Decizia Curţii Constituţionale nr. 211/2004

M. Of. nr. 515 din 8 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 211

din 4 mai 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5² din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 671/2002

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5² din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 671/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „LAROM” − S.R.L. Botoşani în Dosarul nr. 11.697/2003 al Judecătoriei Iaşi. 

La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, pe de o parte, că, în virtutea dispoziţiilor art. 115 alin. (1) din Constituţie, republicată, Guvernul poate adopta ordonanţe în domenii ce nu fac obiectul legii organice, iar, pe de altă parte, că dispoziţiile criticate au fost introduse chiar printr-o lege adoptată de Parlament. Se consideră că prin prevederile criticate nu se stabilesc măsuri de limitare a dreptului de proprietate. De asemenea, se mai arată că nu este de competenţa Curţii Constituţionale soluţionarea eventualei încălcări, prin reglementarea criticată, a art. 480 din Codul civil. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 11.697/2003, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5² din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 671/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „LAROM” − S.R.L. Botoşani. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 5² din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 671/2002, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (1), devenit, după republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (1), ale art. 134 alin. (1) şi (2) lit. a), devenit art. 135 alin. (1) teza întâi, respectiv art. 135 alin. (2) lit. a), precum şi celor ale art. 135 alin. (6), devenit art. 136 alin. (5). De asemenea, se mai susţine că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 480 din Codul civil. 

În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că „ordonanţa nu este «lege»”, iar „prin ordonanţă nu se pot stabili limite ale exercitării dreptului de dispoziţie (ca dezmembrământ al dreptului de proprietate)”, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la o violare a dreptului de proprietate. 

Judecătoria Iaşi, formulându-şi opinia asupra excepţiei, consideră că aceasta este neîntemeiată. Se arată că ordonanţele sunt emise în baza unei legi speciale de abilitare, iar Guvernul „are competenţă legislativă doar în limitele admise de Parlament şi numai în condiţiile prevăzute strict de Constituţie”. Instanţa susţine că „ordonanţele sunt adoptate în exercitarea unor atribuţii ale Parlamentului”, acestea fiind „acte executive din punct de vedere organic şi legislative din punct de vedere material”. Prin urmare, nu se poate primi susţinerea conform căreia ordonanţa emisă de Guvern nu are valoarea unei legi. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. 

Se susţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate „nu se referă la conţinutul textului art. 5² în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate, ci vizează posibilitatea legiuitorului de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate [...] numai prin lege, stricto sensu, nu şi prin ordonanţă a Guvernului”. Se mai arată că stabilirea „de lege” a conţinutului şi limitelor drepturilor prevăzute la art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, are semnificaţia „de a interzice posibilitatea stabilirii acestora prin acte normative inferioare, ca forţă juridică, legii, cum sunt hotărârile Guvernului [...], nu şi prin ordonanţe ale Guvernului, care se emit în domenii rezervate legii ordinare”. În acest sens, Guvernul invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 

În opinia Guvernului, Parlamentul îşi exercită competenţa de „unică autoritate legiuitoare a ţării” fie în mod direct, conform procedurii de legiferare prevăzute la titlul III, capitolul I, secţiunea a 3-a din Constituţie, „fie prin procedura delegării legislative, prevăzută la art. 115 din Constituţie, republicată [...] ordonanţele adoptate de Guvern, în limitele legii speciale de abilitare a acestuia, fiind aprobate sau respinse de Parlament, prin lege”. 

Se mai arată că, de altfel, prevederile „art. 5² din ordonanţă, a căror putere de lege este criticată [...], au fost introduse prin art. I pct. 7 din legea de aprobare a ordonanţei respective”. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicată, pretins încălcate, Guvernul consideră că „nu sunt incidente în cauză, neputându-se reţine încălcarea acestora”. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5² din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 30 august 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 671/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2003. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

„Conform reglementărilor prezentei ordonanţe se interzic comercializarea şi/sau utilizarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare produse în ţară sau importate, în următoarele cazuri:

a) produse necertificate/neomologate;

b) produse nemarcate corespunzător, după caz, cu marca fabricantului, marca de certificare a conformităţii, numărul certificatului de conformitate, marca «Fabricat în România»” sau marcajul special de securizare;

c) produse pe care au fost aplicate inscripţionări şi/sau marcaje falsificate ori neautorizate;

d) produse neinscripţionate cu informaţiile stabilite prin reglementări;

e) produse neînsoţite de declaraţia de conformitate şi certificatul de garanţie;

f) produse având marcaje şi inscripţionări cu denumiri care pot crea confuzii.”

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 44 alin. (1) teza finală, art. 135 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) lit. a), precum şi art. 136 alin. (5), acestea având următorul cuprins:

− Art. 44 alin. (1): „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”;

− Art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a): „(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. 

(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;”;

− Art. 136 alin. (5): „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

De asemenea, în susţinerea excepţiei, se mai invocă şi încălcarea prevederilor art. 480 din Codul civil, având următorul cuprins:

− Art. 480 Cod civil: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.”

În esenţă, critica de neconstituţionalitate constă în susţinerea că stabilirea conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate se poate face doar printr-o lege emisă de Parlament, nu şi printr-o ordonanţă a Guvernului; în caz contrar, în viziunea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, s-ar ajunge la încălcarea dreptului de proprietate, precum şi a principiilor economiei de piaţă, a libertăţii comerţului, a liberei iniţiative şi a protecţiei concurenţei loiale. 

Analizând dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea nu stabilesc măsuri de limitare a dreptului de proprietate, aşa cum susţine autorul excepţiei, ci stabilesc anumite reguli privind circulaţia şi utilizarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare a vehiculelor rutiere, de natură să garanteze siguranţa în circulaţie a acestora. În aceste condiţii este firesc ca statul să intervină pentru protejarea interesului general şi să stabilească anumite garanţii de calitate a echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare a vehiculelor rutiere, prevenind astfel pericolele la care pot fi expuşi toţi participanţii la traficul rutier. 

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la natura actului prin care aceste reguli au fost stabilite, Curtea constată că este neîntemeiată, deoarece ordonanţa, deşi act al Guvernului, este adoptată în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 alin. (1) din Constituţie şi în baza unei legi de abilitare adoptate de Parlament (în cauză Legea nr. 125/2000), având aceeaşi forţă juridică ca şi legea. De altfel, textul criticat pentru neconstituţionalitate a fost introdus în ordonanţă prin dispoziţiile art. I pct. 7 din Legea nr. 671/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea şi/sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere. 

Referitor la critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind economia de piaţă, libera iniţiativă şi concurenţa, libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, Curtea constată că este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât funcţionarea economiei de piaţă şi aplicarea principiilor care îi sunt proprii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune stabilirea şi respectarea anumitor reguli de natură să protejeze pe toţi participaţii la circuitul economic, precum şi viaţa cetăţenilor. Obligaţii pentru stat, în acest sens, sunt prevăzute, de exemplu, în dispoziţiile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. b) şi f), potrivit cărora statul trebuie să asigure „protejarea intereselor naţionale în activitatea economică”, precum şi „crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii”. 

Susţinerea autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile criticate contravin unor dispoziţii ale Codului civil nu este pertinentă în cauză, întrucât lipsa de coordonare legislativă, chiar dacă ar fi reală, nu constituie un motiv de neconstituţionalitate, înlăturarea ei fiind de resortul exclusiv al autorităţii legiuitoare. 

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5² din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2000 privind certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 671/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „LAROM” − S.R.L. Botoşani în Dosarul nr. 11.697/2003 al Judecătoriei Iaşi. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2004.