Decizia Curţii Constituţionale nr. 216/2004

M. Of. nr. 530 din 14 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 216

din 6 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1, 2 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1, 2 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de Primarul municipiului Braşov în Dosarul nr. 1.344/F/CA/2003 al Curţii de Apel Braşov − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

La apelul nominal se prezintă Societatea Comercială „Carpatex” − S.A. Braşov, prin consilier juridic, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Societăţii Comerciale „Carpatex” − S.A. solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că aceasta a fost ridicată în scop de tergiversare a cauzei. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei, arătând că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin mai multe decizii, a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 29/1990 sunt constituţionale. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.344/F/CA/2003, Curtea de Apel Braşov − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1, 2 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de primarul municipiului Braşov. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prin dispoziţiile Constituţiei sunt consfinţite „regula garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate publică prin lege (Legea nr. 213/1998), precum şi regula inalienabilităţii bunurilor proprietate publică”. În acelaşi timp, se apreciază de către autorul excepţiei că „inalienabilitatea nu poate fi restrânsă prin lege”, iar pe de altă parte, că „nu poate fi asigurată, dacă mijloacele judiciare de a apăra această inalienabilitate sunt limitate de legiuitorul ordinar sau organic, supunându-le unor termene sau condiţii”. 

În concepţia autorului excepţiei, „a condiţiona admiterea acţiunii în contencios administrativ de respectarea unor proceduri administrative care, la fel, nu se puteau efectua decât într-un anumit termen (30 de zile) nu poate constitui decât o încălcare a inalienabilităţii bunurilor care aparţin domeniului public. Un bun din domeniul public nu este inalienabil dacă el poate fi uzurpat de un terţ şi acesta îşi poate consolida titlul său prin simpla trecere a timpului. Inalienabilitatea bunurilor din domeniul public include imprescriptibilitatea lor şi insesizabilitatea lor”. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, este invocată încălcarea dispoziţiilor art. 136 alin. (2) şi (4) ale Constituţiei republicate. 

Curtea de Apel Braşov − Secţia comercială şi de contencios administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei, apreciază că aceasta este neîntemeiată. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990. În fundamentarea acestui punct de vedere, se arată că „stabilirea unor termene procedurale, care este de competenţa legiuitorului, nu poate avea, în nici o situaţie, ca efect, vătămarea dreptului material − cazul de faţă dreptul de proprietate publică. Asemenea termene, care impun o diligenţă din partea persoanei vătămate, au ca scop, pe lângă evitarea prelungirii stării de anormalitate, şi asigurarea unei anumite stabilităţi circuitului civil. Prin obligarea persoanei vătămate de a acţiona într-un anumit termen nu se aduce atingere inalienabilităţii proprietăţii publice şi nici nu este lipsită proprietatea publică de ocrotirea şi garantarea asigurate de Constituţie”. 

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. 

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 alin. 1, 2 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificările ulterioare, care au următorul cuprins:

„Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta. 

În cazul în care cel care se consideră vătămat nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei [É]. 

În toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.”

Textul constituţional al art. 136 alin. (2) şi (4), invocat în susţinerea excepţiei, are următorul cuprins: „(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale [É]. 

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.”

În esenţă, critica de neconstituţionalitate a textului de lege care constituie obiectul excepţiei constă în susţinerea că prin instituirea unor termene (de 30 de zile, respectiv de un an) prevăzute de dispoziţiile criticate se încalcă textele constituţionale care stabilesc inalienabilitatea şi insesizabilitatea bunurilor proprietate publică. 

Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. 

Textul de lege criticat prevede anumite condiţii − în speţă termene − în cadrul cărora instanţa de contencios administrativ poate fi sesizată cu cererea persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, ceea ce, aşa cum se arată şi în punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, nu poate avea semnificaţia modificării caracterului inalienabil al dreptului de proprietate publică, cum pretinde autorul excepţiei. De altfel, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 prevede că bunurile aparţinând domeniului public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, precizându-se că ele nu pot fi înstrăinate, nu pot fi supuse executării silite şi nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile. În acelaşi timp, articolul respectiv prevede la alin. (2) că „actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută”. 

În cauză însă, instanţa are a se pronunţa asupra unei cereri formulate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, pentru anularea unui act administrativ. 

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a respins prin mai multe decizii excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990. (A se vedea în acest sens, de exemplu, deciziile: nr. 232 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 16 iunie 2003; nr. 199 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 3 iulie 2003; nr. 60 din 26 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 24 februarie 1998, menţinută prin Decizia nr. 614 din 9 decembrie 1997, publicată în acelaşi monitor oficial). 

Prin Decizia nr. 60 din 26 martie 1997, Curtea Constituţională a reţinut: „Potrivit prevederilor constituţionale ale art. 48 alin. (2) [în prezent, art. 52 alin. (2) din Constituţia republicată], legiuitorul este abilitat să stabilească condiţiile şi limitele exercitării dreptului la reparaţie al persoanei vătămate de un act administrativ. Art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990 corespunde exigenţelor acestei norme constituţionale, reglementând condiţiile de exercitare a acţiunii. Nu se poate reţine că aceste condiţii ar încălca art. 135 alin. (5) din Constituţie [devenit art. 136 alin. (4) după republicarea Constituţiei]. Dispoziţiile atacate, având în vedere existenţa unui termen pentru sesizarea instanţei de judecată, nu au tangenţă cu prevederile art. 135 alin. (5) din Constituţie, republicată. Faptul că autoarea excepţiei nu a solicitat în termen de un an anularea actului administrativ despre care susţine că a vătămat-o într-un drept legitim nu poate fi considerat un motiv de neconstituţionalitate”. 

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. 1, 2 şi 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de primarul municipiului Braşov în Dosarul nr. 1.344/F/CA/2003 al Curţii de Apel Braşov − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2004.