Decizia Curţii Constituţionale nr. 197/2004

M. Of. nr. 521 din 9 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 197

din 29 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) lit. c), ale art. 10 alin. (3) şi ale art. 190−199 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) lit. c), ale art. 10 alin. (3) şi ale art. 190−199 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, excepţie ridicată de Agenţia Domeniilor Statului în Dosarul nr. 4.964/C/2003 al Judecătoriei Galaţi. 

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin consilier juridic, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia deoarece prevederile criticate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 123 alin. (2), art. 125 alin. (1) şi ale art. 128 din Constituţie. Se arată că prevederile criticate creează posibilitatea organelor fiscale de a anula hotărâri judecătoreşti, ceea ce reprezintă o imixtiune a organelor administrative în sfera justiţiei. Se mai susţine că, deşi textele de lege criticate au fost abrogate, la momentul ridicării excepţiei acestea erau în vigoare. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că dispoziţiile criticate au fost abrogate, acestea nefiind preluate în noua reglementare. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.964/C/2003, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) lit. c), ale art. 10 alin. (3) şi ale art. 190−199 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, excepţie ridicată de Agenţia Domeniilor Statului. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, precum şi cele ale art. 1 alin. (1) lit. c), ale art. 10 alin. (3) şi ale art. 190−199 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 123 alin. (2), art. 125 alin. (1) şi ale art. 128 din Constituţie. 

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate au creat „posibilitatea imixtiunii autorităţilor administraţiei publice locale şi, pe cale de consecinţă, a puterii executive în sfera justiţiei”. Se mai arată că, potrivit acestor texte, un organ al administraţiei publice locale poate cenzura încheierea instanţei de judecată prin care este stabilită taxa judiciară de timbru prin admiterea unei contestaţii, iar actul cu caracter administrativ-jurisdicţional emis reprezintă o „imixtiune a puterii executive în sfera actului de justiţie”. De asemenea, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale permite „suspendarea efectelor unei hotărâri judecătoreşti şi să fixeze o garanţie în acest sens, cu încălcarea atribuţiilor date prin Constituţie şi prin lege puterii judecătoreşti”. 

Se consideră că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale „în măsura în care se referă şi la taxele judiciare de timbru stabilite de instanţele judecătoreşti”. 

Judecătoria Galaţi, formulându-şi opinia asupra excepţiei, consideră că aceasta este întemeiată, „dar numai în ceea ce priveşte taxele judiciare de timbru, întrucât se creează posibilitatea cenzurării unei hotărâri judecătoreşti de către un organ administrativ, cenzură care nu se poate realiza decât prin promovarea căilor de atac tot în faţa instanţei de judecată, şi, implicit, se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă. 

Se arată, în punctul de vedere prezentat, că Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale a fost abrogată prin art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar în noua reglementare „sunt preluate doar dispoziţiile referitoare la destinaţia taxelor judiciare de timbru, în sensul că acestea constituie venituri la bugetele locale [art. 295 alin. (11) lit. b)]”.

În ceea ce priveşte Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, se arată că aceasta a fost abrogată prin art. 200 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. 

Guvernul susţine că, în condiţiile actualei reglementări, „se poate formula contestaţie [...] numai împotriva titlurilor de creanţă fiscală şi împotriva altor acte administrative fiscale”, iar actul administrativ fiscal este definit ca „actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale”, în timp ce „taxele judiciare de timbru sunt stabilite de către instanţa judecătorească − ce nu poate fi considerată ca fiind o autoritate administrativă − prin încheiere”. 

De asemenea, potrivit punctului de vedere al Guvernului, „contestaţia se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat, organul fiscal sau autoritatea fiscală competentă fiind definită de art. 7 alin. (1) pct. 6 din Codul fiscal ca „organul fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz, care au responsabilităţi fiscale”„. 

