Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2004

M. Of. nr. 532 din 14 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 223

din 18 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor Decretului lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avicola” − S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 10.119/2003 al Tribunalului Iaşi. 

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992, precum şi celor ale Decretului-lege nr. 61/1990. În acest sens, apreciază că dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 sunt justificate din punct de vedere economic şi corespund prevederilor Constituţiei, fiind în deplină concordanţă cu primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, în ceea ce priveşte dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990, reprezentantul Ministerului Public arată că acestea nu contravin prevederilor constituţionale şi reglementărilor internaţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât prevăd condiţiile şi criteriile de vânzare a locuinţelor construite din fondurile statului către populaţie. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 10.119/2003, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, precum şi a dispoziţiilor Decretului lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie. 

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Avicola” − S.A. din Iaşi într-o cauză civilă ce are ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 4.369 din 9 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.219/2003 de Judecătoria Iaşi. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 44, 45, 53 şi 135 din Constituţie, republicată. Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate aduc atingere şi art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportate la art. 20 din Constituţie, republicată. 

În acest sens arată că, „prin acordarea priorităţii unui ofertant pentru atribuirea locuinţelor construite din fondurile unităţii, la un preţ mult mai mic decât cel ce s-ar obţine în baza cererii şi ofertei de pe piaţă”, dispoziţiile legale criticate îi încalcă dreptul de proprietate. De asemenea, susţine că art. 53 din Constituţie, republicată, prevede limitativ cazurile în care se poate limita exerciţiul unui drept, situaţii care nu se reţin însă în speţa de faţă. Astfel, apreciază că dispoziţiile legale criticate stabilesc reguli ce se aplică în mod discriminatoriu, fiind în acest fel afectate „atât anumite persoane juridice de drept privat faţă de altele, cât şi persoane fizice cărora le este prohibită dobândirea proprietăţii anumitor locuinţe”. 

Şi, în fine, mai arată că impunerea prin lege a vânzării unui activ al societăţii cu nesocotirea mecanismului cerere ofertă contravine prevederilor constituţionale ale art. 135, fiind astfel încălcate principiile economiei de piaţă, „deoarece se diminuează în mod artificial valoarea bunului vândut, fără a exista o compensare justă a proprietarului-vânzător, care ar putea obţine o valoare mult mai mare prin vânzare la licitaţie”. 

Tribunalul Iaşi, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 sunt nu numai conforme literei şi spiritului art. 44, 135 şi 136 din Constituţie, republicată, ci şi legitimate din punct de vedere economic, social şi moral. 

În ceea ce priveşte Decretul-lege nr. 61/1990, arată că acesta reglementează condiţiile în care întreprinderile pentru vânzarea locuinţelor şi oficiile specializate pot vinde locuinţele construite din fondurile statului către populaţie, fiind în acord cu prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992, precum şi a prevederilor Decretului-lege nr. 61/1990 este neîntemeiată. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul raportor, notele scrise ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. 

Textele criticate au următorul cuprins:

− Art. 1: „Locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale prezentei legi. 

Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuinţele care depăşesc suprafeţele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora s-au executat locuinţele din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice şi bugetare de stat, precum şi cele care prezintă, la data vânzării, finisaje superioare, echivalente unor lucrări de artă sau ornamentale deosebite, sau care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună, seră, cramă, bar-vinotecă, cameră frigorifică sau altele asemenea. 

De asemenea, sunt exceptate locuinţele de protocol care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în funcţii drept locuinţe pe durata exercitării funcţiei, chiar dacă acestea sunt scoase ulterior din evidenţa locuinţelor de protocol.”;

− Art. 7: „Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi. 

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat. 

Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995. 

Evaluarea şi vânzarea locuinţelor la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-a încheiat contracte de vânzare cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992. 

Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător. 

Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care nu sunt angajaţii unităţilor proprietare. 

Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste locuinţe nu se vând. 

Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. 

Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor. 

Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului de Interne nu se vând.”

Autorul excepţiei apreciază ca fiind neconstituţionale şi dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ ce reglementează vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie. 

Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 44, 45, 53 şi art. 135 din Constituţie, republicată, care au următorul conţinut:

− Art. 44: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. 

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. 

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. 

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. 

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. 

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. 

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. 

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”;

− Art. 45: „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”;

− Art. 135: „(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. 

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.”

De asemenea, autorul excepţiei a invocat şi încălcarea prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi care au următorul cuprins:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. 

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. 

Astfel, prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 40 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000, Decizia nr. 164 din 22 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 23 august 2001 şi Decizia nr. 278 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii. 

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că prin dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, a fost consacrată „o normă de justiţie socială, întrucât dau posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. În cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este − astfel cum a statuat Curtea Constituţională − o obligaţie in rem, deci în considerarea obiectului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie in personam, care ar fi avut în considerare societatea comercială ce a luat naştere pe calea privatizării”. 

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 85/1992, republicată, Curtea a constatat că acest text nu prevede o expropriere, ci o trecere în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti chiriaşi ai acestora, a locuinţelor şi a terenurilor aferente acestor locuinţe dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat, atribuirea terenurilor făcându-se integral sau proporţional cu cota-parte din dreptul de proprietate asupra construcţiei respective. 

Atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. 

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a Decretului-lege nr. 61/1990, Curtea observă că, de fapt, autorul excepţiei nu critică obligativitatea înstrăinării locuinţelor, ci preţul de vânzare al acestora. Or, aceasta nu este o problemă de constituţionalitate, fiind o problemă de opţiune legislativă. Legiuitorul a înţeles să stabilească preţul de vânzare într-un cuantum care să permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor, în cazul unui preţ ridicat dreptul acestora devenind iluzoriu. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Avicola” − S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 10.119/2003 al Tribunalului Iaşi. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2004.