Decizia Curţii Constituţionale nr. 202/2004

M. Of. nr. 520 din 9 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 202

din 29 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Doina Suliman − magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Ana Nicolescu în Dosarul nr. 44/2003 al Judecătoriei Deta.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, în mod constant, că instituirea prin lege a unor taxe judiciare de timbru nu reprezintă o încălcare a liberului acces la justiţie, ci o aplicare a dispoziţiilor constituţionale consacrate în art. 53. De asemenea, învederează că autorul excepţiei nu a argumentat în ce mod consideră că prevederile legale criticate aduc atingere art. 50 din Constituţie, republicată. În final, arată că stabilirea unor facilităţi fiscale ţine de opţiunea legiuitorului.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 44/2003, Judecătoria Deta a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Ana Nicolescu, reclamantă într-o acţiune civilă în constatarea uzucapiunii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin principiilor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, liberul acces la justiţie şi protecţia persoanelor cu handicap, principii prevăzute în art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, respectiv art. 50 din Constituţie, republicată.

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, reţine că „protecţia persoanelor cu handicap este reglementată în sensul asigurării unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament, în vederea participării efective a acestor persoane la viaţa comunităţii”. Aşa fiind, consideră că prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil al persoanelor cu handicap. De asemenea, aminteşte că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 reglementează expres situaţiile în care cererile adresate instanţei judecătoreşti sunt scutite de plata taxelor de timbru.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu art. 18¹, cu modificările ulterioare, din Legea nr. 35/1997 a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că susţinerile autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 nu sunt întemeiate. Astfel, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate faţă de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, republicată, reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant în sensul că liberul acces la justiţie nu presupune ca acesta să fie gratuit în toate cazurile. De asemenea, observă că Legea fundamentală nu interzice stabilirea taxelor judiciare de timbru, „fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţii judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie”. În continuare aminteşte că regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa judiciară de timbru apare astfel ca o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei, contribuabilul având posibilitatea, în virtutea legii, de a recupera contribuţia sa de la partea care cade în pretenţii. În acest sens invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 7/1993, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, Decizia nr. 18/1997 şi Decizia nr. 198/1999.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii ce au următoarea redactare:

− Art. 1: „Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege.”;

− Art. 2: „(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 378.000 lei	17.000 lei;
b) între 378.001 lei şi 3.782.000 lei	17.000 lei + 10% pentru ce depăşeşte 342.000 lei;
c) între 3.782.001 lei şi 37.825.000 lei	325.000 lei + 8% pentru ce depăşeşte 3.420.000 lei;
d) între 37.825.001 lei şi 189.126.000 lei	2.787.000 lei + 6% pentru ce depăşeşte 34.200.000 lei;
e) între 189.126.001 lei şi 378.252.000 lei	10.995.000 lei + 4% pentru ce depăşeşte 171.000.000 lei;
f) între 378.252.001 lei şi 1.891.260.000 lei	17.835.000 lei + 2% pentru ce depăşeşte 342.000.000 lei;
g) peste 1.891.260.001 lei	45.195.000 lei + 1% pentru ce depăşeşte 1.710.000.000 lei.

(2) În cazul contestaţiei la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1.710.000 lei, indiferent de valoarea contestată.

(3) Valoarea la care se calculează taxa de timbru este cea declarată în acţiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanţă ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevăzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege.”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor dispoziţii constituţionale:

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”;

− Art. 50: „Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură relizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunitaţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a dezbătut în numeroase rânduri problema constituţionalităţii unor prevederi legale prin care s-au instituit taxe de timbru pentru introducerea unor cereri în justiţie, prevederi între care se numără şi art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997. În acest sens pot fi amintite Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 198 din 23 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 7 ianuarie 2000, Decizia nr. 243 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 iunie 2003, şi Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003. În toate aceste cazuri, Curtea a statuat, în mod constant, că accesul liber la justiţie nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit. Astfel, a reţinut că „art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora”. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 alin. (1), în conformitate cu care „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”, plata taxelor sau impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor.

Pe de altă parte, Curtea a arătat că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii − 1985). Astfel, acest drept care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

Având în vedere toate aceste argumente, precum şi faptul că nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei amintite, Curtea consideră că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei referitoare la încălcarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie.

De asemenea, apreciază că prevederile legale criticate nu aduc atingere nici principiului egalităţii în drepturi, deoarece nu fac nici un fel de diferenţiere între contribuabili.

În ceea ce priveşte problema constituţionalităţii art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 în raport cu prevederile constituţionale care consacră protecţia persoanelor cu handicap, Curtea observă că stabilirea unor criterii pentru acordarea facilităţilor fiscale depinde, în virtutea art. 139 alin. (1) din Constituţie, republicată, în exclusivitate, de opţiunea la un moment dat a puterii legiuitoare. Această opţiune însă excedează sferei controlului constituţional, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, care stipulează că „În exercitarea controlului Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului”. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 62 din 20 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 30 iunie 1999.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Ana Nicolescu în Dosarul nr. 44/2003 al Judecătoriei Deta.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 aprilie 2004.