Decizia Curţii Constituţionale nr. 165/2004

M. Of. nr. 431 din 13 mai 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 165

din 1 aprilie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, precum şi a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 441/2001

 

Costică Bulai − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Afrodita Laura Tutunaru − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, precum şi a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 441/2001, excepţie ridicată de Fundaţia Universitară pentru Integrare Europeană prin Universitatea Româno-Germană din Sibiu în Dosarul nr. 5.460/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia − Secţia comercială şi contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin rector Antonie Iorgovan, cu împuternicire depusă la dosar, şi lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate depune la dosar concluzii scrise şi solicită admiterea acesteia, susţinând că textele de lege care formează obiectul excepţiei contravin principiului statului de drept consacrat prin art. 1 din Constituţia României, republicată, principiu din care rezultă obligaţia statului de a acorda protecţie tuturor categoriilor sociale, prin măsuri adecvate, între care se numără gratuitatea învăţământului de stat şi acordarea de burse sociale de studii. Prin aplicarea dispoziţiilor legale atacate se ajunge în fapt la privatizarea învăţământului superior, dat fiind că în instituţiile de învăţământ superior de stat sunt preponderente locurile de studiu cu taxă. Pe de altă parte, legea instituie o situaţie privilegiată pentru instituţiile de învăţământ superior de stat în raport cu cele particulare în privinţa atribuirii numărului de locuri de studiu cu taxă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, deoarece argumentele invocate de autorul acesteia se bazează pe interpretarea eronată a textelor criticate. Prin art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000, numărul locurilor cu taxă din învăţământul superior de stat este propus de senatul universitar al fiecărei instituţii şi se aprobă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Acest număr nu este nelimitat, iar modul în care se stabileşte constituie o problemă de aplicare a legii şi nu de constituţionalitate a prevederilor acesteia. Pe de altă parte, tinerii care ar urma să ocupe locurile cu taxă au deplina libertate să opteze pentru oricare dintre formele de învăţământ de stat sau particulare.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.460/2003, Curtea de Apel Alba Iulia − Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, precum şi a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 441/2001.

Excepţia a fost ridicată de reclamanta Fundaţia Universitară pentru Integrare Europeană prin Universitatea Româno-Germană din Sibiu, în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ privind legalitatea ordinului emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, referitor la aprobarea cifrelor de şcolarizare din învăţământul superior pentru anul universitar 2003−2004.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât sunt în incontestabilă contradicţie cu litera şi cu spiritul Constituţiei României. Astfel, art. 32 alin. (4) din Legea fundamentală reglementează principiul gratuităţii învăţământului de stat, fără a distinge din această perspectivă între diferitele niveluri şi forme de învăţământ. Rezultă că în sfera învăţământului universitar de stat regula este gratuitatea acestuia, chiar dacă legiuitorul constituant, într-o interpretare mai largă, subsumată însă reglementării legale, nu exclude posibilitatea învăţământului de stat cu taxă. Or, dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 84/1995 răstoarnă esenţa principiului constituţional, deoarece circumscrie situaţiile de gratuitate în cifra de şcolarizare aprobată anual de Guvern şi consacră implicit caracterul nelimitat al locurilor cu taxă.

În acest sens, prevederile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000, aprobată prin Legea nr. 441/2001, care autorizează instituţiile de învăţământ superior de stat să admită, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, un număr nedeterminat de studenţi şi cursanţi care acceptă să plătească cheltuielile de şcolarizare. În felul acesta se creează o inflaţie de locuri cu taxă alocate învăţământului de stat, ceea ce face ca regula constituţională a gratuităţii învăţământului de stat să devină, la nivelul legii, excepţie, iar situaţiile de excepţie permise de Legea fundamentală (locurile cu taxă) să beneficieze de un regim juridic mult mai favorabil.

