Decizia Curţii Constituţionale nr. 217/2004

M. Of. nr. 538 din 15 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 217

din 6 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi ale art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, a dispoziţiilor art. 4 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 13 şi 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice, precum şi a dispoziţiilor art. 84, 85 şi 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 lit. j) şi ale art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, a dispoziţiilor art. 13 şi 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice, precum şi a dispoziţiilor art. 84, 85 şi 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Centrul Medical Dr. Gârleanu” − S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 11.785/CA/2003 al Tribunalului Timiş − Secţia comercială. 

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Borza Mircea Cristian, cu delegaţie la dosar, precum şi consilier juridic Rădulescu Mariana, pentru Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş. 

Procedura de citare este legal îndeplinită. 

Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată, apreciind că dispoziţiile legale criticate contravin liberului acces la justiţie prin interpretarea textelor legale în sensul existenţei posibilităţii caselor de asigurări de sănătate de a emite titluri executorii în baza controalelor asupra prestatorilor de servicii medicale. 

Reprezentantul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş solicită respingerea excepţiei, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale. În ceea ce priveşte celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei, apreciază că acestea reprezintă probleme de fond, iar nu de constituţionalitate. 

Reprezentanul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, că, deşi aceasta a fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 − Codul de procedură fiscală, prevederile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 au fost preluate în conţinutul art. 1 din Codul de procedură fiscală, iar aceste dispoziţii sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale. Referitor la dispoziţiile art. 4 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, apreciază, faţă de prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, acestea nemaifiind preluate în conţinutul Codului de procedură fiscală. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, preluate în conţinutul art. 164 din Codul de procedură fiscală, arată că, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi, ca atare, această excepţie va fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere că data publicării deciziei de admitere în Monitorul Oficial al României este ulterioară sesizării Curţii cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. În final, referitor la prevederile art. 84, 85 şi 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, apreciază că această excepţie este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 11.785/CA/2003, Tribunalul Timiş − Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 lit. j) şi ale art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, a dispoziţiilor art. 13 şi 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice, precum şi a dispoziţiilor art. 84, 85 şi 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Centrul Medical Dr. Gârleanu” − S.R.L. din Timişoara în cadrul unei cauze comerciale având ca obiect soluţionarea acţiunii în anulare a unor procese-verbale emise de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sunt neconstituţionale prevederile art. 3, art. 4 lit. j) şi ale art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 „coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.245/06.12.2001 art. 13, art. 24, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/20.11.2002 art. 84, art. 85, art. 88, prin interpretarea capacităţii Caselor de sănătate de a emite titluri executorii în baza controalelor asupra relaţiilor contractuale cu prestatorii de servicii medicale, încălcându-se astfel dreptul fundamental prevăzut de art. 21 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept, precum şi negarea facultativităţii şi gratuităţii jurisdicţiilor speciale administrative”. 

Tribunalul Timiş − Secţia comercială consideră că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece „prin exercitarea controlului din partea unei autorităţi publice, soldat cu emiterea de procese-verbale şi titluri executorii, nu se încalcă dreptul fundamental prevăzut de art. 21 din Constituţia României”. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 este inadmisibilă, potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, deoarece nu mai sunt în vigoare, fiind expres abrogate prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Celelalte dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002, criticate de autorul excepţiei, au fost preluate, în esenţă, în art. 1 alin. (1) şi (2), art. 101 alin. (1) şi art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, urmând a se examina constituţionalitatea acestor noi reglementări legale. Apreciază că aceste dispoziţii legale nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât ele „reglementează cu caracter general sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală şi, respectiv, colectarea creanţelor fiscale”. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, preluate de art. 164 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea Constituţională a statuat deja prin Decizia nr. 289/2003. Nici dispoziţiile art. 84, 85 şi 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, având în vedere că acestea „reglementează obligaţiile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale celorlalte case de asigurări, precum şi organizarea controlului serviciilor medicale care se acordă asiguraţilor”. În ceea ce priveşte dispoziţiile criticate din Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a acestora este inadmisibilă. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamenului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale din 30 ianuarie 2004, îl constituie dispoziţiile art. 3, art. 4 lit. j) şi ale art. 127 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare. Anterior sesizării, această ordonanţă a fost abrogată în întregime (cu excepţia art. 152) prin art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004. 

Dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 au fost preluate, în esenţă, în conţinutul art. 1 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, iar cele ale art. 127 din actul normativ abrogat au fost preluate, cu un conţinut identic, în actul normativ abrogator, în conţinutul prevederilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3). Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, dacă prevederile unui act normativ au fost abrogate, însă soluţia legislativă prevăzută de acestea a fost preluată în conţinutul altui act normativ, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor corespunzătoare din noua reglementare. Astfel, în cazul de faţă, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi ale art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care au următorul conţinut:

− Art. 1 alin. (1) şi (2): „(1) Prezentul cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal. 

(2) Prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.”;

− Art. 164 alin. (1), (2) şi (3): „(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. 

(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată. 

(3) Verificarea cuantumului cauţiunii se va efectua de judecătorul de serviciu la data înregistrării cererii.”

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea constată că acestea nu au mai fost preluate în actul normativ abrogator, şi anume în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 − Codul de procedură fiscală. Aceste dispoziţii aveau următorul conţinut: „Titlul de creanţă este actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele bugetare prevăzute la art. 3, întocmit de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii, după cum urmează: [...] j) alte documente emise de organele competente, prin care se constată şi se individualizează creanţe bugetare.”

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea instanţei de judecată, îl constituie şi dispoziţiile art. 13 şi 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 decembrie 2001), abrogată în întregime prin Hotărârea Guvernului nr. 1.510/2002 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 10 ianuarie 2003). 

De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, cu care a fost sesizată Curtea Constituţională, îl constituie şi dispoziţiile art. 84, 85 şi 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste dispoziţii legale prevăd:

− Art. 84: „Obligaţiile CNAS sunt următoarele:

a) să asigure logistica funcţionării unitare şi coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate;

b) să urmărească colectarea şi folosirea cu eficienţă a fondului;

c) să folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea şi susţinerea intereselor asiguraţilor pe care îi reprezintă;

d) să acopere potrivit principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile.”;

− Art. 85: „Obligaţiile caselor de asigurări sunt următoarele:

a) să verifice acordarea serviciilor medicale, conform contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale;

b) să deconteze furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale contractate şi prestate asiguraţilor, în maximum 30 de zile de la data raportării, în caz contrar urmând a suporta penalităţile prevăzute în contract;

c) să acorde furnizorilor de servicii medicale sume care să ţină seama şi de condiţiile de desfăşurare a activităţii în zone izolate, în condiţii grele şi foarte grele, pentru care sunt stabilite drepturi suplimentare, potrivit legislaţiei;

d) să informeze furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de contractare şi a negocierii clauzelor contractuale;

e) să informeze furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de furnizare a serviciilor medicale şi despre orice schimbare în modul de funcţionare şi de acordare a acestora, cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea modificării;

f) să asigure confidenţialitatea datelor în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;

g) să verifice prescrierea şi eliberarea medicamentelor în conformitate cu reglementările în vigoare;

h) să transmită situaţiile statistice şi alte activităţi raportate de furnizorii de servicii medicale către instituţiile interesate, respectiv direcţiilor de sănătate publică şi centrelor de statistică, cu respectarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. k);

i) să raporteze CNAS, la termenele stabilite, datele solicitate privind serviciile medicale furnizate, precum şi evidenţa asiguraţilor şi a documentelor justificative utilizate;

j) să furnizeze, la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, prin direcţiile de sănătate publică, datele de identificare a persoanelor asigurate, numai pentru bolile cu declarare nominală obligatorie, conform legislaţiei în vigoare.”;

− Art. 88: „CNAS împreună cu CMR, CFR şi OAMR organizează controlul serviciilor medicale care se acordă asiguraţilor potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.”

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, revizuită şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, conform cărora:

− Art. 21 alin. (1) şi (2): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că, aşa cum susţine însuşi autorul excepţiei, acesta critică neconstituţionalitatea modului de aplicare şi interpretare a textelor de lege. 

