Decizia Curţii Constituţionale nr. 195/2004

M. Of. nr. 532 din 14 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 195

din 27 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Florentina Baltă − procuror

Gabriela Dragomirescu − magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Aurelia Munteanu în Dosarul nr. 1.584/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ. 

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22 aprilie 2004 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării la data de 27 aprilie 2004. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.548/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Aurelia Munteanu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect obligarea Baroului Bucureşti de a întocmi şi publica Tabloul Avocaţilor Baroului Bucureşti. 

În motivarea excepţiei se susţine că Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este neconstituţională, deoarece: a fost adoptată ca lege organică, deşi domeniul pe care îl reglementează nu se regăseşte în enumerarea cuprinsă în art. 72 din Constituţie, raportat la art. 74 din aceasta; încalcă principiul dreptului la liberă asociere, consacrat de art. 9 şi art. 37 din Constituţia României, în acord cu art. 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, întrucât „avocaţii, ca furnizori de servicii specializate în domeniul dreptului, se pot organiza independent de cele trei puteri în stat”. Mai susţine că legea criticată încalcă „directiva 98/5 a Comisiei Europene, a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 1998 privind facilitarea exercitării permanente a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care a fost dobândită calificarea”. În acest sens arată că, potrivit nr. 15 din considerentele adoptării directivei, profesia de avocat este definită ca profesie liberă şi independentă de orice ingerinţă din partea statului. 

În concluzie, autorul excepţiei consideră că legea este „neconstituţională, nefuncţională şi împiedică dreptul liber de asociere al persoanelor”, iar, potrivit prevederilor art. 9 din Constituţie, republicată, avocaţii „urmează să-şi organizeze activitatea potrivit statutului lor şi legii-cadru în vigoare privind asociaţiile, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000”. 

Curtea de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât legea criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este neîntemeiată. În acest sens arată că adoptarea legii criticate ca lege organică „este justificată prin încriminarea faptelor de exercitare nelegală a profesiei de avocat”, infracţiunile fiind o materie rezervată, în temeiul art. 74 raportat la art. 72 din Constituţie, domeniului legii organice. Consideră că invocarea încălcării dreptului constituţional de liberă asociere este nerelevantă, întrucât „întreaga reglementare a legii se bazează pe ideea constituirii şi funcţionării Uniunii Avocaţilor din România ca organism profesional” şi că exercitarea dreptului de asociere prin înfiinţarea asociaţiilor profesionale „nu poate însemna constituirea unui domeniu aparte de profesii, activităţi şi organisme sustras intervenţiei legislative”. De asemenea, „necesitatea reglementării prin lege a unor activităţi sau profesii este determinată, în primul rând, de finalitatea lor de a servi interesul public, şi nu numai de criteriul sursei de finanţare”. În sfârşit, apreciază că Directiva Parlamentului European şi a Consiliului Europei 98/CE din 16 februarie 1998 nu are legătură directă cu criticile de neconstituţionalitate formulate. 

Avocatul Poporului apreciază că, în raport de art. 9 şi art. 37 (devenit art. 40) din Constituţie, republicată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, arată că, „potrivit Legii nr. 51/1995, avocaţii se pot constitui în asociaţii cu scop lucrativ, ale căror organizare şi funcţionare sunt reglementate de legislaţia civilă, iar temeiul constituirii lor este un contract şi Legea nr. 51/1995, precum şi în asociaţii fără scop lucrativ, ale căror organizare şi funcţionare sunt reglementate prin art. 9 şi art. 40 din Constituţie, republicată, Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, Legea nr. 51/1995 şi statutele proprii”. Aşadar, aşa cum prevede art. 40 din Constituţie, republicată, asociaţiile profesionale fără scop lucrativ ale avocaţilor se pot constitui, organiza şi funcţiona doar în condiţiile şi potrivit legii. În ceea ce priveşte încălcarea art. 73 şi 76 din Constituţie, republicată, apreciază că „numai Curtea Constituţională poate stabili dacă procedura prin care s-a adoptat Legea nr. 51/1995 este cea conformă cu prevederile constituţionale”. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care, în opinia autorului acesteia, contravin dispoziţiilor art. 9, ale art. 37 (devenit art. 40), ale art. 72 (devenit art. 73) şi ale art. 74 (devenit art. 76) din Constituţie, republicată. 

Textele din Constituţie, republicată, invocate ca fiind încălcate dispun cu privire la: art. 9 − sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale; art. 40 − dreptul de asociere; art. 73 − categorii de legi; art. 76 − adoptarea legilor şi a hotărârilor. 

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

În esenţă, se contestă reglementarea prin lege organică a profesiei de avocat, care nu se încadrează în nici unul dintre domeniile prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituţie, republicată, precum şi însăşi organizarea prin lege a acestei profesii, considerând că actul normativ aplicabil în materie este Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările ulterioare. 

În legătură cu susţinerile autorului excepţiei, referitoare la încălcarea art. 73 alin. (3) din Constituţie, republicată, Curtea constată că reglementarea prin lege organică a profesiei de avocat este justificată de prevederile art. 37 alin. (2) şi (3) din lege, care dispun cu privire la unele infracţiuni săvârşite împotriva avocaţilor şi pedepsele aplicabile pentru acestea. Or, chiar textul constituţional invocat ca fiind încălcat stabileşte la lit. h) că „infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora” se reglementează prin lege organică. Aşadar, organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prin adoptarea unei legi organice este în deplină concordanţă cu prevederile art. 73 alin. (3) şi ale art. 76 din Constituţie, republicată, Curtea urmând să respingă această critică de neconstituţionalitate. 

Autorul excepţiei mai susţine şi încălcarea normelor constituţionale cuprinse în art. 9, privind „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale”, şi în art. 40, referitoare la „Dreptul de asociere”, prin aceea că „avocaţii, ca furnizori de servicii specializate în domeniul dreptului, se pot organiza independent de cele trei puteri în stat”, „potrivit statutului lor şi legii-cadru în vigoare privind asociaţiile, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000”. 

Analizând aceste susţineri, Curtea observă că art. 1 din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede caracterul liberal şi independent al profesiei de avocat, iar cât priveşte dreptul de asociere, art. 5 din aceasta dispune în legătură cu formele de organizare a activităţii, avocatul având opţiunea de a alege varianta în care îşi exercită profesia. Sub aspectele criticate, prin Decizia nr. 44 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 13 martie 2003, Curtea Constituţională a statuat că, „în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. [...] Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale”, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială şi nu se supun normei generale cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările ulterioare. Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa că dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, astfel că nici acest drept, specific prin natura lui profesiilor liberale, nici dispoziţiile cuprinse în art. 40 din Constituţie, republicată, nu sunt nesocotite prin Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 

De altfel, prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate şi, prin numeroase decizii, Curtea a constatat că ele nu contravin Constituţiei. 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Aurelia Munteanu în Dosarul nr. 1.584/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia contencios administrativ. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2004.