Decizia Curţii Constituţionale nr. 224/2004

M. Of. nr. 554 din 22 iunie 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 224

din 18 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, precum şi a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi a celor ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 11, 12 şi 13 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, excepţie ridicată de primarul municipiului Constanţa şi Consiliul Local Constanţa − Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local în Dosarul nr. 9.384/2003 al Judecătoriei Constanţa.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, invocându-se, în acest sens, Decizia nr. 154/2004, iar considerentele acesteia îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 decembrie 2003, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, excepţie ridicată de primarul municipiului Constanţa şi Consiliul Local Constanţa − Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile „art. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/31.05.2003” încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 41 alin. (2), devenit, după republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (2), ale art. 49, devenit art. 53, ale art. 53 alin. (2), devenit art. 56 alin. (2), ale art. 119, devenit art. 120 alin. (1), precum şi pe cele ale art. 138 alin. (1) şi (2), devenit art. 139 alin. (1) şi (2).

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că „legea retroactivează cu 5 luni”, iar textele criticate contravin principiului autonomiei locale şi lezează dreptul de proprietate privată. Se consideră că este încălcat dreptul consiliului local de a stabili impozite şi taxe, fiind afectată „însăşi existenţa dreptului, atingere prohibită de art. 53 alin. (2) din Constituţie”. De asemenea, se mai susţine că „exceptarea discriminatorie de la plata taxei de folosinţă a terenului încalcă art. 56 alin. (2) din Constituţie, care prevede necesitatea unei aşezări juste a sarcinilor fiscale” şi că prevederile criticate „lezează competenţele reglementate prin art. 138 alin. (1) şi (2) din Constituţia României”.

Judecătoria Constanţa, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, conform dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră că aceasta este întemeiată sub aspectul încălcării principiului neretroactivităţii legii.

Se arată că „faţă de situaţia că anul fiscal 2003 a început la 1.01.2003, iar Legea nr. 232/2003 a fost publicată în M.Of. la 31.05.2003, excluderile de la plata taxelor, începând cu un moment anterior intrării sale în vigoare, contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie. Retroactivitatea legitimată de art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 nu este înlăturată nici de caracterul anual al impozitului câtă vreme acesta se datorează pentru clădiri şi terenuri, potrivit art. 10 şi 20 din O.G. nr. 36/2002, în rate trimestriale, la datele stabilite, din care una expirase la momentul publicării legii”.

Cu referire la susţinerea conform căreia sunt încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, republicată, instanţa arată că „taxele reglementate [...] sunt taxe de folosinţă a unor bunuri proprietate publică”, prin urmare nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale menţionate. De asemenea, se apreciază că nici referirea la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, republicată, nu este pertinentă, „întrucât acestea legitimează posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi aparţinând cetăţenilor”, iar autorităţile publice „nu sunt înzestrate cu drepturi, ci dispun de anumite prerogative destinate înfăptuirii funcţiilor lor publice”.

Cu privire la art. 120 alin. (1) din Constituţie, republicată, invocat în susţinerea excepţiei, instanţa arată că „autonomia locală nu este absolută, prerogativele decizionale trasferate la nivel local fiind strict determinate prin lege”, ceea ce nu este contrar textului constituţional. De asemenea, mai arată că aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) şi (2).

Se apreciază, totodată, că „referirea la o justă aşezare a sarcinilor fiscale exclude dintru început o egalitate sinonimă cu uniformitatea. În materie fiscală, legiuitorul poate să îşi varieze acţiunile, creând diferite regimuri fiscale, de îndată ce-şi poate justifica raţional opţiunile”, astfel că dispoziţiile criticate nu sunt de natură să contravină dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicată.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă.

Guvernul consideră că prevederile legale supuse criticii de neconstituţionalitate „se referă la modificări şi completări aduse exclusiv Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale [...] atât sub aspectul unor exceptări de la plata impozitelor şi taxelor locale, cât şi sub aspectul retroactivităţii acestor măsuri”, iar „Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost în mod expres şi integral abrogată” potrivit art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „prevederile privind impozitele şi taxele locale fiind revizuite şi restructurate în noua reglementare”. Se arată că, în conformitate cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare”, ceea ce, coroborat cu prevederile art. 23 alin. (6), duce la concluzia că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 31 mai 2003 (iar nu art. 11, 12 şi 23 cum din eroare se menţionează în încheiere). Dispoziţiile sus-menţionate au modificat şi completat prevederile art. VI pct. 1 şi 3 ale Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 2 februarie 2003. Dispoziţiile art. VI pct. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2003 modificaseră şi completaseră, la rândul lor, anexa nr. 2 pct. 7 subpunctele (12) şi (14), respectiv anexa nr. 5 lit. B. din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002.

În consecinţă, Curtea reţine că dispoziţiile criticate, în realitate, de autorul excepţiei sunt cele ale pct. 7 subpunctele (12) şi (14) din anexa nr. 2, precum şi cele ale lit. B. pct. 5 din anexa nr. 5 la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele aduse conform art. I pct. 11 şi 12 din Legea nr. 232/2003. În acelaşi timp, Curtea reţine că autorul excepţiei în mod greşit a menţionat art. I pct. 23 al Legii nr. 232/2003, care se referă la alte acte normative fără legătură cu conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate. În realitate, textul vizat este cel imediat următor − art. II alin. (1) al Legii nr. 232/2003, care cuprinde dispoziţia criticată pentru retroactivitate.

