Decizia Curţii Constituţionale nr. 184/2004

M. Of. nr. 528 din 11 iunie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 184

27 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 − 22 decembrie 1989, ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Maria Bratu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Vlad Opran în Dosarul nr. 2.529/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a IV-a civilă. 

La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Partea prezentă solicită admiterea excepţiei, arătând că a mai invocat această excepţie în aceeaşi cauză faţă de alte texte constituţionale, Curtea soluţionând această excepţie prin Decizia nr. 34/2003. În cauza de faţă excepţia invocată este motivată pe încălcarea altor texte constituţionale. De aceea solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra acestei excepţii în raport cu textele constituţionale nou-invocate. Autorul excepţiei arată că nu a solicitat Curţii Constituţionale să modifice Legea nr. 10/2001, ci să elimine înţelesul contrar Constituţiei al textului criticat. De asemenea solicită să se constate coliziunea între sintagma „fără nici o despăgubire” din art. 7 al Legii nr. 187/1945 şi textele Constituţiei în vigoare. În susţinere depune note scrise. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca fiind neîntemeiată, arătând că aspectele invocate de autorul acesteia se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni politice ce ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului. 

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.529/2003, Curtea de Apel Bucureşti − Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată. 

Excepţia a fost ridicată de Vlad Opran. 

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că „legile fondului funciar” încalcă dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Constituţie, republicată, raportate la următoarele acte internaţionale:

− art. 69 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin Legea nr. 20/1993;

− art. 3 din Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei;

− art. 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

− art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 

În opinia autorului excepţiei, textele criticate contravin acestor acte internaţionale, întrucât statul român nu acordă o indemnizaţie celor care au avut mai mult de 10 ha de pădure, iar reglementarea legală nu prevede nimic în privinţa reparaţiilor cuvenite. 

Autorul excepţiei mai susţine că prin reglementarea dată de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este „interzis accesul la beneficiul Legii nr. 10/2001”. Şi, în fine, arată că textele criticate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3), precum şi pe cele ale art. 41 din Constituţie, deoarece suprafeţele ce depăşesc 10 ha rămân în proprietatea statului fără ca proprietarului să i se acorde despăgubiri pentru diferenţa nerestituită, ceea ce în opinia sa reprezintă „o expropriere”. 

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. 

Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este inadmisibilă, întrucât a mai fost ridicată de acelaşi autor în aceeaşi cauză, dar într-o altă cale de atac, or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, partea care a invocat aceeaşi excepţie în aceeaşi cauză nu o mai poate reitera, fiind contrar principiului puterii lucrului judecat. 

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, Guvernul arată că aceasta este neîntemeiată, întrucât soluţia de restituire a unor astfel de terenuri este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului pe care statul îl are de a decide asupra modului în care sunt reparate injustiţiile şi abuzurile săvârşite în trecut cu privire la proprietatea funciară. 

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate reglementează conţinutul şi limitele dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere preluate de stat în mod abuziv, înainte de anul 1989, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie, republicată. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (1) din Constituţie, republicată, raportate la art. 6, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu contravin prevederilor constituţionale menţionate. 

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată. 

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, precum şi dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, texte care au următorul conţinut:

− Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.”;

− Art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000: „Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferenţa dintre suprafaţa de un hectar de proprietar deposedat şi cea avută în proprietate, dar nu mai mult de 10 ha de proprietar deposedat, persoanelor fizice sau, după caz, moştenitorilor care au formulat cereri conform art. 45 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, se face de regulă pe vechile amplasamente.”;

− Art. 45 alin. (1) din Legea nr. 18/1991: „Persoanele fizice sau, după caz, moştenitorii acestora, ale căror terenuri cu vegetaţie forestieră, păduri, zăvoaie, tufărişuri, păşuni şi fâneţe împădurite au trecut în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru diferenţa de peste 1 ha, dar nu mai mult de 30 ha, de familie.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Curtea constată că această excepţie a fost ridicată de acelaşi autor în faţa Tribunalului Bucureşti − Secţia a IV-a civilă, invocând în susţinere încălcarea prevederilor art. 1, 11, 16, 20 şi 21 din Constituţie. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra acestei excepţii prin Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 31 martie 2003. 

