Decizia Curţii Constituţionale nr. 167/2004

M. Of. nr. 438 din 17 mai 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 167

din 1 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003

 

Costică Bulai − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor at. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Nicolae Duvalmă în Dosarul nr. 4.876/2003 al Judecătoriei Braşov.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arată că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, întrucât legiuitorul, în temeiul art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, a stabilit limitele şi conţinutul acestui drept în considerarea interesului public general. În acest sens Curtea s-a pronunţat recent prin Decizia nr. 72/2004 şi, întrucât nu au apărut elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, se apreciază că excepţia este neîntemeiată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 14 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.876/2003, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Nicolae Duvalmă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 reglementează exproprierea gratuită a unor terenuri proprietate privată, ceea ce este în vădită contradicţie cu dispoziţiile constituţionale privind protecţia proprietăţii.

În ceea ce priveşte reglementarea prevăzută în art. 16 alin. (4) şi art. 18 din Legea nr. 318/2003, se apreciază că, pe de o parte, dreptul de uz şi servitute atribuit cu titlu gratuit statului echivalează cu lipsirea de proprietate, întrucât titularul dreptului nu îşi poate exercita prerogativele acestui drept, fiind obligat să suporte o sarcină exorbitantă, incompatibilă cu garanţiile oferite de Constituţie, iar pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private înlătură obligaţia constituţională a statului de a respecta principiul echităţii în protecţia dreptului de proprietate, indiferent de titular.

De asemenea, autorul excepţiei arată că, în practică, nu are acces liber la justiţie pentru repararea prejudiciului cauzat prin amplasarea obiectivelor energetice, întrucât trebuie să suporte cheltuielile pe care le implică deplasarea obiectivului energetic, care sunt cu mult peste posibilităţile sale financiare.

Judecătoria Braşov apreciază că textele de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44 şi 136, întrucât aduc atingere exercitării plenare a atributelor dreptului de proprietate, putându-se realiza astfel o adevărată expropriere, cu nesocotirea art. 44 alin. (3) din Constituţie, republicată, deci fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire şi fără posibilitatea proprietarului terenului de a apela la justiţie în condiţiile art. 44 alin. (5).

În concluzie, instanţa de judecată apreciază excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 ca fiind întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) şi

(7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile art. 21, 44 şi 136 din Constituţie, republicată, şi nici art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. Astfel, reglementările criticate nu conţin dispoziţii de natură a interzice în vreun mod sesizarea instanţelor competente pentru soluţionarea eventualelor litigii privind terenurile afectate serviciului public şi nu fac distincţie în raport de titularul dreptului de proprietate privată a terenului. Mai mult, acestea reglementează numai o indisponibilizare a terenurilor respective, care nu afectează în esenţă dreptul de proprietate al titularului, şi se încadrează în măsurile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor statului referitoare la protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, republicată.

Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate faţă de art. 21 din Constituţie, republicată, deoarece textele de lege criticate nu îngrădesc dreptul proprietarilor de terenuri de a se adresa justiţiei pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în toate situaţiile în care li se aduc prejudicii de către titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi titularii licenţelor. Prevederile art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 sunt în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, şi nu au drept consecinţă instituirea unei inegalităţi între proprietatea privată şi cea publică.

Pe de altă parte, întrucât art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 nu reglementează procedura exproprierii, aceasta fiind expres prevăzută de alte dispoziţii ale Legii nr. 318/2003, ci doar faptul că terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, reglementarea este în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, republicată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iulie 2003.

Textele legale criticate au următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (4): „Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Dacă cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii se produc pabuge proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.”;

− Art. 18: „(1) Dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacităţi energetice se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. În exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizaţiei de înfiinţare, cu respectarea prevederilor legale, poate:

a) să depoziteze pe terenurile proprietate privată materiale, echipamente, utilaje, instalaţii;

b) să desfiinţeze culturi sau plantaţii, construcţii sau alte amenajări existente ori numai să le restrângă, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată, în condiţiile legii;

c) să îndepărteze materiale, să capteze apa, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;

d) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri şi locuinţe de şantier;

e) să oprească ori să restrângă activităţi ale proprietarului, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată.

(2) Dreptul de uz prevăzut la alin. (1) încetează înaintea expirării duratei stabilite pentru executarea lucrărilor sau înaintea acestui termen, la data terminării anticipate a lucrărilor sau la data sistării acestora şi renunţării la autorizaţii. Oricare dintre aceste situaţii trebuie notificată de îndată proprietarului.

(3) Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice se întinde pe toată durata funcţionării capacităţii, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii. În exercitarea acestui drept, titularul licenţei poate:

a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalaţii pentru întreţinere, revizii, reparaţii şi intervenţii necesare pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii;

b) să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea;

c) să desfiinţeze sau să reducă culturi, plantaţii sau alte amenajări existente şi să restrângă activităţi ale proprietarului, în măsura şi pe durata strict necesare executării operaţiilor de întreţinere, reparaţii, revizii sau intervenţii pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii.

(4) Titularul licenţei este obligat să înştiinţeze în scris proprietarul bunurilor, terenurilor sau activităţilor care vor fi afectate ca urmare a lucrărilor la capacităţile energetice, cu excepţia cazurilor de avarii, situaţie în care proprietarii sunt înştiinţaţi în termenul cel mai scurt.

(5) Titularul licenţei este obligat să plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită pentru pagubele produse, să degajeze terenul şi să-l repună în situaţia anterioară, în cel mai scurt timp posibil.

(6) Servitutea de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană cuprinde dreptul de acces şi de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităţilor energetice cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii şi avarii.