Se consideră că noile prevederi legale nu preiau dispoziţiile criticate ca neconstituţionale de autorul excepţiei, întrucât „împotriva modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru nu se mai poate formula contestaţie la o autoritate a administraţiei publice”. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002, precum şi prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), ale art. 10 alin. (3) şi ale art. 190−199 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 358/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 23 iulie 2003. Autorul excepţiei a precizat însă că se referă, în exclusivitate, la acele prevederi care reglementează posibilitatea ca organele administrative să soluţioneze contestaţii formulate împotriva actelor prin care instanţele judecătoreşti stabilesc taxa de timbru judiciar. 

Prevederile criticate aveau, la data formulării excepţiei, următorul cuprins:

1. Art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002: „(1) Stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale, a majorărilor de întârziere, a penalităţilor, a amenzilor şi a oricăror alte venituri proprii ale bugetelor locale, soluţionarea obiecţiilor şi contestaţiilor formulate împotriva actelor de control şi de impunere având ca obiect constatarea şi stabilirea acestor venituri, precum şi executarea creanţelor bugetare locale se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale sau prin compartimentele de specialitate ale acestora, după caz, în funcţie de atribuţiile specifice, potrivit legii. 

(2) Taxele cuvenite bugetelor locale în condiţiile art. 74 sunt asimilate impozitelor şi taxelor locale.”

Textul de trimitere al art. 74 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 avea următorul conţinut:

„(1) Constituie integral venituri proprii ale bugetelor locale următoarele resurse băneşti:

a) penalităţile de întârziere aferente veniturilor proprii ale bugetelor locale, ca excepţie de la dispoziţiile art. 13¹ alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, cu modificările şi completările ulterioare;

b) taxele judiciare de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, iar actualizarea periodică în funcţie de rata inflaţiei şi majorarea anuală a acestor taxe se supun reglementărilor prevăzute de prezenta ordonanţă;

c) taxele de timbru prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, cu modificările şi completările ulterioare, iar actualizarea periodică în funcţie de rata inflaţiei şi majorarea anuală a acestor taxe se supun reglementărilor prevăzute de prezenta ordonanţă;

d) taxa pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzută la cap. V din anexa la Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru. Procedurile privind actualizarea periodică în funcţie de rata inflaţiei şi majorarea anuală pentru taxele menţionate la cap. I−IV, precum şi la cap. V din anexa la această lege se supun reglementărilor prevăzute de prezenta ordonanţă. 

(2) Prin normele metodologice referitoare la impozitele şi taxele locale se vor detalia procedurile menţionate la alin. (1), precum şi cele specifice preluării la bugetele locale a acestor resurse financiare.”

2. Art. 1 alin. (1) lit. c), art. 10 alin. (3) şi art. 190−199 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003, după cum urmează:

− Art. 1 alin. (1) lit. c): „Prezenta ordonanţă reglementează într-un cadru unitar colectarea creanţelor bugetelor locale, precum şi celelalte proceduri de administrare a acestora, respectiv: [...]

c) procedura de soluţionare a obiecţiunilor şi contestaţiilor împotriva actelor de control şi de impunere având ca obiect constatarea şi stabilirea impozitelor şi taxelor locale, a accesoriilor acestora, precum şi a altor sume şi măsuri.”;

− Art. 10 alin. (3): „Exercitarea de către contribuabili a căilor de atac în condiţiile prevăzute la art. 190−199 nu suspendă obligaţia acestora de plată. La cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, primarii/primarul general al municipiului Bucureşti/preşedinţii consiliilor judeţene vor dispune suspendarea obligaţiei de plată a creanţelor la bugetul local, până la soluţionarea contestaţiei, cu constituirea unei garanţii la nivelul sumei contestate.”;

− Art. 190: „Orice contribuabil, persoană fizică sau juridică, nemulţumit de modul în care i-au fost constatate sau stabilite impozitele şi taxele locale, accesoriile acestora, precum şi alte sume sau măsuri, are dreptul de a formula obiecţiuni şi contestaţii, în condiţiile stabilite de prezentul titlu.”;

− Art. 191: „(1) Obiecţiunile şi contestaţiile sunt căi administrativ-jurisdicţionale de atac prin care:

a) se solicită diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor locale, a accesoriilor acestora şi a altor sume, stabilite de compartimentele de specialitate;

b) se contestă măsurile aplicate de compartimentele de specialitate. 

