Decizia Curţii Constituţionale nr. 222/2004

M. Of. nr. 530 din 14 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 222

din 18 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Maria Dudaş, Adriana Todan şi Ioan Todan în Dosarul nr. 2.951/C/2002 al Tribunalului Braşov − Secţia civilă. 

La apelul nominal sunt prezenţi autorii excepţiei, prin avocat Florina Peţa, lipsind Societatea Comercială „IASON” − S.A. din Braşov, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Avocatul părţilor prezente solicită admiterea excepţiei pentru aceleaşi motive pe care le-a invocat în notele scrise depuse la instanţa de judecată. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), întrucât autorul excepţiei solicită, în esenţă, să se lămurească înţelesul textului criticat, fapt care excedează competenţei Curţii Constituţionale. 

Cu privire la critica de neconstituţionalitate vizând art. 24 alin. (1) şi (7) şi art. 27 alin. (1) şi (2) din lege, arată că acestea nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, republicată, întrucât textele de lege criticate prevăd accesul liber la justiţie. 

Şi, în fine, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din lege, întrucât autorul excepţiei nu indică prevederea constituţională pretinsă a fi încălcată, contravenind astfel prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.951/C/2002, Tribunalul Braşov − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945− 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Maria Dudaş, Adriana Todan şi Ioan Todan într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate în baza Legii nr. 10/2001. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 21 din Constituţia României, republicată. În acest sens, susţin următoarele:

1. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, autorii excepţiei susţin că redactarea acestui text de lege este defectuoasă, întrucât „legiuitorul vorbeşte despre asociat unic al societăţii comerciale, deşi Codul comercial în vigoare la 11 iunie 1948, când a fost efectuată naţionalizarea imobilului, nu reglementa existenţa unor societăţi comerciale unipersonale, asimilabile societăţii comerciale cu răspundere limitată, reglementată de Legea nr. 31/1990”. În opinia lor, având în vedere că textul de lege criticat nu a fost reglementat în raport cu prevederile legale privind societăţile comerciale existente la data naţionalizării, acesta este parţial aplicabil în speţă şi, totodată, prin consecinţele sale, încalcă principiul accesului liber la justiţie, deoarece, potrivit dispoziţiilor legale criticate, decizia sau dispoziţia deţinătorului imobilului nu poate fi atacată în justiţie. 

2. Referitor la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 10/2001, autorii excepţiei susţin că „acest text de lege este mai mult decât ambiguu”, iar sintagma „dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă” reprezintă o justificare a abuzurilor săvârşite de deţinătorii imobilelor, încălcându-se astfel prevederile constituţionale ale art. 21, privind accesul liber la justiţie. 

De asemenea, aceştia susţin că alin. (7) al art. 24 prevede că, dacă oferta este refuzată, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, nu se prevede nici o sancţiune pentru deţinătorul imobilului în ipoteza în care acesta nu aprobă sau afirmă că nu este posibilă restituirea în natură a acestuia şi, de asemenea, nu se prevede nici o sancţiune pentru ipoteza în care deţinătorul imobilului nu emite decizie sau dispoziţie motivată, prin care să ofere restituirea prin echivalent, pentru a curge termenul de 30 de zile pentru persoana îndreptăţită de a se adresa justiţiei. Astfel, conchide autorul excepţiei, „instanţele resping cererile prin care se solicită obligarea deţinătorului imobilului să restituie în natură sau prin echivalent imobilul cu motivarea că acţiunile sunt premature în raport de împrejurarea că nu a fost emisă decizie sau dispoziţie privind modul de soluţionare a notificării”. 

3. Cu privire la dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, autorii excepţiei susţin că aceste texte legale, aşa cum sunt redactate, „lasă la discreţia deţinătorului imobilului aprecierea dacă imobilele au fost preluate cu titlu valabil, dacă au intrat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, fără ca persoana îndreptăţită să aibă posibilitatea să verifice valabilitatea titlului deţinătorului ori a modului de privatizare”. Se creează astfel o inegalitate între deţinător şi persoana îndreptăţită, fapt care contravine art. 16 şi 21 din Constituţie, republicată. În ceea ce priveşte alin. (2) al art. 27, autorii excepţiei susţin că acest text este inaplicabil în practică, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1), „deţinătorul imobilului se poate pronunţa în privinţa situaţiei juridice a acestuia numai după ce a fost notificat de către persoana îndreptăţită, iar aceasta este obligată să respecte termenul de 6 luni pentru a formula o nouă notificare către A.P.A.P.S.”. Se instituie astfel o inegalitate între persoana îndreptăţită şi deţinătorul imobilului, ceea ce contravine art. 16 din Constituţie, republicată, întrucât persoana îndreptăţită, fiind la discreţia totală a deţinătorului imobilului, nu poate formula notificarea în termenul prevăzut de lege. 

