Decizia Curţii Constituţionale nr. 189/2004

M. Of. nr. 510 din 7 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 189

din 27 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Mihai Paul Cotta − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia „Programul Acţiunii Salariaţilor” INDAGRARA − S.A. în Dosarul nr. 1.233/2002 al Tribunalului Arad − Secţia comercială şi de contencios administrativ. 

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, că nu se încalcă principiul neretroactivităţii instituit în art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, întrucât dispoziţiile ordonanţei se aplică contractelor aflate în derulare, după intrarea acesteia în vigoare. Referitor la celelalte prevederi criticate, se arată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii lor. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 

Prin Încheierea din 16 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.233/2002, Tribunalul Arad − Secţia comercială şi de contencios-administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, excepţie ridicată de Asociaţia „Programul Acţiunii Salariaţilor” INDAGRARA − S.A. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 contravin principiului constituţional al neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată. Se susţine astfel că, „în condiţiile în care un contract a fost guvernat, la data încheierii sale, de anumite acte normative, în considerarea cărora contractul respectiv a fost convenit, este firesc ca actele normative care au stat la baza încheierii contractului să guverneze efectele acestuia pe tot parcursul derulării sale, până la încetarea sa”. 

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din ordonanţă, se susţine că textul respectiv încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, care reglementează protecţia proprietăţii private, precum şi principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. Textul în cauză, arată autorul excepţiei, „transferă un bun mobil legal aflat în patrimoniul unei persoane juridice în patrimoniul unei alte persoane juridice, care reprezintă Statul Român”. Totodată, autorul excepţiei consideră că „se recunoaşte APAPS-ului dreptul de a dispune asupra unor sume de bani care nu îi aparţin, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să îi recunoască Autorităţii vreun drept de proprietate asupra sumelor de bani respective”. Astfel, se arată că „numai prin hotărârea judecătorească ar putea fi tranşată problema dreptului de proprietate asupra sumelor de bani”. 

Tribunalul Arad − Secţia comercială şi de contencios administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei, apreciază că art. 21 din ordonanţă „[nu] încalcă prevederile art. 44 şi art. 146 din Constituţie, întrucât prin dispoziţiile acestui articol nu se dispune transferul unui bun mobil din patrimoniul societăţilor comerciale în patrimoniul APAPS, ci [se] stabilesc daunele-interese pe care APAPS este îndreptăţită să le pretindă în cazul desfiinţării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni în vederea reparării prejudiciilor suferite din cauza neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către societăţile comerciale cumpărătoare”. În continuare, instanţa arată că „aceste daune-interese sunt pretinse de APAPS în condiţiile desfiinţării contractelor pe cale convenţională sau judiciară şi, ca urmare, când părţile nu convin, instanţa de judecată va stabili întinderea drepturilor părţilor, nefiind încălcate prevederile art. 126 din Constituţie”. 

Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, instanţa apreciază că „prevederile acestui articol nu încalcă principiul neretroactivităţii legilor instituit prin art. 15 alin. (2) din Constituţia României, întrucât dispoziţiile sale se aplică numai asupra efectelor produse de contractele aflate în derulare, după intrarea ordonanţei în vigoare”. 

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 

Guvernul consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens se susţine că dispoziţiile art. 2 din ordonanţă, „aplicându-se efectelor contractelor în curs de derulare, după intrarea în vigoare a ordonanţei, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, stabilit de art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată”. Conform punctului de vedere al Guvernului, „împrejurarea că dispoziţiile criticate se aplică unor raporturi juridice născute înainte de intrarea lor în vigoare, atâta timp cât acestea sunt în curs de desfăşurare la acea dată, nu poate constitui [...] o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii”. În sprijinul acestor susţineri Guvernul face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 

În legătură cu invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, se consideră că acestea, „reglementând regimul juridic şi întinderea răspunderii părţilor din contractul de privatizare, în situaţia desfiinţării [acestuia] pe cale contractuală sau judiciară, nu conţin dispoziţii de natură a îngrădi dreptul de proprietate al cumpărătorului şi nu contravin prevederilor art. 136 alin. (5) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie”. De asemenea, se arată că prin dispoziţiile respective nu sunt încălcate „nici art. 1 alin. (4) şi prevederile art. 126 privind instanţele judecătoreşti din Constituţia republicată, legiuitorul nesubstituindu-se instanţelor judecătoreşti în ipoteza existenţei unui litigiu între părţi cu privire la cuantumul sumelor datorate, potrivit legii, sau cu privire la întinderea daunelor cauzate din culpă de părţile contractante”. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25 din 30 ianuarie 2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506 din 12 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002, ordonanţă ulterior modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 40 din 30 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 2 februarie 2003, aprobată prin Legea nr. 198 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 16 mai 2003. 