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei” şi, în consecinţă, Curtea va respinge această excepţie ca fiind inadmisibilă. 

II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, Curtea constată că acestea nu au mai fost preluate în conţinutul actului normativ care a abrogat în întregime (cu excepţia art. 152) această ordonanţă, şi anume Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 − Codul de procedură fiscală. Astfel, faţă de prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea se poate pronunţa numai asupra unor prevederi din legi sau ordonanţe în vigoare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este inadmisibilă, având în vedere şi faptul că la data sesizării Curţii − 30 ianuarie 2004 − Codul de procedură fiscală intrase deja în vigoare. 

III. Cu privire la prevederile art. 13 şi 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001, Curtea reţine că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial”, iar potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă [...].”

Astfel, hotărârile Guvernului nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea putând fi atacate numai pe calea contenciosului administrativ. 

Pentru aceste motive, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa judecătorească trebuia să respingă excepţia de neconstituţionalitate atât a dispoziţiilor art. 4 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi a prevederilor art. 13 şi 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. Întrucât instanţa de judecată nu s-a conformat acestor dispoziţii legale, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi să fie respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituţională. 

IV. Referitor la dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestora, reţinând cu această ocazie că, „Independent de finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea reglementării deduse controlului de constituţionalitate, Curtea consideră că aceasta contravine imperativelor principiale enunţate, în măsura în care condiţionează însăşi înregistrarea contestaţiei la executare, în materie, de plata unei cauţiuni. Instituirea unei căi de atac ca modalitate de acces la justiţie implică în mod necesar asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală. Or, adăugarea la acestea a unei condiţii suplimentare, a cărei neîndeplinire are semnificaţia drastică a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instanţei cu respectiva cale de atac, constituie o îngrădire a accesului liber la justiţie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 

Îngrădirea este cu atât mai evidentă cu cât efectele neplăţii cauţiunii nu sunt subsecvente unui act de judecată exercitat de instanţă în limitele învestirii şi potrivit competenţei sale jurisdicţionale, ci sunt constatate şi dobândesc eficienţă pe calea unei operaţii tehnico administrative derulate de judecătorul de serviciu care, luând act că obligaţia de plată a cauţiunii nu a fost îndeplinită, urmează să refuze înregistrarea contestaţiei, împiedicând astfel sesizarea instanţei şi, prin aceasta, accesul liber la justiţie”. 

Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Nu pot face obiectul excepţiei [...] prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. În cazul de faţă, sesizarea Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, prin Încheierea din 30 ianuarie 2004 a Tribunalului Timiş − Secţia comercială, a fost anterioară datei de 16 martie 2004, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 40 din 29 ianuarie 2004. 

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar, totodată, aşa cum a statuat Curtea în numeroase cazuri, acestea sunt opozabile Curţii Constituţionale de la data pronunţării lor. 

Ca atare, Curtea urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, ca devenită inadmisibilă. 

V. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 84, 85 şi 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, Curtea constată că acestea reglementează obligaţiile caselor de asigurări de sănătate, fără a conţine norme prin care s-ar acorda dreptul caselor de asigurări de sănătate să emită documente cu valoare de titlu executoriu pentru recuperarea creanţelor de natura celor care constituie obiectul cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. 

Dispoziţiile legale criticate nu prevăd nici o îngrădire a exercitării dreptului de acces liber la justiţie, consacrat constituţional de art. 21. Oricare dintre părţile contractelor de furnizare a serviciilor medicale se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea sau promovarea intereselor sale legitime, iar în cadrul procesului poate exercita neîngrădit drepturile procesuale, potrivit normelor dreptului comun. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie , republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, a dispoziţiilor art. 4 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 13 şi 24 din Hotărârea Guvernului nr. 1.245/2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, paraclinice şi stomatologice, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Centrul Medical Dr. Gârleanu” − S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 11.785/CA/2003 al Tribunalului Timiş − Secţia comercială. 

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar. 

3. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84, 85 şi 88 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2004.