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) contravenţiile constatate şi amenzile aplicate prin acte ale compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, care se soluţionează în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.”;

− Art. 192: „(1) Împotriva constatărilor şi măsurilor stabilite în cadrul competenţelor legale prin procese-verbale sau prin acte administrative ale compartimentelor de specialitate contribuabilii pot face obiecţiuni în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ. 

(2) Obiecţiunile se depun la compartimentele de specialitate care au emis actul atacat. 

(3) Soluţionarea obiecţiunilor se face motivat de conducătorul compartimentului de specialitate şi se va comunica contribuabilului în cauză în cel mult 30 de zile calendaristice de la înregistrarea acestora.”;

− Art. 193: „Contribuabilul nemulţumit de modul în care au fost soluţionate obiecţiunile se poate adresa cu contestaţie, în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării răspunsului, primarului/primarului general al municipiului Bucureşti/primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti/preşedintelui consiliului judeţean, în funcţie de competenţa acestora în stabilirea impozitelor şi taxelor locale.”;

− Art. 194: „(1) Contestaţia adresată potrivit art. 193 se soluţionează în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrare, de către primar sau de către preşedintele consiliului judeţean, după caz, prin dispoziţie motivată, care se comunică celui în cauză în termen de maximum 5 zile calendaristice de la emiterea acesteia. 

(2) Contestaţia se depune la compartimentul de specialitate care a soluţionat obiecţiunile, urmând ca acesta, în termen de 5 zile calendaristice de la primire, să prezinte emitentului dispoziţiei contestaţia şi dosarul obiecţiunilor.”;

− Art. 195: „Contestaţia nu poate avea ca obiect alte sume sau măsuri decât cele asupra cărora s-au soluţionat obiecţiunile.”;

− Art. 196: „Obiecţiunile, precum şi contestaţiile adresate în condiţiile prezentului titlu sunt scutite de taxa de timbru.”;

− Art. 197: „Ca urmare a soluţionării obiecţiunilor şi contestaţiilor nu se pot stabili impozite şi taxe locale mai mari decât cele constatate prin actul administrativ atacat.”;

− Art. 198: „(1) Împotriva dispoziţiei primarului/primarului general al municipiului Bucureşti/primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti/preşedintelui consiliului judeţean contribuabilul nemulţumit se poate adresa, în condiţiile legii, judecătoriei sau, după caz, tribunalului, cu acţiune pentru anularea actului respectiv. 

(2) Termenul de introducere a acţiunii este de 15 zile calendaristice de la data comunicării dispoziţiei. 

(3) Contribuabilul nemulţumit de hotărârea judecătorească se poate adresa cu recurs tribunalului respectiv sau curţii de apel în termen de 15 zile calendaristice de la comunicarea hotărârii.”;

− Art. 199: „Căile de atac formulate înainte de data intrării în vigoare a prezentului titlu se soluţionează potrivit procedurilor existente la data depunerii acestora.”

Analizând aceste prevederi legale, Curtea observă că, ulterior invocării excepţiei de neconstituţionalitate, art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale a fost abrogat, ca de altfel întreaga ordonanţă, prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, preluându-se, prin art. 295 alin. (11) lit. b), doar reglementarea cu privire la destinaţia taxei de timbru, aceasta constituind venit la bugetul local, aspect care însă nu face obiect al criticii de neconstituţionalitate. 

De asemenea, Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale a fost abrogată prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003, fără ca reglementările criticate ca fiind neconstituţionale să fi fost preluate. Titlul IX al Codului de procedură fiscală, care se referă la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, precizează în mai multe articole că procedura instituită prin acest act normativ se referă la actele administrative fiscale − decizii de impunere, acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi la titlurile de creanţă privind datoria vamală. Conform art. 37 din Codul de procedură fiscală, în înţelesul codului, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale. 