4. În sfârşit, referitor la dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, autorii excepţiei susţin că aceste dispoziţii „intră în coliziune cu art. 18 lit. a) teza finală, potrivit căruia poate beneficia de restituirea în natură persoana îndreptăţită care era asociat unic al societăţii naţionalizate ori persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii”. Pe de altă parte, art. 32 alin. (1) nu mai menţine excepţia prevăzută de art. 18 lit. a) teza finală, ceea ce reprezintă, în opinia autorilor excepţiei, o negare a drepturilor recunoscute prin primul text de lege menţionat. 

Instanţa de judecată, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arată următoarele:

Cu privire la dispoziţiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, instanţa apreciază că acestea nu aduc atingere accesului liber la justiţie. Referitor la critica ce vizează neconstituţionalitatea art. 24 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat, instanţa reţine faptul că autorii excepţiei nu au indicat dispoziţia constituţională pretins încălcată prin acest text de lege, astfel încât nu îşi poate exprima punctul de vedere cu privire la această critică. 

În ceea ce priveşte însă dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, instanţa opinează în sensul că acestea sunt neconstituţionale, întrucât modul de reglementare al procedurii prealabile sesizării instanţei este de natură a duce la înlăturarea intervenţiei instanţei judecătoreşti, deoarece creează posibilitatea amânării sine die a emiterii deciziei sau dispoziţiei, iar persoana îndreptăţită se vede pusă în imposibilitatea de a-şi realiza drepturile pe calea justiţiei. 

De asemenea, instanţa apreciază ca neîntemeiată critica autorilor excepţiei privind neconstituţionalitatea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar cât priveşte art. 27 alin. (2), consideră că soluţionarea cauzei nu depinde de acest text de lege, deoarece autorii excepţiei „nu au făcut dovada că au notificat instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale pârâte, ci doar pe aceasta din urmă”. 

Şi, în sfârşit, arată că nu este întemeiată critica privind neconstituţionalitatea art. 32 alin. (1), deoarece nu a fost indicat textul constituţional pretins încălcat prin această dispoziţie legală, astfel că nu îşi poate exprima opinia cu privire la neconstituţionalitatea acestui text. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, fiind în concordanţă cu prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie, republicată, invocate de autorii excepţiei. 

Guvernul arată că dispoziţiile art. 18 lit. a) nu conţin nici o restricţie privind accesul liber la justiţie, deoarece potrivit art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită, nemulţumită de modul de rezolvare a cererii de restituire în natură sau, după caz, de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, are la dispoziţie acţiunea în justiţie. 

Referitor la susţinerea autorilor excepţiei, potrivit căreia redactarea art. 24 alin. (1) şi (7) este „ambiguă”, arată că acest aspect constituie o problemă de interpretare a legii, care este de competenţa instanţelor judecătoreşti. 

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (7), apreciază că nu contravin art. 21 din Constituţie, republicată, deoarece chiar textul de lege criticat reglementează posibilitatea persoanei îndreptăţite de a ataca în justiţie decizia prin care se refuză măsura reparatorie. 

Şi, în fine, cu privire la neconcordanţa dintre textul art. 32 alin. (1) şi cel al art. 18 lit. a), arată că aceasta este o problemă care excedează contenciosului constituţional, fiind o problemă de competenţa legiuitorului. 

Avocatul Poporului apreciază ca neîntemeiată critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (7) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportată la art. 21 din Constituţie, republicată. În ceea ce priveşte art. 24 alin. (1) din lege, arată că autorii excepţiei nu au indicat textul constituţional încălcat, contrar prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel că această dispoziţie nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate. 

