Decizia Curţii Constituţionale nr. 203/2004

M. Of. nr. 549 din 21 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 203

din 29 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi (6), art. 18 şi ale art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi (6), art. 18 şi ale art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Nicolae Duvalmă în Dosarul nr. 4.408/2003 al Judecătoriei Târgovişte. 

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Nicolae Duvalmă, personal, lipsă fiind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată, arătând că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 şi 136 din Constituţia republicată, referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, precum şi celor ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, depunând concluzii scrise în acest sens. De asemenea, apreciază că dispoziţiile atacate încalcă şi prevederile art. 494 din Codul civil. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în ceea ce priveşte prevederile art. 16 şi 18 din Legea nr. 318/2003, că acestea sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale. Referitor la pretinsa încălcare a art. 494 din Codul civil, arată că această susţinere nu poate fi primită, întrucât, potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor existente între actele normative. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 

Prin Încheierea din 12 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.408/2003, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi (6), art. 18 şi ale art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Nicolae Duvalmă într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii acestuia de obligare a Societăţii Comerciale „Electrica Muntenia Nord” − S.A. de a-şi ridica postul de transformare aflat pe proprietatea autorului excepţiei. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate îi îngrădesc accesul la justiţie pentru apărarea dreptului său de proprietate, drept care îi este încălcat prin amplasarea şi menţinerea pe terenul său de către Societatea Comercială „Electrica Muntenia Nord” − S.A. a unui post de transformare. De asemenea, arată că prevederile art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 reglementează exproprierea unor terenuri proprietate privată, fără o justă şi prealabilă despăgubire, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

Judecătoria Târgovişte apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, deoarece „Câtă vreme reclamantul este proprietar şi posedă titlul de proprietate asupra terenului, iar o parte din teren este folosit de pârâtă care nu îi acordă acestuia nici o despăgubire pentru folosinţa terenului, reclamantul este îngrădit în exercitarea atributelor dreptului de proprietate”. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile constituţionale şi nici reglementările internaţionale invocate. Aceste texte legale „nu conţin dispoziţii de natură a interzice în vreun mod sesizarea instanţelor competente pentru soluţionarea eventualelor litigii privind terenurile afectate acestui serviciu public şi nu fac distincţie în raport cu titularul dreptului de proprietate privată a terenului”. Reglementarea este conformă şi prevederilor art. 44 alin. (7), potrivit cărora „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”. Proprietatea privată nu este violată, fiind vorba numai „de o indisponibilizare a terenurilor respective, care nu afectează în esenţă dreptul de proprietate al titularului”. 

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale şi reglementărilor internaţionale invocate. În acest sens, arată că dispoziţiile Legii nr. 318/2003 nu îngrădesc dreptul proprietarilor de terenuri de a se adresa justiţiei, ei putând solicita instanţei de judecată stabilirea cuantumului despăgubirilor, în toate situaţiile în care li se aduc prejudicii. Dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la garantarea, ocrotirea şi inviolabilitatea proprietăţii private, deoarece reglementarea dată de legiuitor exercitării dreptului de uz şi de servitute este conformă prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar inviolabilitatea se raportează la condiţiile prevăzute de legi organice. De asemenea, apreciază că sunt conforme prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, republicată, şi dispoziţiile art. 37 alin. (7) din lege, privind suportarea de către proprietarii terenurilor a cheltuielilor necesitate de eliberarea unor amplasamente, acestea ţinând de condiţiile de exercitare a dreptului de proprietate. Dispoziţiile legale criticate nu reglementează exproprierea, ci doar faptul că terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie, existente la data intrării în vigoare a legii, sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, reglementare în concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, şi cu cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (4) şi (6), art. 18 şi ale art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iulie 2003, care au următorul conţinut: 

− Art. 16 alin. (4) şi (6): „(4) Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Dacă cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi. [...]

(6) Dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activităţi prevăzute la alin. (2) se stabilesc şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a legislaţiei în vigoare.”;

− Art. 18: „(1) Dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacităţi energetice se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. În exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizaţiei de înfiinţare, cu respectarea prevederilor legale, poate: 

a) să depoziteze pe terenurile proprietate privată materiale, echipamente, utilaje, instalaţii;

b) să desfiinţeze culturi sau plantaţii, construcţii sau alte amenajări existente ori numai să le restrângă, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată, în condiţiile legii;

c) să îndepărteze materiale, să capteze apa, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;

d) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri şi locuinţe de şantier;

e) să oprească ori să restrângă activităţi ale proprietarului, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată. 

(2) Dreptul de uz prevăzut la alin. (1) încetează înaintea expirării duratei stabilite pentru executarea lucrărilor sau înaintea acestui termen, la data terminării anticipate a lucrărilor sau la data sistării acestora şi renunţării la autorizaţii. Oricare dintre aceste situaţii trebuie notificată de îndată proprietarului. 

(3) Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice se întinde pe toată durata funcţionării capacităţii, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii. În exercitarea acestui drept, titularul licenţei poate: 

a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalaţii pentru întreţinere, revizii, reparaţii şi intervenţii necesare pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii;

b) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea;

c) să desfiinţeze sau să reducă culturi, plantaţii sau alte amenajări existente şi să restrângă activităţi ale proprietarului, în măsura şi pe durata strict necesare executării operaţiilor de întreţinere, reparaţii, revizii sau intervenţii pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii. 