Art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, reglementează principiul fundamental al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice pentru toate persoanele fizice sau juridice având cetăţenia sau naţionalitatea română, fără privilegii şi fără discriminări. Prin raportare la acest principiu, textele legale criticate generează o flagrantă discriminare între instituţiile de învăţământ de stat şi cele particulare. În concepţia Constituţiei, învăţământul din România este realizat printr-un sistem unitar la nivel naţional, de către instituţii de stat şi instituţii particulare, toate având în mod evident acelaşi scop, şi anume prestarea unui serviciu public deschis tuturor potenţialilor usageri. Prin urmare, în acest sistem unitar trebuie să existe acelaşi regim juridic pentru serviciul public de învăţământ, indiferent că el se poate presta prin intermediul unor instituţii publice sau particulare. Textele legale criticate s-au îndepărtat de la litera şi spiritul Constituţiei, dezvoltând premisele unei politici de anihilare a învăţământului particular prin aprobarea de locuri cu taxă, aproape nelimitate, în învăţământul superior de stat, ceea ce evident periclitează însăşi existenţa instituţiilor de învăţământ particular. Instituţiile de stat practică o politică de concurenţă neloială la adăpostul textelor contestate de autorul excepţiei, situaţie ce duce la suprimarea dreptului instituţiilor de învăţământ particulare de a activa în baza autonomiei lor organizatorice şi funcţionale, ca parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ şi educaţie.

Mai mult decât atât, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000, instituţiile de învăţământ superior de stat, prin intermediul senatelor lor, au rolul principal în procesul de stabilire a locurilor de studiu cu taxă, pe câtă vreme instituţiilor de învăţământ superior particulare li se atribuie, fără consultare, cifrele de şcolarizare cu taxă, direct de către minister.

Curtea de Apel Alba Iulia − Secţia comercială şi contencios administrativ opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât se aduce atingere principiilor constituţionale ale gratuităţii învăţământului şi egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, având în vedere că textul legal atacat consacră caracterul nelimitat al locurilor cu taxă. De asemenea, prin aprobarea de locuri cu taxă, aproape nelimitate în învăţământul superior de stat, se periclitează însăşi esenţa instituţiilor de învăţământ particular prin lezarea dreptului acestora de a activa în baza autonomiei lor organizatorice şi funcţionale, ca parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ şi educaţie.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât cele două categorii de persoane juridice (instituţiile de învăţământ de stat, pe de o parte, instituţiile particulare, pe de altă parte) se află în situaţii juridice diferite (spre exemplu, din punct de vedere al modalităţii de finanţare), iar această împrejurare justifică tratamentul juridic diferenţiat.

Norma constituţională este suficient de clară, în sensul că permite, cum a fost firesc, stabilirea prin lege a unor criterii şi condiţii care să valorifice principiul gratuităţii învăţământului de stat. Este adevărat că regula o reprezintă gratuitatea învăţământului universitar de stat, dar interpretarea dispoziţiei constituţionale conduce la soluţia, admisă de altfel de autorul excepţiei, că legiuitorul constituant nu exclude şi posibilitatea învăţământului de stat cu taxă. În aceste condiţii, textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 32 alin. (4), ci, dimpotrivă, constituie un adevărat reflex al lor, dând expresie, în mod adecvat, principiului consacrat de Legea fundamentală.

În ceea ce priveşte caracterul nelimitat al locurilor cu taxă din instituţiile de învăţământ superior de stat, Guvernul apreciază că această critică este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 441/2001, stabilesc criterii obiective în funcţie de care se determină numărul de locuri de studiu cu taxă (capacitatea de şcolarizare stabilită conform standardelor naţionale pentru evaluare şi acreditare academică), valorificând pe deplin principiul constituţional al autonomiei universitare (numărul de locuri de studiu cu taxă se propune de senatul universitar al fiecărei instituţii). Oricum, criteriile în funcţie de care se stabileşte numărul de locuri de studiu cu taxă reprezintă, în opinia Guvernului, o opţiune a legiuitorului şi nu o problemă de constituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituţiile şi unităţile de învăţământ de stat, pe de o parte, şi cele particulare, pe de altă parte, se află în situaţii juridice diferite. Astfel, potrivit art. 32 alin. (5) din Constituţie, republicată, învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. În acelaşi timp, Legea fundamentală garantează, în art. 32 alin. (6), autonomia universitară. Prin urmare, potrivit legii şi autonomiei universitare, se pot stabili condiţii diferite în ceea ce priveşte desfăşurarea învăţământului în unităţile de stat şi cele particulare, autorizate sau, după caz, acreditate, fără a aduce vreo atingere în acest mod sistemului unitar de învăţământ la nivel naţional. O astfel de situaţie diferită, prevăzută de legiuitor, constă în instituirea unor criterii pentru atribuirea în învăţământul superior de stat a unui număr de locuri cu taxă, număr care însă nu se stabileşte în mod arbitrar şi care nu are caracter nelimitat, întrucât este supus aprobării Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în funcţie de capacitatea de şcolarizare conformă cu standardele naţionale pentru acreditare şi autorizare.

