Decizia Curţii Constituţionale nr. 172/2004

M. Of. nr. 443 din 18 mai 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 172

din 15 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

 

Nicolae Popa − preşedinte

Costică Bulai − judecător

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Dana Titian − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Mihaela Savu în Dosarul nr. 5.553/2003 şi de Evelina Savu în Dosarul nr. 5.554/2003 ale Tribunalului Alba − Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile,  faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Autoarele excepţiei au trimis la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, deoarece textul criticat presupune o dublă plată pentru serviciile medicale de bază, în condiţiile în care, potrivit Legii nr. 51/1995, avocaţii au un sistem propriu de asigurări.

Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 32D/2004 şi nr. 33D/2004 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 33D/2004 la Dosarul nr. 32D/2004, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere  a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece textul incriminat nu are legătură cu critica formulată. Se solicită astfel să se lămurească înţelesul legii. Potrivit art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, „...Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei”. Sub acest aspect, în opinia Ministerului Public, excepţia formulată este inadmisibilă. Referitor însă la fondul litigiului constituţional dedus judecăţii, consideră că susţinerile autoarelor excepţiei sunt nefondate, deoarece scopul asigurărilor speciale din legea avocaţilor îl reprezintă pensiile de urmaş şi ajutoarele sociale cuvenite acestora şi urmaşilor lor. Or, textul criticat instituie obligativitatea participării la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, contribuţie care nu are, deci, aceeaşi destinaţie, şi, pe cale de consecinţă, nu se poate susţine că reprezintă o dublă impunere.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 

Prin încheierile din 18 noiembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 5.553/2003 şi nr. 5.554/2003, Tribunalul Alba − Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Excepţia a fost ridicată de Mihaela Savu şi Evelina Savu în dosarele de mai sus, având drept obiect soluţionarea unor recursuri împotriva unor sentinţe civile pronunţate de Judecătoria Alba prin care s-a respins autoarelor excepţiei contestaţia la executare şi desfiinţarea titlurilor executorii emise de Casa de Asigurări de Sănătate Alba.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât, potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995, avocaţii au un sistem propriu de asigurări în scopul stabilirii şi acordării pensiilor şi ajutoarelor sociale cuvenite acestora şi urmaşilor lor. Or, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, sunt asimilaţi, în mod greşit, cu celelalte categorii de persoane care nu au un sistem propriu de asigurări sociale, instituindu-se obligativitatea participării la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. În opinia autoarelor excepţiei, calitatea de avocat presupune şi existenţa calităţii de cotizant la fondurile de asigurări sociale şi, prin urmare, naşterea tuturor drepturilor ce rezidă din aceste calităţi, implicit a dreptului de asigurat care beneficiază de pachetul de servicii medicale, de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale.

Tribunalul Alba − Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece asigurarea prevăzută de Legea nr. 51/1995 este diferită de cea din dispoziţia legală criticată. Distincţia rezultă din scopul asigurării prevăzut de cele două acte normative. Astfel, scopul asigurării obligatorii reglementate de Legea nr. 51/1995 este stabilirea şi acordarea pensiilor şi ajutoarelor sociale cuvenite avocaţilor şi urmaşilor acestora, pe când scopul asigurării obligatorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 este de a asigura acordarea de servicii medicale, de îngrijire a sănătăţii şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii. Aşa fiind, nu se poate susţine că avocaţii sunt obligaţi să efectueze două plăţi pentru acelaşi pachet de servicii şi, prin urmare, nu se poate vorbi de o vătămare a vreunui drept, în sensul textului constituţional invocat.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României arată că autoarele excepţiei nu au indicat dispoziţiile constituţionale considerate a fi încălcate prin prevederile legale ce fac obiectul excepţiei. Este adevărat că s-a făcut referire la art. 48, devenit art. 52 din Constituţia republicată, dar acest articol este invocat strict din punct de vedere procedural, şi nu în raport cu substanţa reglementărilor care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Mai mult decât atât, art. 52 din Legea fundamentală, reglementând dreptul unei persoane vătămate de o autoritate publică, nu este incident în cauză. Pe cale de consecinţă, Guvernul apreciază că excepţia este inadmisibilă, deoarece Curtea Constituţională nu se poate substitui părţii în invocarea motivelor de neconstituţionalitate fără a încălca interdicţia autosesizării.

De asemenea, aspectele invocate se referă la interpretarea, aplicarea, precum şi la corelarea unor dispoziţii legale. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „... Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei”. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit în mod constant, prin decizii definitive şi obligatorii, că aspectele privind interpretarea şi aplicarea unei dispoziţii legale constituie un atribut al instanţelor judecătoreşti, iar controlul asupra acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac. Şi sub acest aspect excepţia este, în opinia Guvernului, inadmisibilă.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece obligaţia persoanelor care au calitatea de a contribui la constituirea atât a Fondului naţional unic de asigurări, cât şi la fondul Casei de Asigurări a Avocaţilor se sprijină pe temeiuri juridice diferite, iar contribuabilului i se asigură astfel beneficii diferite. Astfel, scopul asigurării reglementate prin art. 1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 este de a acorda servicii medicale şi de îngrijire a sănătăţii, iar scopul asigurării reglementate de Legea nr. 51/1995 este stabilirea şi acordarea pensiilor şi a ajutoarelor sociale cuvenite avocaţilor şi urmaşilor acestora, obligaţia de a contribui la cele două fonduri de asigurări dând naştere la drepturi corelative distincte.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere emise de Guvern şi de Avocatul Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: 

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, şi care au următorul conţinut: 

− Art. 1: „(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii şi promovării sănătăţii populaţiei care asigură acordarea unui pachet de servicii de bază.

(2) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, pe baza următoarelor principii: 

a) alegerea liberă a casei de asigurări de sănătate;

b) solidaritate şi subsidiaritate în colectarea şi utilizarea fondurilor;

c) alegerea liberă de către asiguraţi a medicului de familie, a medicului specialist din ambulatoriu şi a unităţii sanitare;

d) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

e) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

f) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat;

g) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate.

(3) Pot funcţiona şi alte forme de asigurare a sănătăţii în diferite situaţii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 48 din Constituţia României. După aprobarea prin referendum a Legii nr. 429/2003 de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, Constituţia României a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile invocate fiind cuprinse în art. 52, cu următorul conţinut: 

− Art. 52: „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că între prevederile legale atacate şi dispoziţiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nu există nici o contradicţie în privinţa reglementării obligaţiei de contribuţie la fondul de asigurări sociale − aşa cum fără temei susţin autoarele excepţiei − dat fiind că obiectul de reglementare al fiecăreia dintre cele două acte normative este diferit: în vreme ce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 reglementează asigurările sociale de sănătate, Legea nr. 51/1995 şi, în detaliu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor reglementează asigurarea avocaţilor pentru pensii şi pentru anumite indemnizaţii, cum ar fi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizaţia pentru maternitate, ajutorul de deces.

Ţinând seama de obiectul de reglementare diferit al actelor normative amintite, nu se poate reţine, aşadar, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei, că obligarea avocaţilor atât la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, cât şi la plata contribuţiei la fondul Casei de Asigurări a Avocaţilor ar institui un sistem discriminatoriu în dauna acestora şi ar putea fi caracterizată, din această perspectivă, ca o încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, republicată, neevocate expres de autoarea excepţiei, dar înţelese implicit din motivarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4) şi al art. 52 din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E: 

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Mihaela Savu în Dosarul nr. 5.553/2003 şi de Evelina Savu în Dosarul nr. 5.554/2003 ale Tribunalului Alba − Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2004.