; 50; 51; 54; 123; 125 alin. (1), în general, şi art. 128 şi 144 c), în special, raportate la Codul de procedură civilă, inclusiv pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale semnate de România ca parte şi ratificate de Parlamentul ţării noastre – toate acestea făcând parte din dreptul intern“.

De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele la aceasta, pactele şi convenţiile ratificate de România (enumerate la pag. 3–5 şi 7–8 din memoriul depus la instanţă), care, conform art. 11 din Constituţie, fac parte din dreptul intern.

Referindu-se la textele de lege criticate şi la aplicarea acestora de către Tribunalul Bucureşti, autorul excepţiei arată, în esenţă, că „au fost şi sunt afectaţi zeci de mii de români cu drept de vot“. De asemenea, susţine că s-a refuzat „abuziv de a fi judecate şi soluţionate cererile de recurs pentru reînregistrarea Partidului Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună [...], a fost anulată egalitatea între cetăţeni [...], a fost ştirbit pluralismul politic [...], au fost încălcate cu premeditare drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români care nu au avut acces la şanse egale în ultimul deceniu al secolului XX şi în primii doi ani ai mileniului III [...]“.

Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă consideră că prevederile Legii partidelor politice „sunt conforme Legii fundamentale a României [...]“.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că „excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată“. În argumentarea acestui punct de vedere se susţine că „obiecţiunile ridicate de semnatarul excepţiei se întemeiază, de fapt, pe respingerea cererii de înregistrare a partidului politic reprezentat de petent, constituind, în primul rând, o problemă de aplicare a textelor de lege“.

În legătură cu invocarea încălcării prin dispoziţiile de lege criticate a prevederilor art. 21 din Constituţie, Guvernul arată că, în opinia sa, „conţinutul dispoziţiilor criticate nu aduce o atingere accesului la justiţie, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării principiilor constituţionale invocate“. Totodată se subliniază că „din perspectiva art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia «competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege», precum şi a art. 128 din Constituţie, în temeiul căruia «Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii», se reţine că Legea fundamentală a lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea «competenţei», a «procedurii», precum şi a «căilor de atac». Astfel, normele conţinute de articolele criticate care stabilesc procedura de judecată a contestaţiilor menţionate [...] şi căile de atac posibile potrivit legii constituie, în ansamblul lor, expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale citate“. În acelaşi timp, Guvernul apreciază că „nici susţinerea potrivit căreia textele criticate încalcă prevederile art. 123 alin. (1) din Legea fundamentală, conform cărora «Justiţia se înfăptuieşte în numele legii», nu poate fi primită“. În punctul de vedere prezentat Guvernul susţine că „textele în discuţie nu reprezintă o încălcare a principiilor referitoare la elementele definitorii ale statului român sau la transpunerea în practică a dispoziţiilor constituţionale privind drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, ci asigură exercitarea, cu bună-credinţă, a drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale părţilor, asigurând, în mod real, accesul liber la justiţie şi respectarea dreptului la apărare, în condiţiile legii“. Guvernul face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că „accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti – judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite“. Sunt citate în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 129/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, şi nr. 38/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.

În legătură cu invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, Guvernul consideră că „publicarea în Monitorul Oficial numai a înregistrării, radierii partidelor politice, nu şi a deciziilor prin care sunt respinse cererile de înregistrare a acestora, nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci reprezintă o chestiune de oportunitate, ce a fost lăsată la latitudinea legiuitorului“.

Avocatul Poporului consideră că „excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4) din Legea nr. 14/2003, în raport cu dispoziţiile art. 21 şi art. 128 din Constituţie, nu este întemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate prevăd procedura de soluţionare a cererilor pentru înregistrarea partidului politic, respectiv pentru modificarea statutului partidului politic“. În continuare se arată că „împotriva hotărârii de respingere a cererilor menţionate, persoana interesată poate face contestaţie în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii Tribunalului Bucureşti, soluţionarea acesteia fiind de competenţa Curţii de Apel Bucureşti“. În legătură cu această reglementare se precizează că „în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat, în mod constant, că accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti – judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece stabilirea naturii, a numărului şi a condiţiilor concrete de exercitare a căilor de atac se face prin reglementări procedurale a căror elaborare intră în competenţa legiuitorului, potrivit dispoziţiilor art. 125 din Constituţie. Totodată, Constituţia nu conţine nici o dispoziţie cu privire la gradele de jurisdicţie, pe care trebuie să le parcurgă procesele până la adoptarea soluţiei finale“.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, Avocatul Poporului apreciază că „aceste critici sunt nerelevante pentru soluţionarea excepţiei de faţă, neavând incidenţă în cauză“.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată explicit în memoriul depus la instanţă de către autorul excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14 din 9 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2003.