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt: art. 1 alin. (3), art. 123 alin. (2) [devenit art. 124 alin. (3) după republicarea Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003], art. 125 alin. (1) [devenit art. 126 alin. (1)] şi art. 128 (devenit art. 129). De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi principiul separaţiei puterilor [principiu consacrat expres în art. 1 alin. (4) după revizuirea şi republicarea Constituţiei]. 

Aceste texte constituţionale, în noua lor redactare, după republicarea Constituţiei, au următorul cuprins:

− Art. 1 alin. (3) şi (4): „(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. 

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor − legislativă, executivă şi judecătorească − în cadrul democraţiei constituţionale.”;

− Art. 124 alin. (3): „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.”;

− Art. 126 alin. (1): „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.”;

− Art. 129: „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”

În esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile potrivit cărora „s-a creat posibilitatea imixtiunii autorităţilor administraţiei publice locale şi, pe cale de consecinţă, a puterii executive în sfera justiţiei”, prin reglementarea soluţionării de către organele administrativ jurisdicţionale a contestaţiilor împotriva încheierilor instanţelor prin care s-a fixat o anumită taxă de timbru. 

Analizând excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate de autorul excepţiei au fost abrogate prin Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, fără să fi fost preluate prevederi care să reglementeze soluţionarea de către organele administrative fiscale a contestaţiilor cu privire la actele instanţelor judecătoreşti prin care se stabileşte taxa judiciară de timbru. De altfel, această procedură nici nu mai era posibilă, întrucât, anterior adoptării celor două acte normative, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 127 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003, că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 1 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, în măsura în care se referă şi la taxele judiciare de timbru stabilite de instanţele judecătoreşti, iar prin Decizia nr. 233 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003, a constatat şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în măsura în care se referă şi la taxele judiciare de timbru stabilite de instanţele judecătoreşti. 

În considerentele celor două decizii s-a reţinut în esenţă că, deşi „stabilirea cuantumului şi verificarea plăţii taxelor judiciare de timbru nu sunt acte propriu-zise de înfăptuire a justiţiei, acestea sunt strâns legate de actul de justiţie, privind chestiuni prejudiciale ce ţin pe loc ori chiar împiedică înfăptuirea actului de justiţie. Soluţionarea unei eventuale contestaţii privind modul de stabilire de către instanţa judecătorească a obligaţiei de plată şi a cuantumului taxei judiciare de timbru constituie fără îndoială un act de înfăptuire a justiţiei”. De asemenea, Curtea a stabilit că „nici o autoritate a administraţiei publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau o măsură dispusă de instanţă ori de un judecător, în legătură cu activitatea de judecată. Prin urmare, darea în competenţa organelor Ministerului Finanţelor Publice a soluţionării contestaţiilor împotriva modului de stabilire, de către instanţa judecătorească, a taxei judiciare de timbru este contrară principiului separaţiei puterilor în stat şi, în mod direct, dispoziţiilor art. 125 alin. (1) din Constituţie” (Decizia nr. 127/2003 a Curţii Constituţionale). 

Prin Decizia nr. 233/2003, Curtea Constituţională a reţinut că, „luând în considerare faptul că taxele judiciare de timbru se stabilesc de către instanţele judecătoreşti prin încheieri pronunţate în cadrul procesului, fiind supuse căilor de atac prevăzute de lege, [...] nu se poate admite, fără riscul încălcării principiilor şi normelor constituţionale, ca modul de stabilire a taxei judiciare de timbru să fie cenzurat pe calea procedurii administrative [...]”. 

Având în vedere că prevederile criticate de autorul excepţiei nu mai sunt în vigoare, fiind expres abrogate, după sesizarea Curţii Constituţionale, de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, care nu au preluat dispoziţiile care se referă la posibilitatea unui control administrativ cu privire la încheierile instanţelor judecătoreşti prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru, Curtea constată că excepţia a devenit inadmisibilă, conform dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. 

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) lit. c), ale art. 10 alin. (3) şi ale art. 190−199 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, excepţie ridicată de Agenţia Domeniilor Statului în Dosarul nr. 4.964/C/2003 al Judecătoriei Galaţi. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 aprilie 2004.