Textele criticate pentru neconstituţionalitate au următorul cuprins:

− dispoziţiile pct. 7 subpunctele (12) şi (14) din anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin Legea nr. 232/2003, anexă cu lista cuprinzând clădirile care nu sunt supuse impozitului:

„(12) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătăţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor;

……………………............................................……………

(14) reţele şi conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare.”

− dispoziţiile lit. B. pct. 5 din anexa nr. 5 la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin Legea nr. 232/2003, anexă cuprinzând terenurile pentru care nu se datorează impozitul şi taxa pe teren:

„5. terenurile aferente complexelor hidrotehnice sau de navigaţie, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.”;

− dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003:

„Modificările şi completările aduse […], precum şi cele aduse prin prezenta lege la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale se aplică începând cu anul fiscal 2003.”

Ulterior invocării excepţiei, Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Noul act normativ a preluat, în titlul IX, la art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi art. 257 lit. j), soluţia legislativă prevăzută anterior la pct. 7 subpunctele (12) şi (14) din anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cea prevăzută la lit. B. pct. 5 din anexa nr. 5 la aceeaşi ordonanţă. Aceste prevederi ale Codului fiscal au următorul cuprins:

− Art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n): „(1) Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: […]

11. oricare dintre următoarele construcţii speciale: […]

l) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătăţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor: […];

n) reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare.”;

− Art. 257: „Impozitele pe teren nu se datorează pentru: […]

j) orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.”

În concordanţă cu jurisprudenţa sa, Curtea examinează constituţionalitatea textelor din Codul fiscal care au conservat reglementarea cuprinsă anterior în textele criticate ale celor două anexe ale Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 53, art. 56 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 139 alin. (1) şi (2). Acestea au următorul cuprins:

− Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”;

− Art. 44 alin. (2): „Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 56 alin. (2): „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.”;

− Art. 120 alin. (1): „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.”;

− Art. 139 alin. (1) şi (2): „(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

(2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.”;

Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. În legătură cu invocarea încălcării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii, cu excepţia celei penale sau contravenţionale mai favorabile, Curtea reţine că dispoziţia art. II din Legea nr. 232/2003, care se referă la modificările şi completările aduse Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, în sensul că acestea se aplică începând cu anul fiscal 2003, a fost ea însăşi abrogată prin dispoziţiile art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevederi care se referă expres şi la modificările şi completările ulterioare aduse Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002.

În ceea ce priveşte Codul fiscal, acesta, conform art. 297, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, cu excepţia cazului în care se prevede altfel (sunt prevăzute şi termene ulterioare datei de 1 ianuarie 2004), nepreluând, astfel, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003.

În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003, ca devenită inadmisibilă.

II. În analiza constituţionalităţii dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi a celor ale art. 257 lit. j) din Codul fiscal, Curtea reţine că,  în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, republicată, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc prin lege, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să se supună legilor în vigoare în privinţa stabilirii impozitelor şi taxelor locale. De asemenea, art. 121 din Constituţie, republicată, care consacră, alături de art. 120, principiul autonomiei locale, stabileşte că autorităţile administraţiei publice prin care acesta se realizează, funcţionează ca autorităţi administrative autonome, în condiţiile legii. În consecinţă, legiuitorul are deplină legitimitate constituţională în reglementarea impozitelor şi taxelor locale, inclusiv a exceptării anumitor imobile − clădiri şi terenuri − de la plata acestora, ţinând seama de natura bunurilor respective, care, aşa cum se poate constata, sunt de uz sau de interes public, aparţinând domeniului public.

Curtea nu poate reţine nici susţinerea conform căreia proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale ar fi lezată prin modul de reglementare a imobilelor exceptate de la plata impozitelor şi taxelor de care ar fi putut beneficia. Dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, republicată, nu au incidenţă în cauză, având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul acesteia, conform cărora bunurile la care se referă dispoziţiile criticate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate aparţin domeniului public. De asemenea, sumele care, virtual, ar fi putut fi încasate ca impozite şi taxe nu pot fi considerate proprietate privată a unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se află bunurile exceptate de la plata impozitelor şi taxelor.

În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi susţinerea că textele criticate ating însăşi existenţa dreptului de a încasa impozitele şi taxele respective, Curtea constată că legea este cea care stabileşte impozitele şi taxele ce se fac venit la bugetele locale şi, prin urmare, dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a le stabili şi încasa. În cazul în care legea prevede anumite bunuri pentru care nu se plătesc impozite şi taxe, dreptul autorităţilor locale nu este în fiinţă, astfel că nu se poate pune problema restrângerii acestuia.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicată, privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă, ci, dimpotrivă, prin stabilirea obligaţiei de plată a impozitelor şi taxelor locale, precum şi prin scutirea de la plata acestora pentru anumite bunuri, venituri sau categorii de contribuabili, dau expresie acestui text constituţional.

De altfel, dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, încă nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, a respins excepţia. Neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca devenită indamisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscală, excepţie ridicată de primarul municipiului Constanţa şi Consiliul Local Constanţa − Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local în Dosarul nr. 9.384/2003 al Judecătoriei Constanţa.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n), precum şi ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2001 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2004.