Decizia Curţii Constituţionale nr. 15/2004

M. Of. nr. 118 din 10 februarie 2004

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

D E C I Z I A   Nr. 15

din 22 ianuarie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi c), ale art. 131 şi ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

 

Costică Bulai − preşedinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Kozsokár Gábor − judecător

Petre Ninosu − judecător

Şerban Viorel Stănoiu − judecător

Lucian Stângu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Mihaela Senia Costinescu − magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi c), ale art. 131 şi ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială „PRO TV” − S.R.L. în Dosarul nr. 6.582/2000 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a V-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât nu există nici o contradicţie între textele de lege criticate şi prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.

C U R T E A,

având  în  vedere  actele  şi  lucrările  dosarului,  reţine următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 6.582/2000, Tribunalul Bucureşti − Secţia a V-a civilă a sesizat  Curtea  Constituţională  cu  excepţia  de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi c), ale art. 131 şi ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială „PRO TV” − S.R.L.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) şi c), art. 131 şi ale art. 133  alin.  (1)  din  Legea  nr.  8/1996,  care  obligă organele  de  conducere  ale  persoanei  juridice  să  îşi exprime acordul de voinţă cu privire la încheierea unui contract în care anumite clauze sunt prestabilite de lege, încalcă  libertatea  gândirii  consacrată  de  art.  29  din Constituţie, care include şi libertatea de decizie a acestor organe.

Mai mult, se apreciază că art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, care stabileşte obligativitatea utilizatorilor de a plăti un procent din încasările brute, nu face distincţie între utilizatori, existând, de exemplu, posturi de televiziune care nu difuzează opere muzicale, astfel încât se exclude, de plano, concurenţa loială şi se realizează o îngrădire a comerţului selectiv.

Tribunalul Bucureşti − Secţia a V-a civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit  dispoziţiilor  art.  24  alin.  (1)  din  Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată  preşedinţilor  celor  două  Camere  ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele  de  vedere  cu  privire  la  excepţia  de neconstituţionalitate ridicată.

Guvernul arată că susţinerile privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 29 alin. (1) sunt neîntemeiate, întrucât dispoziţiile criticate nu au legătură cu îngrădirea libertăţii de gândire. Se apreciază că Legea nr. 8/1996 nu prevede stabilirea unor contracte-cadru între utilizatori şi organismele de gestiune colectivă, cuprinzând clauze fixe, ci, dimpotrivă, potrivit art. 130 alin. (2), tabelele şi metodologiile cuprinzând drepturile patrimoniale ale titularilor sunt stabilite în urma negocierii dintre reprezentanţii asociaţiilor patronale de utilizatori şi organismele de gestiune colectivă. Tot pentru protecţia utilizatorilor, art. 133 alin. (1) stabileşte limitele maxime ale procentelor din încasările brute sau din cheltuielile ocazionate de utilizare ce trebuie avute în vedere în cadrul negocierilor.

În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din Constituţie, se consideră că Legea nr. 8/1996, în ansamblu, a avut în vedere tocmai caracterul de economie de piaţă al economiei româneşti. Aşa fiind, se arată că dispoziţiile legale criticate ar trebui analizate avându-se în vedere şi art. 134 alin. (2) din Constituţie, care prevede că statul trebuie să asigure protecţia  concurenţei  loiale,  precum  şi  dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1), potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege. Prin urmare, se constată că legiuitorul a reglementat drepturile şi obligaţiile titularilor drepturilor de autor şi ale celor ai drepturilor conexe, ale organismelor de gestiune care îi reprezintă, precum şi ale utilizatorilor operelor sau prestaţiilor artistice ale titularilor, în considerarea acestui cadru constituţional.

Prin  urmare,  se  apreciază  că  excepţia  de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 lit. a) şi c), art. 131, precum şi cele ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile  Constituţiei,  precum  şi  dispoziţiile  Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea  Constituţională  este  competentă,  potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 130 alin. (1) lit. a) şi c), art. 131 şi art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996. Textele legale criticate au următorul conţinut:

− Art. 130 alin. (1) lit. a) şi c): „Organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii:

a) să acorde utilizatorilor, prin contract, în schimbul unei remuneraţii, autorizaţii neexclusive de utilizare a operelor sau prestaţiilor titularilor drepturilor, sub formă de licenţă neexclusivă; [...]

c) să încheie, în numele titularilor de drepturi sau pe baza mandatului acordat de organisme similare din străinătate, contracte generale cu organizatorii de spectacole, organismele de radiodifuziune, televiziune şi retransmitere prin cablu, având ca obiect autorizarea de reprezentare şi de difuzare a operelor sau a prestaţiilor actuale şi viitoare înscrise în repertoriul lor;”;

− Art. 131: „(1) Tabelele şi metodologiile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. b) se negociază în cadrul unei comisii constituite din:

a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcţionează într-un domeniu;

b) câte un reprezentant al principalelor asociaţii patronale ale utilizatorilor dintr-un domeniu.

(2) Organismele de gestiune colectivă, precum şi asociaţiile patronale ale utilizatorilor, reprezentate în comisie, pentru fiecare domeniu, se desemnează de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

(3) Tabelele şi metodologiile negociate se prezintă pentru avizare Oficiului Român pentru Drepturile de Autor care, în termen de 30 de zile, le înaintează spre aprobare Guvernului.