Dispoziţiile legale din Legea nr. 14/2003, cu privire la care excepţia de neconstituţionalitate este formulată şi motivată în mod explicit, au următorul cuprins:

– Art. 21 alin. (4): „Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă şi irevocabilă.“; – Art. 26 alin. (4): „Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă în termen de 15 zile de la înregistrarea contestaţiei, iar hotărârea sa este definitivă şi irevocabilă.“;

– Art. 51 alin. (4): „Înregistrarea şi radierea partidelor politice, operate în Registrul partidelor politice, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“;

– Art. 52 alin. (2): „Prevederile art. 51 alin. (2)–(4) se aplică în mod corespunzător.“

Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt: art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern; art. 20 privind tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului; art. 21 privind accesul liber la justiţie; art. 24 privind dreptul la apărare; art. 128, devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 129, referitor la folosirea căilor de atac.

De asemenea, mai sunt menţionate ca fiind încălcate, în legătură cu „publicarea în Monitorul Oficial al României, în mod selectiv, numai a hotărârilor Tribunalului Bucureşti pentru partidele înregistrate, fără a publica şi hotărârile pentru partidele refuzate a fi înregistrate“, şi alte dispoziţii constituţionale: art. 1 alin. (3) privind statul român; art. 4 alin. (1) şi (2) privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni; art. 15 privind universalitatea; art. 16 privind egalitatea în drepturi; art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie; art. 35, devenit art. 37, privind dreptul de a fi ales; art. 37, devenit art. 40, privind dreptul la asociere; art. 45 alin. (5), devenit art. 49 alin. (5), privind protecţia copiilor şi a tinerilor; art. 47 alin. (1), (2) şi (4), devenit art. 51 alin. (1), (2) şi (4), privind dreptul de petiţionare; art. 130 alin. (1), devenit art. 131 alin. (1), privind Ministerul Public; art. 131 alin. (1), devenit art. 132 alin. (1), privind statutul procurorilor.

În cauză, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor unui mare număr de documente internaţionale – tratate, convenţii, pacte, protocoale etc., ratificate de România, între care Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Din examinarea memoriului depus la dosarul instanţei care judecă cererea de înregistrare a unui partid politic rezultă, de asemenea, că autorul excepţiei – Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună este nemulţumit de modul în care instanţa i-a soluţionat în trecut cereri cu acelaşi obiect, precum şi de faptul că instanţa „îi refuză în mod abuziv“ eliberarea unor copii legalizate de pe hotărârile pronunţate în cele 17 dosare de reînregistrare a partidului politic.

Curtea reţine că prin excepţia formulată şi motivată a fost sesizată cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale, precum şi pe cele din documentele internaţionale invocate de autorul excepţiei. Menţiunile din art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4) din Legea nr. 14/2003, care se referă la caracterul definitiv şi irevocabil al deciziei, respectiv al hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, republicată, referitoare la folosirea căilor de atac, în condiţiile legii. Textele legale respective reglementează calea de atac împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti. Or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului.

De asemenea, este neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei în sensul că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 51 alin. (4) şi cele ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, întrucât nu prevăd publicarea în Monitorul Oficial al României, şi a hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de înregistrare sau de radiere a partidelor politice ori, după caz, a alianţelor politice. Raţiunea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a înregistrării şi radierii partidelor politice sau, în mod corespunzător, a alianţelor politice, legal constituite, care rezidă în asigurarea publicităţii necesare cu privire la apariţia unui nou subiect în viaţa politică a ţării, nu subzistă şi în cazul în care cererea de înregistrare sau de radiere este respinsă de instanţa competentă, pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. În consecinţă, nu se poate pune problema încălcării principiului egalităţii, invocată de autorul excepţiei, situaţiile fiind deosebite, ceea ce justifică, raţional şi obiectiv, un tratament juridic deosebit.

Referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, Curtea s-a pronunţat într-o cauză în care acelaşi autor – Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună – a ridicat excepţia de neconstituţionalitate cu invocarea încălcării aceloraşi prevederi din Constituţie şi din documentele internaţionale indicate şi în prezentul dosar şi, în esenţă, cu o motivare identică. Prin Decizia nr. 65 din 24 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 11 martie 2004, Curtea a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate ridicată. În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut cu privire la textele criticate că „Aceste prevederi de lege menţin soluţia de principiu cuprinsă în art. 19 alin. (4) şi art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, care a fost abrogată, cu excepţia cap. VI – Finanţarea partidelor politice, prin art. 56 din Legea nr. 14/2003.