Referitor la critica art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, arată că, întrucât instanţa a considerat că soluţionarea cauzei nu depinde de acest text de lege şi, pe cale de consecinţă, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia invocată, nici Avocatul Poporului nu îşi poate exprima punctul de vedere cu privire la aceste dispoziţii. În acest sens arată că numai Curtea Constituţională poate decide cadrul constituţional şi legal în care s-ar putea examina excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Cu privire la neconcordanţa art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 faţă de art. 18 lit. a) din acelaşi act normativ, arată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale între ele. 

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, texte de lege care au următorul conţinut:

− Art. 18 lit. a): „Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în următoarele cazuri:

a) persoana îndreptăţită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor şi a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepţia cazului în care persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii;”;

− Art. 24 alin. (1) şi (7): „(1) Dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. [É]

(7) Dacă oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.”;

− Art. 27 alin. (1) şi (2): „(1) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate. 

(2) Notificarea prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1) se adresează instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea − Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (fostul Fond al Proprietăţii de Stat), ministerul de resort, autoritatea administraţiei publice locale − în a cărei rază este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia.”;

− Art. 32 alin. (1): „Persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la măsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital.”

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 din Constituţia României, republicată, care au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. 

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai avut pe rolul său o excepţie privind dispoziţiile legale ce fac obiectul prezentei cauze, având o motivare identică. Astfel, prin Decizia nr. 487 din 16 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 30 ianuarie 2004, a statuat că dispoziţiile art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale. 

În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut următoarele:

1. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, în sensul că modul în care s-a reglementat stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent împiedică accesul liber la justiţie, Curtea a decis că textul criticat nu cuprinde o asemenea restricţie. Toate măsurile luate de autorităţile şi persoanele juridice prevăzute în Legea nr. 10/2001 pentru stabilirea şi punerea în executare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege pot fi atacate în justiţie de către persoanele interesate, pe baza dispoziţiilor pe care însăşi legea le prevede. 

2. Referitor la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 10/2001, faţă de care autorii excepţiei susţin că alin. (1) este „ambiguu”, iar alin. (7) ar contraveni prevederilor art. 21 din Constituţie, republicată, referitoare la accesul liber la justiţie, întrucât nu prevăd sancţiuni împotriva deţinătorului imobilului care refuză să-l restituie persoanei îndreptăţite, Curtea a statuat că textul de lege vizat reglementează chiar posibilitatea persoanei îndreptăţite de a ataca în justiţie decizia prin care se refuză măsura reparatorie. De asemenea, a decis că nu poate fi primită nici critica privind art. 24 alin. (1), deoarece interpretarea legii − deci şi rezolvarea eventualelor ambiguităţi − nu este de competenţa Curţii Constituţionale, această atribuţie revenind instanţelor judecătoreşti în exercitarea atribuţiilor de aplicare a legii. 

3. Referitor la art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, cu privire la care autorii excepţiei susţin că prin textul criticat se creează o inegalitate de tratament între deţinătorul imobilului şi persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii, întrucât se lasă la aprecierea deţinătorului imobilului dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil, Curtea, de asemenea, a decis că nici această critică nu poate fi primită, întrucât din textul criticat nu rezultă un asemenea privilegiu pentru deţinătorul imobilului. Persoana îndreptăţită are posibilitatea să obţină, în condiţiile legii, măsurile reparatorii pentru imobilele de care a fost deposedată fără titlu valabil, iar asupra valabilităţii titlului se pronunţă, de asemenea, în condiţiile legii, instanţa de judecată, iar nu deţinătorul imobilului. Nu se poate reţine, aşadar, încălcarea art. 16 din Constituţie, republicată, referitor la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. 

4. Şi, în fine, cu privire la dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, text care în opinia autorilor excepţiei nu ar fi în concordanţă cu dispoziţiile cuprinse în art. 18 lit. a), Curtea a reţinut că existenţa unor neconcordanţe între diferite texte legale sau ambiguităţi în formularea altora nu reprezintă aspecte care vizează neconstituţionalitatea acestor texte, care să se afle în competenţa Curţii Constituţionale, ci probleme ce intră în atribuţiile legiuitorului. 

Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată în această decizie sunt valabile şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. a), art. 24 alin. (1) şi (7), art. 27 alin. (1) şi (2) şi ale art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Maria Dudaş, Adriana Todan şi Ioan Todan în Dosarul nr. 2.951/C/2002 al Tribunalului Braşov − Secţia civilă. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 mai 2004.