Conţinutul dispoziţiilor criticate este următorul: 

− Art. 2: „Prezenta ordonanţă se aplică contractelor având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni deţinute de stat la societăţi, încheiate cu Fondul Proprietăţii de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, denumită în continuare Autoritate, şi aflate în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare.”;

− Art. 21: „(1) În cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară Autoritatea va reţine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu, până la desfiinţarea acestuia. 

(1¹) În cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorităţii, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din: 

a) sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale;

b) sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului;

c) sumele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanţilor de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL). 

(1²) Prevederile alin. (1) şi (1¹) se aplică şi proceselor în curs de judecată având ca obiect desfiinţarea contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe. 

(2) Pentru prejudiciile cauzate societăţii de către cumpărător, aceasta poate cere instanţei judecătoreşti daune interese. 

(3) Stabilirea prejudiciilor şi a întinderii daunelor-interese prevăzute la alin. (2), precum şi a celor provocate Autorităţii se va face, la solicitarea societăţii/Autorităţii, pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice şi/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operaţiuni. 

(4) Cheltuielile aferente efectuării expertizei prevăzute la alin. (3) vor fi avansate de societate sau, după caz, de Autoritate şi vor fi recuperate de la cumpărător.”

În esenţă, critica de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 2 din ordonanţă se bazează pe susţinerea că acestea sunt în contradicţie cu principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 din aceeaşi ordonanţă, se consideră că acestea ar încălca prevederile art. 44 din Constituţie, republicată, privind protecţia proprietăţii private şi pe cele ale art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicată, care consacră principiul separaţiei puterilor în stat. 

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au următorul cuprins: 

− Art. 1 alin. (4): Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor − legislativă, executivă şi judecătorească − în cadrul democraţiei constituţionale.”;

− Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”;

− Art. 44 alin. (1) şi (2): „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.”

Referitor la susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 21 din ordonanţa criticată, autorul excepţiei mai invocă încălcarea prevederilor art. 17 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora „nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa” şi, respectiv, „orice persoană fizică sau morală are dreptul să i se respecte bunurile sale”. 

În legătură cu invocarea celor două documente internaţionale, autorul excepţiei face referire şi la dispoziţiile art. 20 din Constituţie, republicată, privind prioritatea, în materia drepturilor omului, a reglementărilor internaţionale. 

Analizând critica de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, Curtea constată că textul nu conţine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv. Dimpotrivă, prin prevederea „Prezenta ordonanţă se aplică contractelor [...] pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare”, textul elimină orice posibilitate de retroactivitate a dispoziţiilor sale. 

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din ordonanţă, Curtea reţine că dreptul de proprietate al cumpărătorului nu este încălcat, întrucât nu se dispune transferul unor bunuri. Reglementarea în cauză se referă la răspunderea acestuia în cazul neexecutării obligaţiilor sale, precum şi la stabilirea daunelor-interese datorate. 

Textul prevede că, în cazul desfiinţării pe cale convenţională sau judiciară a contractului de privatizare (contract de vânzare-cumpărare de acţiuni) pentru neexecutarea obligaţiilor ce decurg din acesta, cumpărătorul datorează daune-interese, prevăzând totodată modalitatea de stabilire a prejudiciilor şi a întinderii daunelor-interese. 

În consecinţă, nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor invocate de autorul excepţiei din cele două documente internaţionale invocate. 

Cu privire la dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 165 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, şi nr. 175 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 26 iunie 2003, prin care a respins excepţiile de neconstituţionalitate ca nefondate. Astfel, în considerentele celor două decizii, Curtea Constituţională a argumentat inexistenţa retroactivităţii ordonanţei tocmai prin referirea la conţinutul dispoziţiilor art. 2, criticat în cauza de faţă. 

Reţinând că Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 reglementează controlul postprivatizare, precum şi modul de urmărire a executării obligaţiilor asumate de cumpărători, pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale, Curtea a arătat, în Decizia nr. 175/2003, că această ordonanţă îşi are temeiul în dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară [devenit art. 135 alin. (2) lit. b) după revizuirea Constituţiei]. Totodată, în considerentele aceleiaşi decizii, Curtea a stabilit că art. 21 din ordonanţă nu încalcă dispoziţiile art. 41 din Constituţie (devenit art. 44 după revizuirea Constituţiei). 

Soluţiile şi considerentele deciziilor pronunţate sunt aplicabile şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. 

În ceea ce priveşte invocarea încălcării principiului separaţiei puterilor în stat, Curtea reţine că, în cauză, textul criticat nu conţine dispoziţii de natură să ducă la concluzia că legiuitorul s-ar substitui instanţelor judecătoreşti în soluţionarea litigiilor, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei. 

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E: 

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia „Programul Acţiunii Salariaţilor” INDAGRARA − S.A. în Dosarul nr. 1.233/2002 al Tribunalului Arad − Secţia comercială şi de contencios-administrativ. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2004.