Decizia Curţii Constituţionale nr. 161/2004

M. Of. nr. 433 din 14 mai 2004

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 161

din 1 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare

 

Costică Bulai − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Lucian Stângu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Ştefan Panaitescu în Dosarul nr. 8.671/CA/2003 al Tribunalului Bihor − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor prin care solicită comunicarea unei copii de pe excepţia de neconstituţionalitate „pentru a cunoaşte motivele de fapt şi de drept pe care se bazează”, precum şi acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi putea prezenta susţinerile faţă de excepţia invocată.

Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, dar se opune comunicării unei copii de pe excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea, luând în considerare cererea depusă la dosar de partea Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, precum şi susţinerile reprezentantului Ministerului Public, constată că partea Casa de Asigurări de Sănătate Bihor a avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate la instanţa de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, aceasta din urmă nefiind obligată să comunice părţilor copii de pe actele aflate la dosar.

Având în vedere că cererea de amânare depusă la dosar de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor nu a fost temeinic motivată, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare astfel cum a fost motivată şi trece la judecarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că exceptările de la plata contribuţiei de asigurări sociale pentru anumite categorii de persoane au fost instituite în considerarea situaţiei speciale în care se găsesc acestea, fără ca dispoziţiile criticate să contravină art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată.

C U R T E A,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 ianuarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 8.671/CA/2003, Tribunalul Bihor − Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Ştefan Panaitescu în cadrul unui litigiu de asigurări sociale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţia legală criticată este discriminatorie, deoarece exclude de la beneficiul asigurărilor de sănătate fără plata contribuţiei persoanele persecutate în trecut din motive etnice, beneficiare ale drepturilor prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999. Consideră că această dispoziţie legală încalcă principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie, republicată, precum şi interdicţia discriminării, prevăzută de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 le acordă persoanelor sus-menţionate dreptul la asistenţă medicală gratuită, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 nu le acordă beneficiul asigurărilor de sănătate fără plata contribuţiei.

Tribunalul Bihor − Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia ridicată este întemeiată, deoarece textul de lege criticat „conţine o dispoziţie discriminatorie, în raport cu prevederile constituţionale, între subiecţii de drept care beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999”, condiţionând beneficiul asigurării de sănătate de nerealizarea altor venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18¹ din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului consideră că excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât tratamentul juridic diferit aplicabil persoanelor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Arată, în acest sens, că „persoanele care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei la asigurările de sănătate nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de legile speciale, precum şi de cele provenite din pensii”. Astfel, legiuitorul, în mod justificat, „a optat ca în cadrul politicii de protecţie socială să condiţioneze scutirea de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate de veniturile realizate de aceste persoane”.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002), dispoziţii modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare şi a creşterii eficienţei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 19 iunie 2003), având în prezent următorul cuprins:

− Art. 6 alin. (1) lit. c): „Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei: […]

c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950−1961, precum şi persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii.”

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2), ale art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, prevederi care au următorul conţinut:

− Art. 11 alin. (1) şi (2): „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”;

− Art. 16 alin. (1) şi (2): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”;

− Art. 20 alin. (2): „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

De asemenea, în motivarea excepţiei se susţine şi încălcarea prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, conform cărora: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, cu modificările ulterioare, vizează anumite categorii de cetăţeni, prevăzute de patru legi speciale (Decretul-lege nr. 118/1990, Legea nr. 44/1994, Legea nr. 309/2002 şi Legea nr. 42/1990), cărora, prin aceste legi, li s-au acordat unele drepturi băneşti. Pentru aceste categorii de cetăţeni se asigură beneficiul asigurărilor de sănătate fără plata contribuţiei, dar cu condiţia să nu realizeze alte venituri în afară de cele provenite din ajutoarele băneşti acordate, precum şi de cele provenite din pensii.

Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999), la care face referire autorul excepţiei, a modificat iniţial Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998), cu modificările ulterioare. Prin Legea nr. 189/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000), Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 i s-a modificat denumirea, devenind „Ordonanţa privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice”. Ulterior, aceasta a mai fost modificată şi completată, iar, în prezent, art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, are următorul conţinut: „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează:

a) a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate;

b) a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare;

c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;

d) a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată;

e) a fost supravieţuitoare a trenului morţii;

f) este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.”

Ca şi în cazul instituirii oricărei obligaţii legale, la plata contribuţiei la asigurările de sănătate, Curtea reţine că legiuitorul este suveran în a stabili anumite excepţii pentru situaţii speciale, cum ar fi scutiri sau alte facilităţi. În baza acestui drept exclusiv, ca excepţii de la regula generală privind plata contribuţiei menţionate mai sus, legiuitorul a stabilit în art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 anumite categorii de persoane, aflate în situaţii speciale concret determinate, care pot beneficia de asigurări sociale de sănătate fără obligaţia de a plăti contribuţia aferentă, cum ar fi cele prevăzute la lit. c) a alin. (1) al art. 6, adică persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin anumite legi speciale.

De asemenea, Curtea constată că legiuitorul are opţiunea liberă în a stabili condiţiile în care aceste excepţii pot fi aplicate, cum ar fi condiţia potrivit căreia persoanele exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale nu pot beneficia de această facilitate dacă realizează şi alte venituri în afară de cele provenite din ajutoarele băneşti acordate, precum şi de cele provenite din pensii. Astfel, este evident că persoanele care realizează venituri din alte surse suplimentare (cum ar fi veniturile obţinute din activitatea de întreprinzător, asociaţi sau acţionari la societăţi comerciale, salariul obţinut pentru munca depusă şi altele similare) se află într-o situaţie diferită faţă de persoanele ale căror venituri provin doar din ajutoarele băneşti acordate de legile speciale şi, eventual, din pensii, persoane faţă de care se justifică în mod obiectiv şi raţional aplicarea unui tratament juridic diferit, şi anume scutirea de la plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cazul „Marckx împotriva Belgiei”, 1979), situaţia obiectiv şi rezonabil diferită în care se află anumite categorii de persoane justifică tratamentul juridic diferenţiat, fără a leza principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pe de altă parte, Curtea constată că garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, prevăzută pentru toate categoriile de persoane la art. 34 alin. (1) din Constituţie, republicată, nu înseamnă scutire de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate, sistem care trebuie susţinut cu mijloace financiare corespunzătoare.

În ceea ce priveşte susţinerile autorului potrivit cărora dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 şi ale art. 20 alin. (2), Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută, nereţinându-se încălcarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Ştefan Panaitescu în Dosarul nr. 8.671/CA/2003 al Tribunalului Bihor − Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 aprilie 2004.