Curtea, în jurisprudenţa sa, ca de exemplu Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, a statuat că aceleaşi părţi şi pentru aceleaşi motive nu pot reitera excepţia de neconstituţionalitate, întrucât s-ar încălca autoritatea lucrului judecat. Dar într-un alt proces excepţia poate fi reiterată, dându-se astfel posibilitatea reanalizării de către Curtea Constituţională a aceleiaşi probleme de neconstituţionalitate, ca urmare a invocării unor temeiuri noi ori a intervenirii altor elemente noi, care să determine modificarea jurisprudenţei Curţii. 

Curtea observă că excepţia privind aceste dispoziţii legale a fost ridicată într-o altă cale de atac, autorul excepţiei invocând şi alte texte constituţionale. De aceea Curtea va proceda la examinarea pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost formulată în prezenta cauză. 

Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi ale art. 44 din Constituţie, republicată, a căror redactare este următoarea:

− Art. 1 alin. (3): „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”;

− Art. 11 alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.”

− Art. 44: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. 

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. 

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. 

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. 

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. 

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. 

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. 

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. 

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”

De asemenea, mai este invocată şi încălcarea unor prevederi din mai multe acte internaţionale. 

Analizând excepţia în raport de noile motive de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a pronunţat prin Decizia nr. 43 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003, şi prin Decizia nr. 483 din 11 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 4 februarie 2004, statuând că acest text este constituţional. 

În considerentele acestor decizii, Curtea a reţinut că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunităţii vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunţa, dar, în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel „legislator pozitiv”. 

Atât soluţiile, cât şi considerentele acestor decizii sunt valabile şi în cauza prezentă, neexistând temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie. 

Analizând criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 şi ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, Curtea constată că aspectul invocat de autorul excepţiei, în sensul că, prin limitarea suprafeţei restituite pe fiecare titular deposedat, la 50 ha pentru terenurile agricole şi 10 ha pentru terenurile forestiere, potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi prin excluderea foştilor proprietari ai acestora de la plata despăgubirilor potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, se realizează în fapt o „expropriere” a acestei categorii de proprietari, se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni politice ce ţine de competenţa legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituţional. 

Autorul excepţiei critică de asemenea dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate pe motiv că ele ar contraveni dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, republicată. 

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, a statuat următoarele: „Chiar dacă naţionalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat naştere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzătoare prevederilor Constituţiei, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementărilor legale anterioare actualei legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia, independent de modificările aduse regimului juridic al proprietăţii. 

Aşa fiind, [...] dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care îi reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, potrivit art. 41 din Constituţie, se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.”

Considerentele din această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri pentru o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie. 

Curtea constată de asemenea că nu poate fi primită nici critica de neconstituţionalitate potrivit căreia textele legale criticate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, republicată, deoarece aceste texte nu încalcă valorile supreme ale statului român. Legiuitorul a urmărit tocmai repararea unor abuzuri şi nedreptăţi din regimul trecut, legiferând reconstituirea unor drepturi, cum a fost şi cazul reglementărilor criticate de autorul excepţiei. 

Şi, în sfârşit, cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea unor dispoziţii din tratatele internaţionale invocate de autorul excepţiei, cu raportare la prevederile art. 11 alin. (1) din Constituţie, republicată, Curtea constată că prevederile criticate sunt în concordanţă cu acestea. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în jurisprudenţa sa, că statele contractante sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanţă cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945−22 decembrie 1989, ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Vlad Opran în Dosarul nr. 2.529/2003 al Curţii de Apel Bucureşti − Secţia a IV-a civilă. 

Definitivă şi obligatorie. 

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2004.