Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/2004

M. Of. nr. 669 din 26 iulie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 186

27 aprilie 2004 referitoare

la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mariana Anca Cezara Voicu în Dosarul nr. 2.260/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a III-a civilă, precum şi de Ana Criste în Dosarul nr. 7.412/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca. 

La apelul nominal sunt prezenţi Petru Criste şi Ana Criste, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.260/2003 şi nr. 7.412/2003 au acelaşi obiect, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 

Părţile prezente sunt de acord ca dosarele să fie conexate. 

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării cauzelor. 

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 21D/2004 la Dosarul nr. 565D/2003, care este primul înregistrat. 

Părţile prezente solicită admiterea excepţiei pentru aceleaşi motive pe care le-au invocat în faţa instanţei judecătoreşti. 

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierile din 14 noiembrie 2003 şi 28 noiembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 2.260/2003 şi nr. 7.412/2003, Tribunalul Bucureşti − Secţia a III-a civilă şi, respectiv, Judecătoria Cluj-Napoca au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Mariana Anca Cezara Voicu, Petru Criste şi Ana Criste. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că textul criticat încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi ale art. 53 din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În opinia autorilor excepţiei, „bunei-credinţe a subdobânditorului fără lege i s-a atribuit preferinţă faţă de buna-credinţă a proprietarului deposedat fără lege”. Se susţine că prin Decizia nr. 98/2003 au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile alin. (3) al art. 46 din Legea nr. 10/2001, avându-se în vedere încălcarea principiului neretroactivităţii legii. Astfel, se consideră că, pentru identitate de raţiune, acest principiu ar trebui considerat ca fiind încălcat cu privire la toate ipotezele de nulitate absolută prevăzute de art. 46 al acestei legi. 

Instanţele de judecată apreciază că textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorii excepţiei, arătând că principiul bunei-credinţe, consacrat până la apariţia Legii nr. 10/2001 doar de doctrină şi jurisprudenţă, şi-a găsit astfel aplicarea într-un domeniu particular, dar de interes social major, acela al regimului juridic al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989. 

Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat nu contravine prevederilor constituţionale, arătând că ocrotirea interesului dobânditorului de bună-credinţă a fost determinată de raţiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor juridice civile. În acest sens face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege care are următorul conţinut:

− Art. 46 alin. (2): „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă.”

Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei ca fiind înfrânte sunt cele ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 53 din Constituţie, republicată, a căror redactare este următoarea:

− Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”;

− Art. 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a pronunţat prin numeroase decizii, ca de exemplu Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, Decizia nr. 71 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003, şi Decizia nr. 72 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 21 martie 2003, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale. 

Cu acele prilejuri, Curtea Constituţională a constatat că ocrotirea interesului dobânditorului de bună-credinţă a fost determinată de raţiuni care vizează asigurarea securităţii circuitului civil şi stabilitatea raporturilor civile. Ne aflăm în prezenţa unei erori comune a dobânditorilor cu privire la calitatea de proprietar a statului, eroare ce îndreptăţeşte o largă prezumţie de bună-credinţă a acestora, întrucât această eroare comună a tuturor dobânditorilor s-a bazat pe autoritatea unui act legislativ. Astfel fiind, nu poate fi decât de bună-credinţă cel ce se întemeiază pe o dispoziţie a legii. 

Soluţiile adoptate, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada de 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mariana Anca Cezara Voicu în Dosarul nr. 2.260/2003 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a III-a civilă şi de Petru Criste şi Ana Criste în Dosarul nr. 7.412/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2004.