Decizia Curţii Constituţionale nr. 213/2004

M. Of. nr. 519 din 9 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 213

din 4 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950−1961

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950−1961, excepţie ridicată de Ioan Bugnariu în Dosarul nr. 1.294/2003/CCA al Curţii de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât legiuitorul are deplina competenţă de a stabili o serie de drepturi pentru categoria de beneficiari din care fac parte toate persoanele care îndeplinesc anumite condiţii obiective, respectiv au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950−1961. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.294/2003/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950−1961, excepţie ridicată de Ioan Bugnariu. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin adoptarea textului de lege criticat, legiuitorul a creat o vădită discriminare între cetăţenii care se găsesc în situaţii identice, respectiv au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă în perioada 1950−1961. Discriminarea constă în faptul că au fost excluşi de la beneficiile legii cetăţenii români care, în perioada arătată, au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă care nu au aparţinut Direcţiei Generale a Serviciului Muncii. Sub acest aspect se apreciază că sfera de cuprindere a dispoziţiilor cu caracter reparatoriu pentru sacrificiile la care au fost supuşi foştii militari angajaţi în sectorul de construcţii trebuie să ţină seama de condiţiile concrete de muncă din perioada stagiului militar, iar nu de criterii formale, precum modul de organizare administrativă a fostelor detaşamente de muncă. 

În considerarea principiului egalităţii în drepturi şi a protecţiei egale în faţa legii, autorul excepţiei consideră că toţi foştii militari care au efectuat stagiul militar în unităţi de construcţii trebuie să se bucure de acelaşi tratament, altfel legea este susceptibilă de a crea privilegii nepermise pentru o anumită categorie de persoane. Prin urmare, se apreciază că art. 1 din Legea nr. 309/2002 este constituţional numai în măsura în care se va elimina sintagma „din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii”. 

Curtea de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 este neîntemeiată, legiuitorul fiind singurul competent a stabili categoria beneficiarilor măsurilor reparatorii în funcţie de anumite criterii obiective. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca fiind neîntemeiate criticile invocate de autorul excepţiei, arătând că legiuitorul este suveran în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri anumitor categorii de persoane, stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, precum şi a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru acordarea acestor drepturi. 

Principiul egalităţii în faţa legii nu presupune uniformitate, ci faptul că la situaţii diferite trebuie aplicat un tratament juridic diferenţiat. Astfel, activitatea persoanelor aflate sub incidenţa legii, care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, a avut un caracter discriminatoriu şi înjositor, putând fi încadrată în categoria de „muncă forţată”, aşa cum este aceasta definită în Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca forţată sau obligatorie: „orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bună-voie”. 

Guvernul arată că prevederile Legii nr. 309/2002 vizează acordarea unor drepturi specifice, cu titlu de măsuri reparatorii, în exclusivitate acelei categorii de persoane care, în perioada 1950−1961, au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în condiţii discriminatorii şi umilitoare. Asemenea măsuri izvorăsc din voinţa legiuitorului şi au întinderea pe care acesta o stabileşte prin lege, fără ca astfel să se încalce vreo prevedere constituţională. De altfel, egalitatea nu înseamnă uniformitate, pentru anumite categorii sau grupuri de persoane putând fi instituite tratamente juridice distincte, dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă. 

Avocatul Poporului consideră că limitarea acordării drepturilor stipulate de Legea nr. 309/2002 doar la persoanele care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii reprezintă o problemă de legiferare, şi nu de constituţionalitate. Aşa fiind, Curtea nu poate da o altă formulare textelor de lege, întrucât nu îşi poate asuma rolul de a crea, a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv. 

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate formulată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950−1961, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 6 iunie 2002. Textul legal criticat are următorul conţinut: „Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950−1961.”

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care au următorul conţinut:

− Art. 4 alin. (2): „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”;

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Se apreciază că se încalcă şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

În acelaşi timp, autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile art. 2 alin. 1 şi art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care au următorul conţinut:

− Art. 2 alin. 1: „Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgând din orice altă situaţie.”;

− Art. 7: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.”

Autorul excepţiei apreciază ca fiind nesocotite şi dispoziţiile art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care prevăd că „Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii. 

În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia republicată vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, în considerarea unor situaţii speciale. În felul acesta se justifică nu numai aplicabilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. 

Constatând că elementele care diferenţiază regimul juridic al persoanelor, cetăţeni români, care au efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950−1961, asigură un tratament juridic specific acestei categorii, Curtea Constituţională reţine că instituirea indemnizaţiei lunare, precum şi a celorlalte drepturi nu reprezintă un privilegiu, ci se justifică în mod obiectiv, constituind o compensaţie parţială pentru privaţiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în condiţii deosebite. 

De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la aplicarea principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării a stabilit constant, în deplin acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea şi că situaţiile diferite impun un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferenţă. 

Pe de altă parte, stabilirea categoriei de persoane care beneficiază de prevederile legale, precum şi a drepturilor acordate acestora nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci o opţiune a legiuitorului, care este în concordanţă cu spiritul Legii nr. 309/2002, şi anume cu caracterul reparator al acesteia. Aşa fiind, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţia republicată, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în instrumentele juridice internaţionale în domeniul drepturilor omului referitoare la egalitatea în drepturi nu este întemeiată. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 1−3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950−1961, excepţie ridicată de Ioan Bugnariu în Dosarul nr. 1.294/2003/CCA al Curţii de Apel Târgu Mureş − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2004.