Textele criticate nu aduc atingere nici regulii consacrate de Legea fundamentală privind gratuitatea învăţământului de stat, deoarece legiuitorul, potrivit Constituţiei, îşi exercită dreptul suveran de a stabili ca, în învăţământul superior de stat, pe lângă locurile finanţate de la bugetul de stat, să existe locuri cu taxă, propuse anual de senatul universitar al fiecărei instituţii, în virtutea autonomiei universitare.

Totodată, îndeplinirea obligaţiei statului de a susţine, în condiţiile legii, prin burse sociale de studii, tinerii proveniţi din familii dezorganizate şi cei instituţionalizaţi nu este condiţionată de restrângerea dreptului instituţiilor şi unităţilor de învăţământ de stat de a admite studenţi şi pe locuri de studiu cu taxă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, precum şi a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 septembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 441/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 25 iulie 2001, şi care au următorul conţinut:

− Art. 58 alin. (1) din Legea nr. 84/1995: „Învăţământul universitar de stat este gratuit, pentru cifra de şcolarizare aprobată anual de Guvern, şi cu taxă, conform legii.”;

− Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000: „Instituţiile de învăţământ superior de stat sunt autorizate să admită peste locurile finanţate de la bugetul de stat un număr de studenţi şi cursanţi care acceptă să achite cheltuielile de şcolarizare.”;

− Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000: „Numărul de locuri de studiu cu taxă în instituţiile de învăţământ superior de stat se propune anual de senatul universitar al fiecărei instituţii, în funcţie de capacitatea de şcolarizare stabilită conform standardelor naţionale pentru evaluare şi acreditare academică, şi se aprobă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile art. 32 alin. (4), art. 45 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţia României. După aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, Constituţia a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile invocate sunt cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 32 alin. (4) şi art. 49 alin. (1), (2) şi (5), cu următorul conţinut:

− Art. 16 alin. (1): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;

− Art. 32 alin. (4): „Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.”;

− Art. 49 alin. (1), (2) şi (5): „(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.

(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. […]

(5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu instituie o inegalitate de tratament nici între tinerii care doresc să urmeze învăţământul superior şi nici între instituţiile de învăţământ de stat şi instituţiile de învăţământ particulare.

În limita cifrelor de şcolarizare stabilite potrivit legii, tinerii sunt liberi să urmeze cursurile învăţământului superior de stat sau particular, fără nici o discriminare prohibită de Constituţie.

De altfel, aşa cum însuşi autorul excepţiei recunoaşte, Legea fundamentală nu exclude posibilitatea învăţământului de stat cu taxă − situaţie în care s-ar putea reţine, într-adevăr, neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate − ci, în virtutea principiului autonomiei universitare consacrat prin art. 32 alin. (6), lasă libertatea instituţiilor de învăţământ superior de stat de a pregăti, alături de cursanţii care beneficiază de gratuitatea studiilor şi cursanţii care acceptă să plătească o taxă de studii.

Aşadar, din perspectiva tinerilor care doresc să urmeze studii superioare nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (4), art. 49 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, invocate în motivarea excepţiei.

De asemenea, nu se poate reţine că, prin dispoziţiile legale atacate, legiuitorul a instituit un tratament inegal între unităţile învăţământului de stat şi cele particulare, în defavoarea acestora din urmă. Cele două categorii nu se află în aceeaşi situaţie juridică pentru a fi supuse unui tratament omogen.

În fine, Curtea Constituţională constată că problema care interesează în speţă − modul de stabilire a numărului de locuri de studiu cu taxă din instituţiile de învăţământ superior − nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care excede competenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, precum şi a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 441/2001, excepţie ridicată de Fundaţia Universitară pentru Integrare Europeană prin Universitatea Româno-Germană din Sibiu în Dosarul nr. 5.460/2003 al Curţii de Apel Alba Iulia − Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 aprilie 2004.