Decizia Curţii Constituţionale nr. 175/2004

M. Of. nr. 440 din 17 mai 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 175

din 15 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Filty” − S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 601/C/2004 al Tribunalului Timiş − Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 106D/2004, nr. 115D/2004 şi nr. 125D/2004, care au ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Filty” − S.A. din Timişoara în dosarele nr. 604/C/2004, nr. 603/C/2004 şi, respectiv, nr. 611/C/2004 ale Tribunalului Timiş − Secţia civilă.

La apelul nominal, în Dosarul nr. 106D/2004, răspunde, pentru partea Sindicatul Liber Filty din Timişoara, avocat Cristina Banciu, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind celelalte părţi faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal, în dosarele nr. 115D/2004 şi nr. 125D/2004, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor sus-menţionate, având în vedere conţinutul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

Apărătorul Sindicatului Liber Filty din Timişoara, precum şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi ale art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 106D/2004, nr. 115D/2004, nr. 125D/2004 la Dosarul nr. 100D/2004, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul părţilor.

Apărătorul Sindicatului Liber Filty din Timişoara solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că dreptul la petiţionare, reglementat de art. 51 din Constituţia republicată, presupune o procedură administrativă necontencioasă, diferită de accesul la justiţie, procedură contencioasă reglementată de art. 21 din Constituţie, republicată, la care se raportează dispoziţiile legale criticate. În concluzie, sindicatele pot acţiona în justiţie în numele propriilor membri, priviţi individual, acest drept fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 217 din Codul muncii şi garantat totodată de art. 9 şi 21 din Constituţie, republicată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 prevăd atât posibilitatea sindicatelor de a formula acţiune în justiţie, în numele membrilor lor, cât şi dreptul acestora de a dispune continuarea sau renunţarea la acţiunea formulată, fiind astfel în conformitate cu prevederile art. 9 şi 21 din Constituţie, republicată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 13 februarie 2004, 10 februarie 2004, 25 februarie 2004 şi 23 februarie 2004, pronunţate în dosarele nr. 601/C/2004, nr. 604/C/2004, nr. 603/C/2004 şi, respectiv, nr. 611/C/2004, Tribunalul Timiş − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Filty” − S.A. din Timişoara în cadrul unor litigii de muncă, introduse de către Sindicatul Liber Filty din Timişoara, în numele unor membri ai săi, împotriva autoarei excepţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 care acordă organizaţiilor sindicale dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele membrilor lor, priviţi individual, sunt contrare prevederilor art. 51 alin. (2) din Constituţie, republicată, care statuează că organizaţiile legal constituite au dreptul să formuleze acţiuni în justiţie doar în numele colectivelor pe care le reprezintă. Se arată că admiterea excepţiei ar duce la respingerea acţiunii în justiţie promovată de sindicat, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Tribunalul Timiş − Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece sesizarea instanţelor judecătoreşti nu poate fi privită ca un aspect al dreptului de petiţionare, acesta concretizându-se doar în „cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei”, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993. Organizaţiile sindicale legal constituite sunt subiecte de drept cu structură determinată, patrimoniu propriu distinct, care urmăresc realizarea unui scop licit şi care reprezintă colectivul de indivizi din care sunt alcătuite. Din această perspectivă, art. 51 din Constituţie, republicată, limitează dreptul de petiţionare numai la apărarea intereselor acestui colectiv. Scopul sindicatelor este însă cel cuprins în art. 9 din Constituţie, republicată, care nu se referă exclusiv la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale colectivităţii, ci la membrii sindicatelor priviţi individual. Dispoziţiile constituţionale ale art. 9 se reflectă în art. 217 din Codul muncii şi sunt în concordanţă cu dispoziţiile cuprinse în art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu cele ale art. 22 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 28 din Legea nr. 54/2003 sunt constituţionale, reprezentând o concretizare a accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, republicată. În acest sens se invocă Decizia nr. 39/1993 prin care Curtea Constituţională a statuat că „dreptul fundamental la petiţionare, reglementat de art. 51 din Constituţie, se concretizează în cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei, la care autorităţile au obligaţia de a răspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii. Sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept subiectiv, nesocotit ori încălcat, sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei, este un aspect al accesului liber la justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţie, şi nu al dreptului la petiţionare”. Dreptul de petiţionare nu este identic cu accesul la justiţie, „fiecare dintre aceste drepturi având determinări specifice şi exclusive”. Cererea în justiţie se rezolvă în cadrul unei proceduri jurisdicţionale, iar petiţia se rezolvă în cadrul unei proceduri administrative, având specific necontencios, în acest sens Curtea Constituţională pronunţându-se prin Decizia nr. 18/1997.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care au următorul conţinut:

„Art. 28. − (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.”

În susţinerea excepţiei, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 51 alin. (1) şi (2) din Constituţia republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, prevederi care au următorul conţinut:

− Art. 51: „(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.

(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Pentru soluţionarea cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate sunt determinate dispoziţiile legale care reglementează dreptul organizaţiilor sindicale de a formula cereri în justiţie în numele membrilor lor pentru apărarea drepturilor individuale ale acestora.

Ca atare, Curtea constată că acest drept nu poate fi raportat la art. 51 din Constituţie, republicată, care reglementează „dreptul de petiţionare”, diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, drept consacrat de art. 21 alin. (1) din Constituţie, republicată, în sensul că: „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.”

Curtea reţine că sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei nu este un aspect al dreptului de petiţionare, reglementat de prevederile constituţionale ale art. 51. Dreptul de petiţionare se concretizează în cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei, la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată, care declanşează procesul civil, se rezolvă după reguli specifice, proprii activităţii de judecată.

Constituţia nu reglementează condiţiile în care persoana poate fi reprezentată în justiţie. Temeiul constituţional al reglementării condiţiilor în care şi a mijloacelor prin care organizaţiile sindicale contribuie la apărarea drepturilor şi a intereselor legitime ale membrilor lor se găseşte în art. 9, potrivit căruia: „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.” Condiţiile legale de constituire şi de desfăşurare a activităţii sindicatelor sunt prevăzute de Legea sindicatelor nr. 54/2003, concretizate şi detaliate în statutele acestor organizaţii.

Curtea constată că nu există nici o interdicţie constituţională pentru ca legea şi statutele organizaţiilor sindicale să prevadă dreptul acestora de a introduce acţiuni în justiţie în numele membrilor lor şi de a-i reprezenta pe aceştia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.

Totodată, Curtea reţine că, potrivit tezei finale a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, acţiunea în justiţie nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată, ceea ce constituie o garanţie a realizării scopului sindicatelor, şi anume apărarea drepturilor şi intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Filty” − S.A. din Timişoara în dosarele nr. 601/C/2004, nr. 604/C/2004, nr. 603/C/2004 şi nr. 611/C/2004 ale Tribunalului Timiş − Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2004.