Decizia Curţii Constituţionale nr. 201/2004

M. Of. nr. 511 din 7 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 201

din 29 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Doina Suliman − magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dominus Rei”− S.R.L. din Constanţa în dosarele nr. 9.013/2003, nr. 8.036/2003 şi nr. 8.947/2003 ale Judecătoriei Constanţa. 

La apelul nominal, Autoritatea Rutieră Română este reprezentată prin consilierul juridic Nicolae Petre Trache. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 9D/2004, nr. 36D/2004 şi nr. 88D/2004 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 

Reprezentantul Autorităţii Rutiere Române este de acord cu conexarea dosarelor. 

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării cauzelor. 

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 36D/2004 şi nr. 88D/2004 la Dosarul nr. 9D/2004, care este primul înregistrat. 

Cauza se află în stare de judecată. 

Reprezentantul Autorităţii Rutiere Române, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, de asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 

Prin încheierile din 11 noiembrie 2003 şi Încheierea din 2 decembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 9.013/2003, 8.036/2003 şi 8.947/2003, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Dominus Rei” − S.R.L. din Constanţa, în cauze ce au ca obiect plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. GDX 047964 din 10 iulie 2003, nr. GDX 047961 din 3 iunie 2003 şi nr. GDX 040796 din 10 iulie 2003, încheiate de Autoritatea Rutieră Română. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale consacrate în art. 16 alin. (1) şi (2) şi în art. 21. În acest sens arată că dispoziţiile art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 nu fac nici o deosebire între persoanele juridice care efectuează acte de transport şi care circulă fără licenţă sau cu licenţe suspendate sau anulate, pe de o parte, şi persoanele juridice care au licenţe, însă încalcă anumite obligaţii din caietul de sarcini, aşa cum este cazul în speţă, pe de altă parte. Autorul excepţiei apreciază că între cele două categorii de operatori de transport nu ar trebui să existe egalitate din punct de vedere sancţionator, deoarece „încălcarea oricărei obligaţii din cele prevăzute în caietul de sarcini nu se compară cu efectuarea de transporturi publice fără licenţă sau cu licenţă suspendată”, această din urmă faptă fiind mult mai gravă. De asemenea, consideră că situaţia persoanelor care au încălcat anumite obligaţii din caietul de sarcini este dezavantajată şi prin faptul că, pe lângă sancţiunea amenzii, legea prevede şi alte sancţiuni. În final, susţine că textele de lege criticate încalcă şi principiul consacrat în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit căruia „sancţiunea care se aplică trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”. 

Judecătoria Constanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că dispoziţiile art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 nu contravin art. 16 din Constituţie, „întrucât textul constituţional consacră principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi nu egalitatea tuturor persoanelor fizice şi juridice, ca subiecte de drept, în faţa legii”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 30 iunie 2000. 

Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare: 

− Art. 40 lit. a): „Constituie contravenţie, în măsura în care, potrivit legii penale nu sunt considerate infracţiuni, şi se sancţionează ca atare următoarele fapte: 

a) efectuarea de transporturi rutiere sau desfăşurarea de activităţi conexe acestora, conform prevederilor anexei nr. 2 pct. C, fără licenţe sau cu licenţe cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, precum şi nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini, anexe la acestea;”;

− Art. 41 liniuţa a patra: Se sancţionează cu amendă: [...]

− de la 3.200.000 lei la 4.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. a), b), c), g) şi h).”

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi constituţionale: 

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 21: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. 

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”

Principala critică pe care autorul excepţiei o aduce dispoziţiilor art. 40 lit. a) şi celor ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 este că acestea nu fac deosebire, sub aspectul regimului sancţionator aplicabil, între persoanele juridice care efectuează acte de transport şi care circulă fără licenţe sau cu licenţe suspendate şi persoanele juridice care au licenţe, însă au încălcat anumite prevederi din caietul de sarcini. Astfel, apreciază că încălcarea unor prevederi din caietul de sarcini nu este o faptă tot atât de gravă, sub aspectul pericolului social pe care îl reprezintă, ca şi cea de a efectua transporturi publice fără licenţă sau cu licenţa suspendată şi se impune, în consecinţă, un tratament juridic diferenţiat. 

Analizând excepţia, precum şi textele legale ce fac obiectul excepţiei, Curtea constată că prevederile art. 40 şi 41 din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 califică drept contravenţii şi sancţionează ca atare anumite încălcări, de către operatorii de transport, persoane fizice sau juridice, ale reglementărilor legale referitoare la desfăşurarea activităţii de transport rutier. Aceste dispoziţii legale nu fac nici o  deosebire, nu instituie nici privilegii şi nici discriminări între operatorii de transport rutier, fie ei persoane fizice sau persoane juridice. Ele fac deosebiri între diferite încălcări ale reglementărilor legale, între periculozitatea şi gravitatea lor abstractă, prevăzând în raport cu acestea sancţiunile contravenţionale ce urmează a fi aplicate. 

De altfel, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, invocându-se argumente similare. Astfel, prin Decizia nr. 85 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 aprilie 2004, Curtea Constituţională a respins susţinerea potrivit căreia textele de lege criticate contravin art. 16 din Constituţie. În acest sens, a reţinut că legiuitorul (inclusiv cel delegat) a acţionat în temeiul dreptului său de apreciere cu privire la modalitatea de reglementare a condiţiilor în care anumite fapte să fie sancţionate contravenţional, precum şi la stabilirea sancţiunilor aplicabile, fără să instituie o discriminare. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra oportunităţii reglementării respective, controlul exercitat de aceasta fiind limitat numai la problemele de drept. 

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 nu cuprind nici o dispoziţie prin care să fie interzis sau îngrădit liberul acces la justiţie, ci sancţionează o faptă calificată drept contravenţie. 

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E: 

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 lit. a) şi ale art. 41 liniuţa a patra din Ordonanţa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Dominus Rei” − S.R.L. din Constanţa în dosarele nr. 9.013/2003, nr. 8.036/2003 şi nr. 8.947/2003 ale Judecătoriei Constanţa. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 aprilie 2004.