Or, cu privire la constituţionalitatea textelor menţionate din Legea nr. 27/1996, Curtea s-a pronunţat într-o cauză în care acelaşi autor – Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună – a ridicat excepţia de neconstituţionalitate cu invocarea încălcării aceloraşi prevederi din Constituţie şi din documentele internaţionale indicate şi în prezentul dosar şi, în esenţă, pentru aceleaşi considerente.

Astfel, prin Decizia nr. 268 din 17 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 11 noiembrie 2002, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, a statuat, în esenţă, următoarele: caracterul «definitiv» al deciziei Curţii de Apel Bucureşti nu numai că nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 128 (devenit art. 129), privind folosirea căilor de atac, în condiţiile legii, ci sunt în deplină concordanţă cu acestea, în sensul că reglementează contestaţia împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti ca o cale de atac. Or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului, ceea ce se întâmplă în cazul de faţă, întrucât reglementarea este cuprinsă în lege; susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 sunt neîntemeiate, întrucât accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, dar nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Aceasta deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie [devenit art. 126 alin. (2)] şi jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite; art. 24 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare, nu este încălcat, întrucât textele de lege criticate nu conţin dispoziţii de natură să îngrădească drepturile procesuale ale părţilor ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului.

De asemenea, prin aceeaşi decizie, pronunţându-se cu privire la contrarietatea dintre textele de lege criticate şi dispoziţii din documente internaţionale ratificate de România, Curtea a reţinut că, în legătură cu acestea, ca şi în cauza de faţă, nu sunt formulate motive de neconstituţionalitate. Aşa fiind, s-a constatat că prevederile constituţionale ale art. 20, referitoare la «Tratatele internaţionale privind drepturile omului», nu sunt incidente în cauză.

Având în vedere că, aşa cum s-a arătat deja, dispoziţiile art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (2), art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 menţin soluţia de principiu cuprinsă în art. 19 alin. (4) şi art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare, aceleaşi considerente care au justificat Decizia Curţii nr. 268 din 17 octombrie 2002 impun respingerea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

De altfel, chiar în legătură cu dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, sub aspectul caracterului definitiv şi irevocabil al hotărârilor Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 119 din 25 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2003, în sensul constituţionalităţii acestora.

În plus, în acest dosar, autorul excepţiei invocă şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 50 devenit art. 54 «Fidelitatea faţă de ţară», art. 51 devenit art. 1 alin. (5) «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie», art. 54 devenit art. 57 «Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor», art. 123 alin. (1) devenit art. 124 alin. (1) «Justiţia se înfăptuieşte în numele legii» şi art. 144 devenit art. 146 «Atribuţiile» Curţii Constituţionale. Curtea constată că textele din Constituţie menţionate nu sunt incidente în cauză, […].“

Soluţiile adoptate prin deciziile menţionate şi considerentele care au stat la baza acestora sunt aplicabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a modifica jurisprudenţa Curţii.

În ceea ce priveşte referirea autorului excepţiei la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, în baza cărora, fără a formula explicit o excepţie de neconstituţionalitate, se solicită Curţii, într-o manieră neuzuală, să analizeze constituţionalitatea tuturor prevederilor Legii nr. 14/2003, în general, Curtea reţine că textul art. 25 alin. (2) [indicat greşit de autorul excepţiei ca fiind art. 26 alin. (2)] din Legea nr. 47/1992, republicată, nu este aplicabil în cauză, întrucât acesta prevede că, „În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare“.

Dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt inaplicabile în cauză, întrucât se referă la ipoteza admiterii excepţiei cu privire la unele texte criticate în condiţiile în care acestea s-ar afla într-o legătură indisociabilă cu alte texte care nu formează obiect al excepţiei. Nici una dintre aceste condiţii nu este întrunită în cauză.

Curtea reţine, pe de altă parte, că dispoziţiile Legii nr. 14/2003 nu încalcă prevederile constituţionale indicate de autorul excepţiei, unele dintre acestea neavând, de altfel, nici o legătură cu dreptul de asociere în partide politice sau cu alte motive formulate explicit în memoriul depus în faţa instanţei.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 26 alin. (4), art. 51 alin. (4) şi ale art. 52 alin. (2) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună în Dosarul nr. 4/P/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2004.