(4) Titularul licenţei este obligat să înştiinţeze în scris proprietarul bunurilor, terenurilor sau activităţilor care vor fi afectate ca urmare a lucrărilor la capacităţile energetice, cu excepţia cazurilor de avarii, situaţie în care proprietarii sunt înştiinţaţi în termenul cel mai scurt. 

(5) Titularul licenţei este obligat să plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită pentru pagubele produse, să degajeze terenul şi să-l repună în situaţia anterioară, în cel mai scurt timp posibil. 

(6) Servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană cuprinde dreptul de acces şi de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităţilor energetice cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii şi avarii. 

(7) Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau a unor activităţi desfăşurate în zona de executare a lucrărilor de realizare sau retehnologizare de capacităţi energetice, precum şi a operaţiilor de revizie sau reparaţie la capacitatea în funcţiune, titularul autorizaţiei sau al licenţei are dreptul de a obţine restrângerea sau sistarea, pe toată durata lucrărilor, a activităţilor desfăşurate în vecinătate de alte persoane. În acest caz persoanele afectate vor fi înştiinţate, în scris, despre data începerii, respectiv finalizării lucrărilor. 

(8) La încetarea exercitării drepturilor prevăzute la art. 16 alin. (2), titularul autorizaţiei de înfiinţare, respectiv titularul licenţei, este obligat să asigure degajarea terenului şi repunerea lui în situaţia iniţială. 

(9) Dreptul de acces la utilităţile publice, prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. e), trebuie exercitat de titularul autorizaţiei sau al licenţei cu bună-credinţă şi în mod rezonabil, fără a prejudicia accesul altor persoane la respectivele utilităţi publice.”;

− Art. 37 alin. (4) şi (7): „(4) Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului. [...]

(7) Cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetice iniţiale ale utilizatorilor existenţi, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate integral de cel care a generat modificarea.”

În susţinerea excepţiei, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (1)−(3), art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţia republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, prevederi care au următorul conţinut: 

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertărţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. 

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”;

− Art. 44 alin. (1) şi (2): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]”;

− Art. 136 alin. (5): „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

De asemenea, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul conţinut: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. 

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele: 

Art. 16 şi 18 din Legea energiei electrice nr. 318/2003 reglementează exclusiv drepturile de uz şi de servitute asupra proprietăţilor − bunuri imobile afectate de capacităţile energetice, drepturi care privesc unul dintre atributele dreptului de proprietate. Această reglementare este în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele exercitării dreptului de proprietate se stabilesc de lege, precum şi prevederile art. 1 paragraful 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care recunosc dreptul statelor de a reglementa, prin lege, „folosinţa bunurilor conform interesului general”. Or, înfiinţarea instalaţiilor şi executarea lucrărilor la capacităţile energetice pentru buna funcţionare a acestora reprezintă, fără putinţă de tăgadă, un interes general major şi, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condiţiile exercitării dreptului de proprietate. Chiar şi în aceste condiţii, alin. (5) al art. 18 din Legea nr. 318/2003 prevede, în mod expres, obligaţia titularului licenţei „să plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită pentru pagubele produse, să degajeze terenul şi să-l repună în situaţia anterioară, în cel mai scurt timp posibil”. 

Referitor la situaţia în care terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietatea privată a unui terţ, Curtea reţine că, potrivit art. 20 alin. (2) din lege, solicitantul autorizaţiei de înfiinţare poate să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului, dacă se invocă o cauză de utilitate publică, şi să obţină concesiunea acestuia în condiţiile legii, pe durata existenţei capacităţii energetice. 

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, Curtea constată că acestea nu dispun exproprierea şi nici transferul dreptului de proprietate în vreun alt mod, ci doar constată că „Terenurile pe care se situează reţelele electrice existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului”. Această prevedere se justifică prin dispoziţiile art. 136 alin. (3) din Constituţie, republicată, potrivit cărora fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice „[...] şi alte bunuri stabilite de legea organică”. De asemenea, dispoziţiile criticate dau expresie şi prevederilor constituţionale cuprinse în alin. (2) şi (4) ale art. 136, potrivit cărora proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi este inalienabilă. 

Obligaţia suportării cheltuielilor prevăzute în art. 37 alin. (7) din lege se referă la cheltuielile necesare pentru „modificarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetice iniţiale ale utilizatorilor existenţi, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente” şi este stabilită în sarcina celui care a generat modificarea. Este firesc ca asemenea cheltuieli să fie suportate de cel în al cărui interes se fac. De altfel, art. 18 alin. (8) din lege prevede că „La încetarea exercitării drepturilor prevăzute la art. 16 alin. (2), titularul autorizaţiei de înfiinţare, respectiv titularul licenţei, este obligat să asigure degajarea terenului şi repunerea lui în situaţia iniţială”. 

Totodată, Curtea reţine că textele de lege criticate nu conţin nici o dispoziţie de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, republicată, oricine are interes putând adresa cereri instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. 

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei conform căreia dispoziţiile legale criticate ar contraveni şi prevederilor art. 494 din Codul civil, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 47/1992, republicată, eventuala contradicţie existentă între dispoziţiile unor legi în vigoare nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate. 

Pe de altă parte, dispoziţiile legale criticate în prezenta cauză au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, prin care Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că aceste dispoziţii legale sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale, cu reglementările internaţionale, precum şi cu practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Întrucât nu există elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate sunt valabile şi în această cauză. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4) şi (6), art. 18 şi ale art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Nicolae Duvalmă în Dosarul nr. 4.408/2003 al Judecătoriei Târgovişte. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 aprilie 2004.