(4) În situaţia în care, în urma negocierilor, comisia nu a putut stabili, în termen de 90 de zile de la data constituirii ei, tabelele şi metodologiile, acestea se prezintă pentru mediere Oficiului  Român  pentru  Drepturile  de  Autor.  În  vederea medierii, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor convoacă părţile care au negociat, analizează punctele de vedere ale acestora şi decide forma definitivă a tabelelor şi a metodologiilor, pe care le înaintează Guvernului spre aprobare, în termen de 30 de zile de la data primirii.

(5) Tabelele şi metodologiile aprobate prin hotărâre a Guvernului sunt obligatorii şi pentru utilizatorii care nu au participat la negocieri.

(6) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi sesizat cu o nouă cerere de avizare a tabelelor şi a metodologiilor, în vederea modificării lor, de către oricare dintre părţile care le-au negociat, dar nu mai devreme de 3 ani de la aprobarea lor, în ceea ce priveşte remuneraţiile stabilite procentual.

(7) Remuneraţiile stabilite în sumă fixă se pot modifica periodic de către organismele de gestiune colectivă, o dată cu indexarea veniturilor, stabilită la nivel naţional. Acestea devin efective începând cu luna următoare comunicării lor către utilizatori.”;

− Art. 133 alin. (1): „Organismele de gestiune colectivă, în cadrul negocierilor purtate conform art. 130 alin. (1) lit. b) în numele membrilor ale căror drepturi le gestionează nu pot pre tinde utilizatorilor mai mult de 10% în total pentru drepturile de autor şi, respectiv, 3% pentru drepturile conexe, din încasările brute, iar în lipsa acestora, din cheltuielile ocazionate de utilizare.”

Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 29 alin. (1) şi art. 134 alin. (1) din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituţionale invocate au următoarea numerotare şi următorul conţinut:

− Art. 29 alin. (1): „Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”;

− Art. 135 alin. (1): „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, în considerarea specificului economiei de piaţă, statul nu mai este deţinătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, rolul său fiind limitat la crearea cadrului general, economic, social şi politic, necesar pentru derularea activităţii agenţilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. Domeniul reglementat de Legea nr. 8/1996 este un domeniu a cărui importanţă socială este evidentă, fiind necesară în consecinţă intervenţia statului, pe de o parte, pentru asigurarea protecţiei creatorilor de opere şi a titularilor de drepturi conexe, precum şi, pe de altă parte, pentru asigurarea ajungerii operelor la destinatarul acestora − publicul consumator. Aceste două finalităţi nu pot fi atinse în lipsa unui acord între reprezentanţii titularilor drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe şi reprezentaţii  utilizatorilor  (de  exemplu,  reprezentanţii societăţilor comerciale de televiziune), iar atunci când negocierile dintre cele două categorii de reprezentanţi se blochează, este firesc să i se recunoască statului posibilitatea de a interveni prin măsuri adecvate. Temeiul constituţional al unei asemenea intervenţii se regăseşte în dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) şi f) din Constituţie, referitoare la obligaţia statului de a asigura „[...] protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie” şi, respectiv, de a asigura „crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii”.

În speţă, art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 reglementează limitele maxime ale remuneraţiei procentuale din încasările brute ale utilizatorilor sau, în lipsa acestora, din cheltuielile ocazionate de utilizare, 10% din încasările pentru drepturile de autor şi, respectiv, 3% pentru drepturile conexe, procentele fiind negociate de organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe cu utilizatorii, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi. Obligaţia utilizatorilor de a plăti remuneraţia cuvenită titularilor drepturilor de autor şi drepturilor conexe îşi are izvorul în acordul de voinţă al părţilor contractului, remuneraţia fiind un drept patrimonial rezultând din dreptul de proprietate intelectuală al titularilor acestor drepturi. Caracterul echitabil al remuneraţiei rezultă din faptul că aceasta are valoarea unei contraprestaţii pentru activitatea creatoare a unor persoane fizice sau juridice de drept privat, activitate pusă în slujba unor terţi, care în acest fel pot să apară în calitate de debitori.

Aşa fiind, Curtea constată că textele de lege criticate nu sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1), ci, dimpotrivă, dau expresie, într-un domeniu particular, dar de larg interes, principiului constituţional al garantării dreptului de proprietate, element esenţial în cadrul economiei de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.

Independent de aceste consideraţii, stabilirea remuneraţiilor în urma negocierilor dintre organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe şi utilizatori nu are cum şi nici de ce să contravină art. 29 din Legea fundamentală, fiind de neconceput a considera că libertatea conştiinţei şi libertatea de gândire ar putea include în sfera lor de protecţie dreptul de a nesocoti drepturile legitime ale celorlalte subiecte de drept, în scopul sustragerii de la plata unor taxe instituite de lege. Prin urmare, Curtea constată că textul constituţional de referinţă îşi găseşte aplicare într-un alt domeniu decât cel patrimonial, avut în vedere de reglementările criticate, ceea ce exclude de plano posibilitatea oricărei contradicţii de natură a declanşa controlul de constituţionalitate.

De altfel, asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate Curtea s-a mai pronunţat, exemplu fiind Decizia nr. 253/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 22 mai 2001, raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare păstrându-şi valabilitatea şi în prezent, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1−3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. a) şi c), ale art. 131 şi ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială „PRO TV” − S.R.L. în Dosarul nr. 6.582/2000 al Tribunalului Bucureşti − Secţia a V-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2004.