Decizia Curții Constituționale nr. 155/2004

M. Of. nr. 407 din 6 mai 2004

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

 

D E C I Z I A  Nr. 155

din 30 martie 2004

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare

 

Costică Bulai − președinte

Nicolae Cochinescu − judecător

Constantin Doldur − judecător

Lucian Stângu − judecător

Șerban Viorel Stănoiu − judecător

Ioan Vida − judecător

Aurelia Popa − procuror

Ioana Marilena Chiorean − magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Virgil Marian în Dosarul nr. 8.083/2003 al Tribunalului Cluj − Secția comercială și de contencios administrativ. 

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, Virgil Marian, personal, lipsă fiind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 

Cauza fiind în stare de judecată, Virgil Marian solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată în fața instanței de judecată, arătând că dispozițiile legale criticate instituie discriminări între pensionari, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție. 

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că dispozițiile legale criticate nu instituie discriminări la calcularea pensiei și, ca atare, sunt constituționale. 

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 8.083/2003, Tribunalul Cluj − Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Virgil Marian într-o cauză civilă având ca obiect contestația formulată de acesta împotriva deciziei de pensionare emise de Casa Județeană de Pensii Cluj. 

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 sunt neconstituționale, deoarece produc efecte discriminatorii. 

Tribunalul Cluj − Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția ridicată nu este întemeiată, întrucât „recorelarea tuturor categoriilor de pensii urmărește să determine modalitatea de stabilire a măsurilor de protecție socială, iar dispozițiile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 nu afectează pensiile stabilite anterior intrării în vigoare a legii, ci instituie un sistem unitar de calcul al acestora”. 

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului. 

Avocatul Poporului consideră ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, bazată pe prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece „data pensionării, anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a art. 180 alin. (2), în redactarea modificată, generează situații juridice diferite, care impun și justifică un tratament juridic diferențiat”. De altfel, textul de lege criticat se aplică tuturor categoriilor de pensionari care îndeplinesc aceleași condiții de pensionare, iar în privința pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a noii reglementări, problema determinării punctajului mediu anual al fiecărei persoane este de natură tehnică și nu reprezintă o încălcare a principiului egalității în drepturi. 

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. 

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000), modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 30 martie 2001), aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 338/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002), dispoziții care, în prezent, au următorul cuprins: „CNPAS va lua măsurile necesare astfel încât la data intrării în vigoare a prezentei legi să determine punctajul mediu anual al fiecărui pensionar, prin raportarea cuantumului pensiilor cuvenite conform legislației anterioare, pe categoriile de pensii prevăzute la art. 40, din care s-a dedus contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, datorată conform legii, la valoarea unui punct de pensie, stabilite în condițiile art. 80.”

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia apreciază că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, revizuită și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, prevederi care au următorul conținut: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Textul art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu instituie nici privilegii și nici discriminări, acesta fiind deopotrivă aplicabil pentru toți pensionarii care se află în situații identice. După cum a statuat Curtea Constituțională în numeroase cazuri, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, principiul egalității în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu presupune uniformitate și se aplică la situații egale, iar în cazul situațiilor diferite în care se află anumite categorii de cetățeni se justifică soluții legislative diferite, fără a fi considerate ca fiind discriminatorii. 

Astfel, dacă s-ar fi prevăzut că pensiile stabilite pe baza legislației anterior în vigoare se recalculează în condițiile și conform criteriilor prevăzute de noua reglementare, aceasta ar fi avut caracter retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Recalcularea și recorelarea pensiilor anterior stabilite se fac ca o măsură de protecție socială, iar nu prin aplicarea retroactivă a legii. 

Curtea reține că dispozițiile legale criticate prevăd determinarea punctajului mediu anual al fiecărui pensionar „prin raportarea cuantumului pensiilor cuvenite conform legislației anterioare [É] la valoarea unui punct de pensie stabilită în condițiile art. 80”. Determinarea punctajului mediu anual se face în aceleași condiții pentru toate persoanele pensionate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și urmează a se avea în vedere la recalcularea și recorelarea pensiilor, operațiune ce se efectuează eșalonat în timp, în funcție de posibilitățile financiare prevăzute. 

Totodată, alin. (7) al art. 180 elimină posibilitatea diminuării unor drepturi stabilite pe baza legislației anterioare, prevăzând că, „În situația în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6), este mai mic decât cel stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos”. 

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Virgil Marian în Dosarul nr. 8.083/2003 al Tribunalului Cluj − Secția comercială și de contencios administrativ. 

Definitivă și obligatorie. 

Pronunțată în ședința publică din data de 30 martie 2004. 

 

PREȘEDINTE,

prof. univ. dr. Costică Bulai

 

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean