Decizia Curții Constituționale
nr. 191/2004
M. Of. nr.
503 din 4 iunie 2004
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
D E C I Z I A Nr. 191
din 27 aprilie 2004
referitoare la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 12/1990
privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite,
republicată, cu modificările și completările ulterioare
Nicolae Popa − președinte
Costică Bulai − judecător
Nicolae Cochinescu − judecător
Constantin Doldur − judecător
Kozsokár Gábor − judecător
Petre Ninosu − judecător
Șerban Viorel Stănoiu −
judecător
Lucian Stângu − judecător
Ioan Vida − judecător
Aurelia Popa − procuror
Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea
excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 12/1990
privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de
Societatea Comercială Opnic − S.R.L. Băbeni în Dosarul nr. 2.953/CAF/2003 al Tribunalului Vâlcea
− Secția contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile,
față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, întrucât prin
numeroase decizii Curtea Constituțională a statuat că textul atacat nu aduce
atingere dreptului de proprietate privată, ci reprezintă tocmai o aplicare
legală a dispozițiilor art. 44 alin. (9) din Constituție, republicată, potrivit
cărora bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori
contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Încheierea din 13 ianuarie 2004,
pronunțată în Dosarul nr. 2.953/CAF/2003, Tribunalul Vâlcea − Secția
contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția
de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind
protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Excepția a fost ridicată de
Societatea Comercială Opnic − S.R.L. Băbeni în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect
soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de
contravenție întocmit de Garda Financiară − Secția Vâlcea.
În motivarea excepției de
neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin textul incriminat se prezumă dobândirea ilicită a bunurilor neînsoțite
de documente legale de proveniență și implicit a veniturilor obținute din
comercializarea lor. Or, printr-o lege ordinară nu se poate stabili o prezumție
contrară celei instituite prin Constituție la art. 44 alin. (8). În opinia
autorului, veniturile obținute din vânzarea bunurilor supuse confiscării (a
căror proveniență nu poate fi dovedită) nu se încadrează în categoria bunurilor
destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții, deoarece
produsele astfel comercializate au fost plătite, iar sumele rezultate din
vânzarea lor sunt grevate de taxele și impozitele legale corespunzătoare.
Tribunalul Vâlcea − Secția
contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este
neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 44 alin. (8) și (9) din Legea
fundamentală reglementează o prezumție a caracterului licit al dobândirii
averii, prezumție care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare
sau ori de câte ori legea care sancționează infracțiuni sau contravenții reglementează
expres confiscarea anumitor bunuri. Prevederile art. 6 din Legea nr. 12/1990 nu
contravin în nici un mod textelor constituționale invocate, ci reprezintă
tocmai o materializare a acestora.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată
președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și
exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 din Legea nr.
35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al
instituției Avocatul Poporului.
Guvernul României consideră că dispozițiile legale
atacate nu încalcă prevederile constituționale invocate, întrucât reglementează
condițiile în care se poate realiza confiscarea bunurilor sau veniturilor al
căror caracter ilicit a fost deja dovedit.
De altfel, din susținerile autorului
excepției rezultă că, de fapt, acesta invocă neîncadrarea
veniturilor obținute din vânzarea produselor supuse confiscării în vreuna
dintre categoriile de bunuri la care se referă art. 44 alin. (9) din
Constituție, republicată. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,
republicată, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare
și de aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.
Sub acest aspect, Guvernul consideră că excepția este inadmisibilă.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de
neconstituționalitate este nefondată, deoarece
dispozițiile legale criticate nu au legătură cu interdicția confiscării averii
dobândite în mod licit, caz în care caracterul licit al dobândirii bunului se prezumă. Interdicția confiscării averii dobândite în mod
licit nu trebuie confundată cu confiscarea specială a bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții, care, potrivit art. 44
alin. (9) din Constituție, republicată, are loc în condițiile legii. În cazul
de față, confiscarea nu este urmarea faptului că averea ar fi fost dobândită
ilicit, ci urmarea faptului că o serie de bunuri au rezultat din săvârșirea
unei contravenții, care constă în împrejurarea că societatea comercială nu
poate dovedi proveniența licită a mărfurilor vândute.
Președinții celor două Camere
ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de
neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține
următoarele:
Curtea Constituțională constată că a
fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d)
din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din
Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de
neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de
neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 din Legea nr. 12/1990,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie
1991, cu modificările și completările ulterioare, și are următorul conținut:
− Art. 6: Mărfurile
sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea
vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) și j), dacă
sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, precum și sumele de bani
și lucrurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă și se
valorifică în condițiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul
administrației publice centrale.
Veniturile obținute ilicit de
persoanele fizice sau juridice din activitățile prevăzute la art. 1, precum și
încasările în întregime din vânzarea mărfurilor a căror proveniență nu este
dovedită se confiscă și se fac venit la bugetul administrației publice
centrale.
Autorul excepției de
neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă
dispozițiile art. 44 alin. (8) și (9) din Constituția României, republicată, al
căror conținut este următorul:
− Art. 44 alin. (8) și
(9): (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al
dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau
rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în
condițiile legii.
Examinând excepția de
neconstituționalitate, Curtea constată că măsura confiscării dispusă prin art.
6 din Legea nr. 12/1990 nu contravine dispozițiilor art. 44 alin. (8) din
Constituție, republicată, întrucât se întemeiază tocmai pe prevederile textului
constituțional invocat care, în alin. (9), prevede că bunurile destinate,
folosite sau rezultate din contravenții pot fi confiscate în condițiile legii.
Textul atacat nu instituie o prezumție de dobândire ilicită a bunurilor a căror
proveniență nu poate fi justificată, deoarece presupune existența dovedirii
caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor și
încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură subsidiară
dobândirii ilegale și se impune tocmai pentru că acestea au servit la
săvârșirea contravenției.
Curtea Constituțională s-a mai
pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 6 din Legea nr.
12/1990, republicată și modificată, respingând excepții de
neconstituționalitate având același obiect, prin deciziile nr. 429 din 18
noiembrie 2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868
din 5 decembrie 2003) și nr. 76 din 26 februarie 2004 (publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 9 martie 2004).
Deoarece în speță nu au fost
invocate elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții
Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor menționate mai sus își
păstrează valabilitatea și în acest caz, astfel încât prezenta excepție de
neconstituționalitate urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată,
precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al. art. 23
alin. (1) și al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,
C U R T E A
În numele legii
D E C I D E:
Respinge excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 12/1990 privind
protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de
Societatea Comercială Opnic − S.R.L. Băbeni în Dosarul nr. 2.953/CAF/2003 al Tribunalului Vâlcea
− Secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din
data de 27 aprilie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA |
|
|
Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru |