Decizia Curţii Constituţionale nr. 228/2004

M. Of. nr. 522 din 10 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 228

din 18 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Agromec” − S.A. din Jegălia în Dosarul nr. 41/2004 al Tribunalului Călăraşi. 

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 40/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, astfel încât critica cu un atare obiect a devenit inadmisibilă. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 13 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 41/2004, Tribunalul Călăraşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Agromec” − S.A. din Jegălia. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, îngrădesc posibilitatea apărării pe fond a dreptului, deoarece cauza nu poate fi judecată fără plata cauţiunii, iar litigiul nu poate fi soluţionat. Se apreciază că, deşi stabilirea cuantumului şi verificarea plăţii cauţiunii nu sunt acte propriu-zise de înfăptuire a justiţiei, în sensul dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, acestea sunt strâns legate de actul de justiţie, fiind chestiuni prejudiciale care împiedică înfăptuirea actului de justiţie. 

Se arată că este posibil ca, din eroare sau cu rea-credinţă, să se emită un titlu de creanţă de către un creditor bugetar şi să se înceapă executarea, iar presupusul debitor, aflându-se în incapacitate de plată, să nu poată formula contestaţie la executare. Or, art. 21 din Constituţie, republicată, statuează cu valoare de principiu accesul neîngrădit şi liber la justiţie şi nici o altă lege nu poate înlătura sau restrânge acest drept. 

Tribunalul Călăraşi apreciază că prevederile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, tind să limiteze abuzul de drept al debitorilor, contestaţiile formulate de debitorul de rea-credinţă putând nu numai să mărească nejustificat termenul de recuperare a creanţei, dar şi să ducă la creşterea semnificativă a acesteia. Se constată că accesul la justiţie al debitorului nu este limitat, în faţa acestei restricţii cetăţenii fiind egali, ci se protejează drepturile câştigate de creditor faţă de un eventual abuz de drept. 

În concluzie, instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, este neîntemeiată. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Guvernul arată că, potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale constatate ca fiind contrare Constituţiei printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, astfel încât critica formulată în dosarul de faţă este inadmisibilă. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate formulată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare. 

Anterior sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 a fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003. Dispoziţiile criticate au fost preluate de art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din acest nou act normativ şi au următorul conţinut:

„(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. 

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată. 

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.”

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată, care au următorul conţinut:

„(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a fost admisă excepţia referitoare la dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reţinându-se că textul de lege criticat contravine principiului constituţional privind accesul liber la justiţie. 

În consecinţă, întrucât Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiei legale care face obiectul criticii în dosarul de faţă, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării sale, în cauză a intervenit un motiv de inadmisibilitate a excepţiei, conform art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Agromec” − S.A. din Jegălia în Dosarul nr. 41/2004 al Tribunalului Călăraşi. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2004.