(7) Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau a unor activităţi desfăşurate în zona de executare a lucrărilor de realizare sau retehnologizare de capacităţi energetice, precum şi a operaţiilor de revizie sau reparaţie la capacitatea în funcţiune, titularul autorizaţiei sau al licenţei are dreptul de a obţine restrângerea sau sistarea, pe toată durata lucrărilor, a activităţilor desfăşurate în vecinătate de alte persoane. În acest caz persoanele afectate vor fi înştiinţate, în scris, despre data începerii, respectiv finalizării lucrărilor.

(8) La încetarea exercitării drepturilor prevăzute la art. 16 alin. (2), titularul autorizaţiei de înfiinţare, respectiv titularul licenţei, este obligat să asigure degajarea terenului şi repunerea lui în situaţia iniţială.

(9) Dreptul de acces la utilităţile publice, prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. e), trebuie exercitat de titularul autorizaţiei sau al licenţei cu bună-credinţă şi în mod rezonabil, fără a prejudicia accesul altor persoane la respectivele utilităţi publice.”;

− Art. 37 alin. (4) şi (7): „(4) Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului. [...]

(7) Cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetice iniţiale ale utilizatorilor existenţi, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate integral de cel care a generat modificarea.”

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44 şi 136 din Constituţia României, republicată, care au următorul conţinut:

− Art. 21 alin. (1) şi (2): „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”;

− Art. 44: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”;

− Art. 136: „(1) Proprietatea este publică sau privată.

(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.

(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”

Examinând excepţia, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 s-a mai pronunţat, exemplu fiind Decizia nr. 72/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004. Cu acel prilej Curtea a statuat că „dispoziţiile art. 16 alin. (4) şi art. 18 din Legea energiei electrice nr. 318/2003 instituie o sarcină gratuită care grevează proprietăţile afectate de capacităţi energetice, pe toată durata existenţei acestora. Această sarcină constă în obligaţia deţinătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite intervenţia titularilor de licenţă pentru retehnologizări, reparaţii, revizii sau remedierea avariilor, în baza drepturilor de uz şi servitute ale acestora din urmă asupra proprietăţilor respective. Aceste drepturi, stabilite potrivit art. 16 alin. (2) lit. a)−e) din lege, au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal şi se exercită pe toată durata existenţei capacităţii energetice sau temporar, cu ocazia lucrărilor de intervenţie.

Curtea constată că, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, potrivit căruia «conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege», ca şi de acelea ale art. 136 alin. (5) care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, «în condiţiile legii organice».

Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul ordinar este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea constată că, prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.

Chiar dacă prin instituirea drepturilor de uz şi servitute titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, având în vedere că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic − bun public de interes naţional −, reglementarea legală în sine nu relevă nici o contradicţie cu art. 44 alin. (3) din Constituţie, republicată, referitor la expropriere. Astfel, exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit, pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere de iure şi nici într-o expropriere de facto, ci asigură un control al exercitării dreptului de proprietate, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. Este ceea ce a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza «Mellacher şi alţii împotriva Austriei», 1989, o speţă referitoare la reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în cauza «Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei», 1982, aceeaşi Curte a arătat că, întrucât autorităţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau să îşi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situaţia cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanţa sa, el nu a dispărut.

În ceea ce priveşte art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, Curtea constată că acesta nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenurilor pe care se află reţele electrice de distribuţie, ci prevede că acestea sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, instituind astfel un fine de neprimire a cererilor de retrocedare. Aşa fiind, reglementarea legală în cauză nu relevă nici o contradicţie cu alin. (3) al art. 44 din Constituţie, republicată, ci, dimpotrivă, este în deplină concordanţă cu art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie, republicată, potrivit cărora proprietatea publică aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale şi este inalienabilă.

În ceea ce priveşte situaţia în care terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietatea privată a unui terţ, Curtea reţine că, potrivit art. 20 din lege, solicitantul autorizaţiei de înfiinţare poate să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului, dacă se invocă o cauză de utilitate publică, şi să obţină concesiunea acestuia, în condiţiile legii.

Analizând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională observă că, potrivit acesteia, statul are o marjă mare de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii, în adoptarea măsurii de privare de proprietate. În cauza «James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei», 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei «utilităţi publice», aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinând chiar şi unei categorii mai restrânse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie însă să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care este necesar să fie accesibilă, publică şi previzibilă, şi să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, legea română respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, republicată, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, indiferent de titular, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.”

Pe de altă parte, Curtea reţine că art. 44 alin. (5) din Legea fundamentală prevede expres dreptul autorităţilor de a folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare pentru lucrări de interes general, în condiţiile acordării de despăgubiri proprietarului pentru „daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii”. Aceste prevederi se regăsesc în art. 16 din Legea nr. 318/2003, care la alin. (6) arată că „Dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată […] se stabilesc şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a legislaţiei în vigoare”. Mai mult, potrivit art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală, „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”. Aşa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu în urma operaţiunilor de realizare şi retehnologizare a capacităţilor energetice care se execută asupra terenurilor proprietate privată să solicite statului repararea pagubei produse, potrivit dispoziţiilor dreptului comun. Prin urmare, Curtea nu poate reţine critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 21 din Constituţie, republicată, întrucât normele criticate nu conţin nici o prevedere de natură să antreneze o restrângere a accesului liber la justiţie.

Soluţia adoptată în decizia sus-menţionată, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (4), art. 18 şi art. 37 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, excepţie ridicată de Nicolae Duvalmă în Dosarul nr. 4.876/2003 al Judecătoriei Braşov.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 aprilie 2004.