Decizia Curţii Constituţionale nr. 168/2004

M. Of. nr. 390 din 3 mai 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 168

din 1 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003

 

Costică Bulai − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Mihai Plămădeală în Dosarul nr. 2.612/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Gheorghe Dediu, şi partea Societatea Comercială „Electrica Muntenia Sud” − S.A., prin consilier juridic.

Avocatul autorului excepţiei formulează o cerere de acordare a unui termen de judecată pentru ca în acest interval autorităţile cărora li s-au solicitat puncte de vedere cu privire la critica de neconstituţionalitate să comunice Curţii Constituţionale opinia lor.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecării cauzei, arătând că autorităţile publice nu au obligaţia de a transmite Curţii Constituţionale punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, astfel încât nu se justifică acordarea unui nou termen.

Examinând solicitarea autorului excepţiei, Curtea apreciază că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit căruia „preşedintele Curţii Constituţionale […] va comunica încheierea prin care a fost sesizată Curtea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de vedere”, coroborat cu art. 19 din aceeaşi lege, conform căruia „până la data dezbaterilor, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul pot prezenta, în scris, punctul lor de vedere” şi, prin urmare, urmează să respingă cererea de amânare cu un atare obiect.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepţiei arată că textul de lege criticat încalcă art. 44 din Constituţie, republicată, întrucât în temeiul său operează o trecere a terenului proprietate privată a persoanei în domeniul public al statului, din momentul realizării amplasamentului energetic, stâlp de înaltă tensiune şi reţea electrică, cu nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 şi fără a exista un titlu valabil în baza căruia să intervină schimbarea titularului dreptului de proprietate. Aşa fiind, Legea nr. 318/2003 retroactivează, transformând statul în proprietar din momentul ridicării obiectivului energetic, ceea ce echivalează cu o expropriere abuzivă, fără prealabilă şi justă despăgubire.

Pe de altă parte, amplasarea obiectivelor energetice în imediata vecinătate a locuinţelor este de natură a aduce atingere dreptului la ocrotirea sănătăţii persoanei, deoarece existenţa şi valorile câmpurilor electromagnetice formate reprezintă un pericol deosebit, limitele de siguranţă fiind cu mult depăşite.

Societatea Comercială „Electrica Muntenia Sud” − S.A. susţine respingerea excepţiei, arătând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza finală, potrivit căruia conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite prin lege. De asemenea, se apreciază că restrângerea adusă dreptului de proprietate privată întruneşte cerinţele impuse de norma constituţională, respectiv este prevăzută de lege, este necesară pentru realizarea activităţilor în sectorul energiei electrice, este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu are caracter discriminatoriu, respectând art. 16 din Constituţie, republicată.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 consfinţesc o stare de fapt preexistentă, preluând prevederile legale referitoare la terenurile ocupate de instalaţiile de distribuţie şi transport al energiei electrice, cuprinse în acte normative anterioare, respectiv Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 213/1998.

Reprezentantul Ministerului Public arată că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, întrucât legiuitorul, în temeiul art. 44 alin. (1), a stabilit limitele şi conţinutul acestui drept în considerarea interesului public general. În acest sens, Curtea s-a pronunţat recent şi, întrucât nu au apărut elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, se apreciază că excepţia este neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 decembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 2.612/2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Mihai Plămădeală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, potrivit prevederilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, se poate considera că amplasarea unui post de transformare a energiei electrice, aparţinând unei societăţi cu capital de stat pe un teren proprietate privată, este în măsură să schimbe titularul dreptului de proprietate al acestuia. Se apreciază că numai prin aplicarea unui regim juridic de protecţie discriminatoriu se poate ajunge la situaţia în care deţinătorii terenurilor pe care sunt amplasate obiective ale producătorilor sau distribuitorilor de energie electrică, la momentul apariţiei legii, să fie expropriaţi fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, iar cei pe ale căror terenuri urmează să fie amplasate astfel de obiective să beneficieze de protecţia normei constituţionale.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că prevederile art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 confirmă, în mod expres, în legea specială, reglementările din acte normative anterioare referitoare la proprietatea publică. Întrucât reţeaua de transport al energiei electrice are caracter de bun public, apare ca evident faptul că terenul pe care sunt amplasate asemenea obiective este afectat de interesul public al bunului, deci se include în domeniul public, de interes general, al statului. Aşa fiind, caracterul de bun al proprietăţii publice a unui teren afectat de o utilitate publică nu aduce atingere dispoziţiilor art. 44 alin. (1), (3) şi (5) din Constituţie, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 fiind nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat face parte din reglementările privind regimul juridic al terenurilor pe care sunt amplasate reţelele de distribuţie a energiei electrice, şi reconfirmă apartenenţa acestor terenuri la domeniul public al statului.

Astfel, reglementările criticate nu încalcă prevederile art. 44 din Constituţie, republicată, întrucât proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 încadrându-se în măsurile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor statului referitoare la protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, republicată.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 sunt în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Întrucât textul de lege criticat nu reglementează procedura exproprierii, aceasta fiind expres prevăzută de alte dispoziţii ale Legii nr. 318/2003, ci doar faptul că terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 este în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, republicată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iulie 2003. Textul de lege criticat are următorul conţinut: „Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului”.

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 44 alin. (2), (3) şi (5) din Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003, textele constituţionale invocate având următorul conţinut:

− Art. 44 alin. (2), (3) şi (5): „(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. […]

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenurilor pe care se află reţele electrice de distribuţie, ci prevăd că acestea sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, instituind astfel un fine de neprimire a cererilor de retrocedare. Aşa fiind, reglementarea legală în cauză nu relevă nici o contradicţie cu alin. (3) al art. 44 din Constituţie, republicată, şi, totodată, este în deplină concordanţă cu art. 136 alin. (2) şi (4) din Legea fundamentală, potrivit căruia proprietatea publică aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale şi este inalienabilă.

În ceea ce priveşte situaţia în care terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietatea privată a unui terţ, Curtea reţine că, potrivit art. 20 din Legea nr. 318/2003, solicitantul autorizaţiei de înfiinţare poate să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului, dacă se invocă o cauză de utilitate publică, sau să obţină concesiunea acestuia, în condiţiile legii.

Analizând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, Curtea Constituţională observă că se lasă statului o marjă mare de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii de privare de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinând chiar şi unei categorii mai restrânse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care este necesar să fie accesibilă, publică şi previzibilă, şi să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, legea română respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, republicată, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, indiferent de titular, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Pe de altă parte, Curtea reţine că, potrivit art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală, „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”. Aşa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu, în urma operaţiunilor de realizare şi retehnologizare a capacităţilor energetice care se execută asupra terenurilor proprietate privată, de a solicita statului repararea pagubei produse, potrivit dispoziţiilor dreptului comun.

De altfel, prin Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, soluţia adoptată menţinându-şi valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Mihai Plămădeală în Dosarul nr. 2.612/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 aprilie 2004.